Inchizitia reprezinta unul dintre cele mai relevante dovezi ale distrugerilor cauzate de fanatismul religios. Profitand de monarhi usor de manipulat, de gandirea primitiva si plina de misticism a populatiei, dar si de interpretarea abuziva a scripturilor, sadici notorii precum Torquemada au reusit sa isi impuna viziunea lor asupra lumii. Evrei, musulmani, homosexuali, ganditori sau doar oameni putin diferiti, toti au suferit din cauza naturii lor in mai multe tari europene, sub deviza apararii religiei de eretici.
Insa nu trebuie crezut ca intregul proces a fost cauzat doar de convingerile crestine gresit intelese. De fapt, multi inchizitori erau interesati mai mult de beneficiile palpabile. Astfel, intr-o lume in care tarile luptau pentru noi teritorii, dar purtau si conflicte intre ele, era nevoie de sume mari de bani. Si cum toti cei dovediti vinovati erau imediat deposedati de bunuri, Inchizitia a devenit si o unealta a acestui scop. Si cum majoritatea evreilor acuzati de erezie erau avuti, bugetul Spaniei de exemplu a avut parte de o crestere substantiala. Tot acest stat este cel care a impus si cele mai drastice metode de obtinere a unei confesiuni, fara care acuzatia nu putea fi dovedita. Astazi expuse in muzee, metodele de tortura folosite de inchizitori ne fac sa ne gandim cum anume a fost posibil asa ceva in contextul unei lumi “civilizate”.
Apa a fost folosite de multe ori in cadrul torturilor, iar Inchizitia nu a facut exceptie. Scrierile detaliate din acea vreme vorbesc despre “scufundare”, un tip de tortura relativ simplu, insa extrem de eficient. In cadrul acestuia erau luate in vizor in general presupusele vrajitoare. Acestea erau legate de un scaun si scufundate in apa, de obicei cea a unui rau. Cand tortionarul vedea ca persoana urmeaza sa isi piarda cunostinta, o ridicau din apa, scufundand-o in mod repetat pana cand aceasta marturisea ce anume era dorit de inchizitor. Mai mult decat atat, cei torturati astfel incriminau si alti oameni, doar pentru a scapa de inecarile repetate, desi nici soarta ulterioara nu era mai placuta.
“Gadilitorul Spaniol” sau Laba Pisicii reprezinta o alta forma de tortura pe care Inchizitia a ridicat-o la rang de excelenta. Folosita si in Franta sau Anglia, aceasta metoda inludea legarea unei persoane de un suport, avand mainile si picioarele fixate. Cei torturati erau tinuti astfel, fara haine pe ei, in timp ce inchizitorii le sfasiau pielea cu un instrument de metal prevazut cu mai multe gheare ascutite. Ranile sangerau masiv, iar muschii si oasele puteau fi la randul lor afectate. Inchizitorii actionau de la distanta, rareori lasand victimele in viata. Cu toate acestea, unii erau lasati sa plece dupa o “sedinta” mai scurta, fiind acuzati de activitati mai putin grave.
Garota este alta oroare folosita in Spania de Inchizitie, utilizata fiind pana in secolul XX, cand s-a descoperit ca autoritatile au ucis un nevinovat. Includea legarea persoanei in cauza de un scaun, in timp ce gatul ii era prins in “garota” – garotte in franceza. Gatul era apoi zdrobit lent, iar persoana murea prin asfixiere. Aceasta era pedeapsa oferita celor care isi MARTURISEAU faptele, fiind considerata mai usoara decat arderea pe rug, in cadrul careia victimele mureau mult mai greu.
Forma de tortura numita Strappado insemna legarea persoanei acuzate de ofense la adresa religiei de maini; apoi, aceasta era lasata sa atarne multa vreme, durerile devenind imense. Pentru a cauza si mai multa suferinta, celor torturati li se legau greutati de picioare, de multe ori ducand la dislocarea umerilor.
Tortura cu fierastraul trebuie sa fie printre cele mai oribile pe care le-a folosit Inchizitia. Daca se viza doar extragerea unei confesiuni, atunci cei care trebuiau sa marturiseasca erau fortati sa vada alta persoana torturata astfel. Cei in cauza erau legati cu picioarele in sus, astfel sangele scurgandu-se spre creier, dar si demnitatea persoanei era afectata, chinuind-o si psihologic. Lent, inchizitorii incepeau sa il taie pe presupusul vinovat in doua, procesul fiind lung, sangeros si extrem de dureros. Pentru mai mult simbolism, uneori taiau persoana pana la capat, insa de cele mai multe ori o lasau balta dupa moarte.
Zdrobitorul de capete este o alta inventie parca adusa din iad, care arata cat de departe mergea sadismul celor care faceau parte din Inchizitie. Dispozitivul era metalic si plasat pe capul persoanei acuzata de vreo ofensa. Un inchizitor se ocupa de comprimarea instrumentului, care cauza dureri groaznice. In primul rand, mandibula si maxilarul erau zdrobite, mai apoi incepand sa se fisureze si craniul. Nu de putine ori, ochii erau dislocati din orbite, iar persoana in cauza murea in cel mai groaznic mod cu putinta. Chiar daca marturisea, leziunile lasate asupra craniului si creierului erau iremediabile.
Trecand prin acest testament al ororilor, pare greu de imaginat ca niste oameni chiar ar putea povoca asa ceva semenilor si mai ales ca ar face asa ceva in numele unei religii a iubirii de aproape. Tot ce se poate spera este ca din aceasta lectie dureroasa toata lumea a invatat un mesaj care trebuie repetat fiecarei generatii in parte: “orice forma de fundamentalism este o amenintare pentru umanitate.”
Insa nu trebuie crezut ca intregul proces a fost cauzat doar de convingerile crestine gresit intelese. De fapt, multi inchizitori erau interesati mai mult de beneficiile palpabile. Astfel, intr-o lume in care tarile luptau pentru noi teritorii, dar purtau si conflicte intre ele, era nevoie de sume mari de bani. Si cum toti cei dovediti vinovati erau imediat deposedati de bunuri, Inchizitia a devenit si o unealta a acestui scop. Si cum majoritatea evreilor acuzati de erezie erau avuti, bugetul Spaniei de exemplu a avut parte de o crestere substantiala. Tot acest stat este cel care a impus si cele mai drastice metode de obtinere a unei confesiuni, fara care acuzatia nu putea fi dovedita. Astazi expuse in muzee, metodele de tortura folosite de inchizitori ne fac sa ne gandim cum anume a fost posibil asa ceva in contextul unei lumi “civilizate”.
Apa a fost folosite de multe ori in cadrul torturilor, iar Inchizitia nu a facut exceptie. Scrierile detaliate din acea vreme vorbesc despre “scufundare”, un tip de tortura relativ simplu, insa extrem de eficient. In cadrul acestuia erau luate in vizor in general presupusele vrajitoare. Acestea erau legate de un scaun si scufundate in apa, de obicei cea a unui rau. Cand tortionarul vedea ca persoana urmeaza sa isi piarda cunostinta, o ridicau din apa, scufundand-o in mod repetat pana cand aceasta marturisea ce anume era dorit de inchizitor. Mai mult decat atat, cei torturati astfel incriminau si alti oameni, doar pentru a scapa de inecarile repetate, desi nici soarta ulterioara nu era mai placuta.
“Gadilitorul Spaniol” sau Laba Pisicii reprezinta o alta forma de tortura pe care Inchizitia a ridicat-o la rang de excelenta. Folosita si in Franta sau Anglia, aceasta metoda inludea legarea unei persoane de un suport, avand mainile si picioarele fixate. Cei torturati erau tinuti astfel, fara haine pe ei, in timp ce inchizitorii le sfasiau pielea cu un instrument de metal prevazut cu mai multe gheare ascutite. Ranile sangerau masiv, iar muschii si oasele puteau fi la randul lor afectate. Inchizitorii actionau de la distanta, rareori lasand victimele in viata. Cu toate acestea, unii erau lasati sa plece dupa o “sedinta” mai scurta, fiind acuzati de activitati mai putin grave.
Garota este alta oroare folosita in Spania de Inchizitie, utilizata fiind pana in secolul XX, cand s-a descoperit ca autoritatile au ucis un nevinovat. Includea legarea persoanei in cauza de un scaun, in timp ce gatul ii era prins in “garota” – garotte in franceza. Gatul era apoi zdrobit lent, iar persoana murea prin asfixiere. Aceasta era pedeapsa oferita celor care isi MARTURISEAU faptele, fiind considerata mai usoara decat arderea pe rug, in cadrul careia victimele mureau mult mai greu.
Forma de tortura numita Strappado insemna legarea persoanei acuzate de ofense la adresa religiei de maini; apoi, aceasta era lasata sa atarne multa vreme, durerile devenind imense. Pentru a cauza si mai multa suferinta, celor torturati li se legau greutati de picioare, de multe ori ducand la dislocarea umerilor.
Tortura cu fierastraul trebuie sa fie printre cele mai oribile pe care le-a folosit Inchizitia. Daca se viza doar extragerea unei confesiuni, atunci cei care trebuiau sa marturiseasca erau fortati sa vada alta persoana torturata astfel. Cei in cauza erau legati cu picioarele in sus, astfel sangele scurgandu-se spre creier, dar si demnitatea persoanei era afectata, chinuind-o si psihologic. Lent, inchizitorii incepeau sa il taie pe presupusul vinovat in doua, procesul fiind lung, sangeros si extrem de dureros. Pentru mai mult simbolism, uneori taiau persoana pana la capat, insa de cele mai multe ori o lasau balta dupa moarte.
Zdrobitorul de capete este o alta inventie parca adusa din iad, care arata cat de departe mergea sadismul celor care faceau parte din Inchizitie. Dispozitivul era metalic si plasat pe capul persoanei acuzata de vreo ofensa. Un inchizitor se ocupa de comprimarea instrumentului, care cauza dureri groaznice. In primul rand, mandibula si maxilarul erau zdrobite, mai apoi incepand sa se fisureze si craniul. Nu de putine ori, ochii erau dislocati din orbite, iar persoana in cauza murea in cel mai groaznic mod cu putinta. Chiar daca marturisea, leziunile lasate asupra craniului si creierului erau iremediabile.
Trecand prin acest testament al ororilor, pare greu de imaginat ca niste oameni chiar ar putea povoca asa ceva semenilor si mai ales ca ar face asa ceva in numele unei religii a iubirii de aproape. Tot ce se poate spera este ca din aceasta lectie dureroasa toata lumea a invatat un mesaj care trebuie repetat fiecarei generatii in parte: “orice forma de fundamentalism este o amenintare pentru umanitate.”
No hay comentarios :
Publicar un comentario