Antropologia se ocupă cu studiul științific al omului (genul Homo
Hominis). Este o disciplină holistică din două puncte de vedere: se
ocupă de studiul tuturor oamenilor, din toate epocile și tratează toate
dimensiunile umanității. În centrul antropologiei se află ideea de
cultură și noțiunea că aceasta reprezintă specia umană, că specia
noastră și-a dezvoltat o capacitate universală de a concepe lumea
simbolic, de a preda și învăța astfel de simboluri în mod social și de a
transforma lumea (și pe noi înșine) pe baza acestor simboluri.
Antropologia a debutat ca știință a istoriei. Inspirată de triumful metodei științifice în științele naturale, antropologii secolului al XIX-lea considerau că fenomenele socio-culturale erau guvernate de legi și principii care pot fi descoperite. Această convingere, existentă încă înainte ca științele sociale să-și formeze teorii și metode, era dublată de viziunea iluministă a umanității - concomitent încrezătoare în emanciparea socio-culturală a oamenilor și critică față de îndepărtarea acestora de natura lor inocentă. Această dublă sensibilitate, față de tradițiile culturale (tradiție) și față de procesele schimbării sociale (modernizare) va caracteriza întotdeauna discursul antropologiei.
Istoria antropologiei
Secolul al XIX-lea este caracterizat de dezvoltarea teoriilor evoluționiste, deterministe, și mitologiste în explicare omului și culturii sale. Ca metodologie, studiul antropologic este văzut ca o analiză a informațiilor coroborate din scrieri istorice, jurnale de călătorii și speculații literar-filozofice. Ideea centrală a antropologiei evoluționiste, care domină această perioadă, este aceea că este posibil studiul formelor incipiente ale umanității prin studierea triburilor "primitive", deoarece acestea se află pe o treaptă inferioară de evoluție, informându-ne astfel exact asupra modului în care arătam și noi, "civilizații", în zorii umanității.
Principalele teorii antropologice ale epocii sunt cele datorate lui Herbert Spencer (organismul social), Karl Marx (determinismul social și evoluția umanității ca luptă între clase), Morgan (periodizarea culturii și a etnicității), Tylor (definirea culturii).
În perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea se impune treptat metoda etnografică a cercetării vieții oamenilor prin locuirea pentru o perioadă împreună cu aceștia și urmărirea lor îndeaproape. Tot acum se formulează teoriile moderne în științele sociale datorate lui Emile Durkheim și Max Weber. Secolul XX prilejuiește diversificarea teoriilor antropologice și producerea de analize asupra unor teme antropologice, respectiv descrieri culturale (etnografii) dintre cele mai diverse.
Ramurile antropologiei
Antropologia cuprinde patru mari ramuri:
Antropologia culturală/socială, care studiază evoluția, condițiile de trai, relațiile între oameni și instituții și modul în care aceștia performează simbolurile socio-culturale - cercetarea presupunând, de regulă, o interacțiune cu cei cercetați;
Antropologia lingvistică, care studiază limba și limbajul în contextul lor socio-cultural, ca sistem simbolic și de comunicare culturală. Doi lingviști de referință, fondatori ai ipotezei Sapir - Whorf sunt Edward Sapir și Benjamin Lee Whorf.
Antropologia fizică, care studiază alcătuirea corpului uman din punct de vedere biologic și trăsăturile distincte ale raselor umane.
Antropologia arheologică, care studiază preistoria (dar și cultura modernă), a umanității pornind de la obiectele rămase în urma trecerii oamenilor.
În funcție de tradițiile naționale și de modul în care s-au dezvoltat aceste științe în diferite țări, ceea ce se înțelege prin antropologie culturală mai este numit și antropologie socială în Marea Britanie sau etnologie în Franța, Italia și țările est europene. Există, totuși, și o accepțiune mai restrânsă a termenului etnologie, ca însemnând studiul propriilor comunităților rurale (îndeosebi a aspectelor "folclorice" ale acestora), adică apropiat de înțelesul științei poporului național în Germania (Volkskunde). Dimpotrivă, alte accepțiuni restrâng termenul antropologie la înțelesul de "antropologie fizică".
Antropologia a debutat ca știință a istoriei. Inspirată de triumful metodei științifice în științele naturale, antropologii secolului al XIX-lea considerau că fenomenele socio-culturale erau guvernate de legi și principii care pot fi descoperite. Această convingere, existentă încă înainte ca științele sociale să-și formeze teorii și metode, era dublată de viziunea iluministă a umanității - concomitent încrezătoare în emanciparea socio-culturală a oamenilor și critică față de îndepărtarea acestora de natura lor inocentă. Această dublă sensibilitate, față de tradițiile culturale (tradiție) și față de procesele schimbării sociale (modernizare) va caracteriza întotdeauna discursul antropologiei.
Istoria antropologiei
Secolul al XIX-lea este caracterizat de dezvoltarea teoriilor evoluționiste, deterministe, și mitologiste în explicare omului și culturii sale. Ca metodologie, studiul antropologic este văzut ca o analiză a informațiilor coroborate din scrieri istorice, jurnale de călătorii și speculații literar-filozofice. Ideea centrală a antropologiei evoluționiste, care domină această perioadă, este aceea că este posibil studiul formelor incipiente ale umanității prin studierea triburilor "primitive", deoarece acestea se află pe o treaptă inferioară de evoluție, informându-ne astfel exact asupra modului în care arătam și noi, "civilizații", în zorii umanității.
Principalele teorii antropologice ale epocii sunt cele datorate lui Herbert Spencer (organismul social), Karl Marx (determinismul social și evoluția umanității ca luptă între clase), Morgan (periodizarea culturii și a etnicității), Tylor (definirea culturii).
În perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea se impune treptat metoda etnografică a cercetării vieții oamenilor prin locuirea pentru o perioadă împreună cu aceștia și urmărirea lor îndeaproape. Tot acum se formulează teoriile moderne în științele sociale datorate lui Emile Durkheim și Max Weber. Secolul XX prilejuiește diversificarea teoriilor antropologice și producerea de analize asupra unor teme antropologice, respectiv descrieri culturale (etnografii) dintre cele mai diverse.
Ramurile antropologiei
Antropologia cuprinde patru mari ramuri:
Antropologia culturală/socială, care studiază evoluția, condițiile de trai, relațiile între oameni și instituții și modul în care aceștia performează simbolurile socio-culturale - cercetarea presupunând, de regulă, o interacțiune cu cei cercetați;
Antropologia lingvistică, care studiază limba și limbajul în contextul lor socio-cultural, ca sistem simbolic și de comunicare culturală. Doi lingviști de referință, fondatori ai ipotezei Sapir - Whorf sunt Edward Sapir și Benjamin Lee Whorf.
Antropologia fizică, care studiază alcătuirea corpului uman din punct de vedere biologic și trăsăturile distincte ale raselor umane.
Antropologia arheologică, care studiază preistoria (dar și cultura modernă), a umanității pornind de la obiectele rămase în urma trecerii oamenilor.
În funcție de tradițiile naționale și de modul în care s-au dezvoltat aceste științe în diferite țări, ceea ce se înțelege prin antropologie culturală mai este numit și antropologie socială în Marea Britanie sau etnologie în Franța, Italia și țările est europene. Există, totuși, și o accepțiune mai restrânsă a termenului etnologie, ca însemnând studiul propriilor comunităților rurale (îndeosebi a aspectelor "folclorice" ale acestora), adică apropiat de înțelesul științei poporului național în Germania (Volkskunde). Dimpotrivă, alte accepțiuni restrâng termenul antropologie la înțelesul de "antropologie fizică".
No hay comentarios :
Publicar un comentario