Postludiul

“Literatura” sau sa ii spunem “informatura” abunda in a descrie cu lux de amanunte doua etape ale apropierii intime la specia homo sapiens -preludiul si interludiul, dar ignora, voit sau nu, unul din cele mai importante etape, nu atat pentru scopul imediat al activitatii sexuale, placerea senzoriala si/sau procreerea, cat mai ales pentru scopul de perspectiva si anume intretinerea unei relatii de calitate si de durata.
Aceasta etapa a activitatii sexuale este postludiul.

Nici in articole, nici in filmulete sau compozitii artistice nu se face consum inutil de “cerneala” sau pelicula pentru a surprinde partenerii ce fac, spun, sau gandesc dupa multiplele orgasme garantate de marketingul de profil.

Potludiul a disparut pentru ca ne grabim, pentru ca nu avem nevoie de proiectie in viitor? Pentru ca nu mai stim ce sa ne spunem cand am depasit deja obiectivul aflat in vizor?

Pentru ca nu mai avem resurse de energie sa investim in ceva care nu aduce nici un beneficiu concret, eficient si imediat?

Pentru ca de acele clipe ne este cel mai frica? Pentru ca ne trezim dintr-o data goi, atat pe dinafara cat mai ales pe dinauntru?
Spunem ca nu mai avem timp pentru postludiu, dar daca am duplica preludiul la sfarsit, schimband doar intentia, din a ne atinge in a ne apropia si a ne asculta?

Cum ar fi sa ridicam postludiul la un statut superior actului in sine, asa cum o simfonie este incununata de ultimele acorduri care raman sa rezoneze cu spiritul?

Cum ar fi sa avansam postludiul la statutul de “cireasa de pe tort”? colorat, zglobiu, dulce, nu neaparat mare, dar bine definit prin toate simturile?

Cum ar fi ca postludiul sa fie intimitatea sufletelor, asa cum interludiul este intimitatea trupurilor?

Poate ne-am trezi in loc sa adormim, am vorbi in loc sa fumam sau am tacea pentru doar a ne privi si zambi.

Poate ca atunci specia asta pe cale de disparitie, postludiul, ar da nastere la mai multi copii decat orice inseminare artificiala de mii de euro si asta numai pentru ca traseul luminos al sufletului s-ar deschide la ideea de cuplu in adevaratul sens al cuvantului, fara teama, sau vinovatie, sau graba.