Frica de libertate

Suntem uneori atât de preocupaţi să înţelegem ce ne va aduce ziua de mâine încât uităm cu desăvârşire ce s-a întâmplat ieri. De aceea, o carte scrisă în 1941 de un psiholog ce vorbeşte despre atractivitatea fascismului pentru oamenii acelor vremuri poate părea irelevantă 72 de ani mai târziu. Şi totuşi...
Cartea „Frica de libertate” se opreşte asupra unui aspect crucial pentru criza socială şi culturală a acelor zile, dar cu similitudini interesante în România de după 1990: semnificaţia libertăţii pentru omul modern.

Teza principală a cărţii este că omul modern, eliberat din încorsetările societăţii preindividualiste, ce-i oferea siguranţă, dar îl limita în acelaşi timp, nu a câştigat libertate în sensul realizării eului său individual, al exprimării capacităţilor sale intelectuale, emoţionale şi senzoriale. Libertatea, deşi i-a oferit independenţă şi raţionalitate, în acelaşi timp l-a izolat, creându-i o stare de angoasă şi slăbiciune. Paradoxul relaţiei oamenilor cu „libertatea” este acela că mai întâi ei luptă pentru libertate, şi apoi cu libertatea. Atunci când au dobândit-o, oamenii nu au ştiut ce să facă cu libertatea şi au căutat să se afilieze unor structuri care să-i controleze.

Erich Fromm, autorul, urmăreşte desprinderea omului din starea de unitate cu lumea naturală şi socială spre conştiinţa faptului că este o entitate separată, asemeni copilului care prin naştere nu mai este una cu mama sa şi devine o entitate biologică separată. Trecem astfel de la perioada medievală, caracterizată prin lipsa de libertate individuală, fiecare fiind legat de rolul său din ordinea socială, la Renaştere şi perioada Reformei, ce au pregătit terenul pentru realitatea lumii de azi.

Capitalismul desăvârşeşte această căutare a libertăţii, oferind omului întregul câştig, dar şi riscul deplin. Banii aproape că au aruncat în derizoriu originea, iar individul a devenit liber faţă de legăturile economice, sociale şi politice.

http://es.scribd.com/.../Erich-Fromm-Frica-de-Libertate