Cliseul lingvistic

Cliseul lingvistic este o structura lingvistica stereotipa, banala, excesiv folosita, recunoscuta, tocmai din aceasta pricina, de majoritatea vorbitorilor unei limbi, unii sesizandu-i “uzura”, altii, mai putin sensibili la dimensiunea expresiva a limbajului, utilizand-o in virtutea obisnuintei sau din comoditate. Unele clisee lingvistice au o anume incarcatura stilistica, pentru ca, initial, s-au folosit ca figuri de stil, menite sa plasticizeze si sa individualizeze o anumita exprimare, dar, in timp, acest potential s-a diminuat, astfel incat nu mai tresarim la formulari precum: „frumoasa ca o floare”, „un inger de copil”, „astrul zilei/al noptii”, „o inima de aur”, „sanatate de fier”, „glas de privighetoare”, „frig de crapa pietrele” etc. Frecventa unor clisee lingvistice se explica, in mare masura, prin impactul urias al mass-media, dar, din nefericire, si prin felul in care scoala, unele manuale scolare sau materiale auxiliare, destinate studiului, discursul didactic „promoveaza”, din neglijenta sau din nestiinta, „limbajul de lemn”, descurajand afirmarea originalitatii, a mobilitatii in gandire, prin diminuarea dramatica a interesului pentru lectura, care are drept consecinta imediata cantonarea in forme de exprimare repetitive. In spatiul romanesc, timp de o jumatate de secol, inainte de 1989, limba a avut de infruntat si presiunea uniformizatoare a ideologiei totalitare, pentru care pretinsa egalitate trebuia sa se instaureze nu numai la nivel social, intelectual, dar si lingvistic. Surprinzator este faptul ca, in anii de dupa 1989, „setea” de libertate (pe toate planurile) a romanilor pare sa se fi potolit foarte repede, altfel cum s-ar putea explica inertia, redundanta, amorteala, conventionalismul comportamental si lingvistic care inunda existenta noastra cotidiana.

Preluarea unor structuri „de-a gata” nu este numai semnul unei „comoditati”, ci reflecta chiar resortul psihologic al generarii „limbajului de lemn”- intentia locutorului de a „semnaliza” ca este parte a unui grup (social, politic, intelectual etc.), ca „stie”, „este competent”, ca vrea sa spuna ceva, nu neaparat pentru ca este important, ci pentru a obtine un efect oarecare – sau, intr-un plan mai larg, poate fi manifestarea spontana a predispozitiei noastre mimetice, insuficient controlata.

Neincluzand in categoria cliseelor verbale « daunatoare » structurile fixe obligatorii, specifice, de exemplu, stilului administrativ, situatie in care anumite formulari standard sunt de neevitat (« Subsemnatul…, domiciliat etc. », « Se adevereste prin prezenta ca… » etc.) sau maximele, cugetarile, proverbele, formulele de politete, de adresare, de salut, la limita, chiar si sloganurile publicitare, trebuie sa avem in vedere mereu ca a vorbi/a scrie nu este de ajuns pentru realizarea unei comunicari veritabile. Orice emitator al unui mesaj lingvistic trebuie sa gaseasca strategia cea mai potrivita in relatia sa cu receptorul si sa nu piarda din vedere ca celebra afirmatie a lui Buffon – « Le style est l’homme meme » (« Stilul este omul insusi ») – este la fel de valabila si dupa aproape doua secole, de cand savantul francez pleda pentru eleganta, prospetimea, originalitatea discursului (verbal sau scris). Evident, nici situarea la cealalta extrema, in sensul folosirii unui limbaj elevat, constant controlat, retoric fara motiv, nu este fireasca. Un om inteligent va sti sa faca diferenta intre contextele de comunicare si nu va vorbi intr-un cerc de prieteni ca intr-o conferinta la Academie, nici intr-un discurs public, ca in tribuna unui meci de fotbal. Naturaletea lingvistica se cultiva, precum spiritul.

Intr-o carte remarcabila, pe acest subiect – «Dintre sute de clisee», autorul Radu Paraschivescu sesiza, metaforic, hotarul incert dintre limbajul stereotip, personalitate si « discernamant » intelectual : « Un om care gandeste sleampat nu se poate exprima cursiv, dupa cum un om fara lumini pe fata sau in suflet nu isi poate colora verbul ». Poate ca ar merita sa ne facem timp sa recuperam, din imensul cenusiu cotidian, cateva lumini si cateva culori.