Claude Monet

Intr-o epoca în care nudul obseda pictorii – si unora chiar le asigura o existenta îndestulata – a existat un artist novator care s-a dedicat aproape exclusiv naturii, reusind sa îi reformuleze ceea ce avea ea mai entuziasmant pentru un observator sensibil: culorile. Acest barbat extraordinar de sensibil la diversitatea cromatica a oazelor de paradis terestre s-a numit Claude-Oscar Monet. Magnificul cititor al tonurilor de verde, albastru si rosu a trait suficient de mult – optzeci si sase de ani – încat sa fie ironizat de propria-i soarta, care doar printr-o slabiciune a ochilor, cataracta, l-a facut sa devieze de la formidabilele lui compozitii coloristice.

Citadin prin nastere, Monet (1840-1926) a vazut mai întai cenusiul Parisului, dar ulterior a descoperit azurul marii la Le Havre. A fost marea sa sansa ca familia s-a mutat în Normandia pe cand Claude avea unsprezece ani. Acela a fost momentul în care sensibilitatea artistica a început sa erupa în spiritul sau si cand adolescentul s.a decis sa urmeze o cariera artistica. Parintii voiau sa continue afacerea familiei – pravalie de alimente –, dar viitorul „inventator” al impresionismului îsi „verticalizase” intentiile.

Deja era cunoscut în Le Havre pentru caricaturile în carbune, dar mentorii sai l-au ajutat sa foloseasca vopselele în ulei pentru a putea iesi în „aer liber”. Tanarul a adoptat imediat aceasta conceptie de a se inspira la sursa, adica acolo unde mana omului nu modificase nimic. Asa a aparut si capodopera „Impresie, rasarit de soare” (1872 sau 1873), panza care nu numai ca a facut istorie, dar care a impus culoarea în dauna formei. Tusele grabite ale pensulei si discontinuitatile cromatice au fost elementele de geniu ale unui fost parisian refugiat definitiv în mediul natural.

Înainte de aceasta capodopera universala, Monet se remarcase drept colorist de exceptie prin „Femeia cu rochie verde” (pentru care i-a pozat viitoarea sotie, Camille) si „Pe malul Senei”. Era anul 1868, an crucial pentru viata sa. Acelasi fluviu era sa-i aduca moartea, caci Monet a încercat sa se sinucida în acel an, din motive financiare. Dar a scapat si asa lumea poate admira acel peisaj marin din Le Havre numit simplu „Impresie”.

O zi istorica pentru Claude Monet si pictura universala: 25 aprilie 1874. Atunci a aparut în revista satirica „Charivari” articolul intitulat „Expozitia impresionistilor”. Termenul fusese inventat de criticul Louis Leroy, care s-a inspirat din celebra panza a lui Monet. Numai ca autorul lua în deradere acel rasarit de soare marin, pe care l-a comparat cu un afis neterminat... Destinul avea sa-i dea peste nas si unul dintre cele mai importante curente ale picturii secolului XIX avea sa explodeze: impresionismul.

Decenii la rand „inventia” lui Monet avea sa nasca generatii de artisti care-ti încanta ochiul. Asa cum Monet însusi urma sa se dedice peisajului în totalitate, în timp ce unii contemporani preferau sa se dedice femeii – la baie sau în budoar. Relieful feminin se preta si el impresionismului, dar parisianul evadat în natura adora în continuare nuferii sai din Giverny, mica localitate unde s-a stabilit maestrul si unde si-a amenajat propria gradina în care sa viseze. Mergea deseori pe malurile Senei, iar apele Venetiei l-au atras spre finele vietii. Acest om de o sensibilitate rara i-a vazut pe eroii Frantei care pe niste „Salcii plangatoare”. În paradisul de la Giverny a fost înmormantat acest stapan al curcubeului.

http://www.youtube.com/watch?v=Q5kC62TrqYI