Grotescul gargui isi porneste legenda de la o poveste frantuzeasca ce il are ca protagonist pe Sfantul Romain care a trait in secolul 7 e.n. si care era sfetnicul regelui merovingian Clotaire II. Infricosatoarele creaturi au ajuns in arhitectura gotica, unde sunt reprezentate prin statui de piatra grotesti facute din granit si al caror tel este acela de a permite apei de ploaie sa se scurga de pe acoperisuri direct pe sol pentru a nu deteriora starea peretilor cladirilor. Fiecare cladire gotica are cel putin doua astfel de statui pentru ca ploaia sa nu erodeze peretii sau sa strice exteriorul cladirilor in vreun fel.
Orice gargui are o infatisare alungita asemanatoare unui animal de
poveste, alungirea datorandu-se de fapt distantei fata de perete
calculate de arhitecti pentru a proteja peretele de apa ce se scurge
prin gura acestui gargui. Se spune ca aceste elemente de arhitectura
grotesca sunt folosite doar ca infrumusetare a locuintei si nu ca
streasina.
Elementul gargui nu a fost folosit doar in arhitectura medievala, asa
cum se crede, ci a existat si in Egiptul Antic, perioada in care forma
sa nu a fost atat de diversa, fiind reprezentat doar de un cap de leu.
Chiar si templele grecesti prezentau asemenea himere. Catedralele
medievale dintre care se evidentiaza Catedrala Notre Dame de Paris
prezinta numeroase astfel de statui grotesti. Arhitectura acestora nu
mai este folosita ca streasina, aceste himere devenind doar obiecte de
ornament al cladirilor. Multe astfel de statui nu mai arata precum cea
din legenda, insa seamana mai mult unor himere, unor animale hibride ce
prezinta deseori si insusiri sau parti umane. Chiar in secolul 18,
casele oamenilor foloseau arhitectura si artificii menite a le proteja
peretii de ploaie, insa putini utilizau garguii ca ornament din simplul
fapt ca se temeau de acestia. In plus, daca se intampla ca acestia sa
cada de pe acoperis, ei puteau provoca daune insemnate sau chiar aduceau
moartea acelora care se aflau in locul nepotrivit la momentul
nepotrivit.
Animalele sunt cele mai predispuse a deveni gargui pe casele
oamenilor. Romanii, grecii, egiptenii si etruscii foloseau forme de
animale pentru a-si decora stresinile. Aceste imagini erau destul de
puternice, astfel incat oamenii care prin secolul 12 nu stiau sa
citeasca, sa se simta amenintati de imaginile asociate cu bisericile
catolice. Catedrale semete impodobite cu capete de creaturi grotesti isi
indeplineau functia de a-i face pe cei mai putin invatati sa vina la
biserica si sa se caiasca pentru pacatele lor. Puterile magice ale
creaturilor de legenda ii speriau intr-o mai mare masura pe oameni, iar
animalele prezente in cadrul arhitecturii pagane au avut un rol esential
in convertirea acestora la crestinism. Printre cele mai comune animale
utilizate ca gargui se numara leul, cainele, lupul, sarpele, vulturii,
maimutele, caprele si himerele.
Fiecare dintre aceste creaturi avea o maxima importanta in ceea ce
priveste simbolistica. Leul este unul din cele mai puternice
reprezentari grotesti pentru ca acest animal reprezenta in timpurile
antice unul dintre cele sapte pacate mortale, si era totodata o
reprezentare a mandriei. Si cainele a fost deseori transformat in
gargui, acesta simbolizand inteligenta, loialitatea si credinta. Un alt
animal feroce care a devenit element al arhitecturii grotesti este
lupul, animal temut in epoca medievala care reprezenta, printre altele,
si pacatul lacomiei. Multe sunt animalele utilizate drept himere pe
acoperisurile gotice, insa pisicile si alte feline nu sunt comune
arhitecturii de acest fel pentru ca erau asociate cu vrajitoria si
satanismul, indeletniciri blamate si pedepsite de Biserica Catolica la
acea vreme.
Biserica a profitat de naivitatea oamenilor obisnuiti care in trecut
nu aveau studii si foloseau grotescul gargui pentru a trimite mesaje
acestora. Prin intermediul acestor mesaje, biserica ii influenta pe
oameni si la inducea ideea ca aceste creaturi sunt rele. Aceste
simboluri erau folosite pentru a indemna oamenii sa mearga la biserica,
amintindu-le ca sfarsitul lumii este aproape si ca demonii umbla pe
pamant. Se mai crede si ca garguii de pe cladirile monahale aveau rolul
de a-i asigura pe credinciosi ca, in interiorul peretilor, acestia erau
in siguranta de cele rele si ca grotestile creaturi tin raul la
distanta.
Alti membri ai bisericii au considerat garguiul ca ornament
arhitectural si simbolistica incepea sa devina o forma de idolatrie,
unii fiind chiar total impotriva acestor forme de impodobire a
cladirilor.
Grotescul gargui a infrigurat oamenii epocii medievale si i-a
indemnat spre credinta, a reprezentat un element arhitectural practic si
a dat nastere unor legende gotice de recunoastere globala. Indiferent
de simbolistica religioasa a acestuia, elementul mitic ramane un mister,
iar garguiul se afla invaluit in mister. Himerele ce impodobesc cladiri
magnifice de origine gotica sunt privite chiar si in zilele noastre cu o
doza de nesiguranta si infrigurare, chipurile schimonosite si pozitiile
strambe ramanand o enigma ce asteapta a fi descoperita de cercetatorii
si analistii specializati in arhitectura si mitologie.
No hay comentarios :
Publicar un comentario