Săptămâna Mare, ultima Săptămână a Postului Paștelui, numită și
Săptămâna Patimilor, are menirea de a pregăti sufletele credincioșilor
pentru a primi Învierea Domnului.
Potrivit tradiției, în această
săptămână, se face curățenie generală în casă, se mătură curțile, se
repară gardurile, se aerisesc toate hainele, așternuturile și covoarele.
Se spune că în această săptămână bărbații trebuie să muncească la câmp
până, cel târziu, în ziua de joi, când revin în gospodărie pentru a-și
ajuta soțiile la treburile casnice.
Ca obiceiuri și superstiții,
în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară,
se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește
și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te
blesteamă casa!”
În Marțea Mare se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă.
Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp
sau se mai spală și calcă. Din această zi, bărbații trebuie să stea pe
lângă casă și să își ajute nevestele.
Joia Mare este ultima zi în
care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci
de post, vin, miere și fructe. Bărbații aprind focuri rituale în curți,
pentru sufletele morților care se reîntorc acasă.
Joia Mare este ziua în care se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca și cozonacii.
În Joia Mare, oamenii merg la biserica să se spovedească și
împartașească. Seara, lumea se duce la priveghi, la denie, toți în haine
de doliu, făcute din panză albă și cusute cu negru.
Joia Mare
este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se
înroșesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroșite în această zi nu
se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și
îngropate la moșie o feresc de piatră.
Ultima vineri din POSTUL
MARE este numită Vinerea Paștilor, VINEREA PATIMILOR, VINEREA NEAGRĂ,
VINEREA SEACĂ sau VINEREA MARE. Conform tradiției creștine este ziua în
care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea
neamului omenesc de sub jugul pactului strămoșesc. Din această cauză
VINEREA MARE este zi de post negru.
În VINEREA MARE este interzis
a se face copturi. Există credința că dacă cineva se încumetă a coace
în această zi face mare păcat iar coptura nu este mâncată nici măcar de
pești.
În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se ține post negru,
nu se face treabă sau mâncare, unii se scaldă în râuri pentru a fi
sănătoși tot timpul anului și seara se merge la biserică pentru Prohod.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștilor, când femeile
trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin
încăperi și să facă ultimele retușuri la hainele noi pe care urmează să
le poarte de Paște.
De obicei, în Sâmbăta Mare are loc și sacrificiul Mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiționale.
În Sâmbăta Mare fiecare gospodină își pregătește cu grijă coșul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfințire.
În el așterne un ștergar curat și așează o lumânare albă, apoi ouă
roșii, pască, cozonac, o bucată de slănină, mușchi de porc, șuncă
special preparată, zahăr, făina etc.
No hay comentarios :
Publicar un comentario