Corespondență Eminescu – Micle august 1882

Mai fata nebuna si dragalasa,

Si zi e pozitiv ca eu te-nsel, ca te uit, ca-mi esti draga numai pe cat te vad cu ochii? Manca-ti-as ochii tai cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu stiu nici ce sa-ncep, nici ce sa fac de dragul tau. Dar zi si tu – ce e de facut? In vremea asta in care nu-i nimenea aici, in care vegetez ca un adevarat animal, bolnav si descurajat – cum sa vin la tine, pe cine sa las in loc? Tu ma sfatuiesti sa petrec, sa ma folosesc de tinerete si alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citesti in romanuri.
Viata mea esti tu, prin urmare nici un gand nu-mi vine macar sa petrec cand sunt fara tine. Nimeni nu ma vede nicairi, duc o viata monotona de pe-o zi pe alta. Singur, fara prieteni si fara cunoscuti, si tu zici sa petrec, ca si cand un asemenea lucru se poate comanda in starea sufleteasca in care sunt.

Tu zici ca presimti nenorociri. Nu mai presimti, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este ca suferi de superexcitatie nervoasa, care va inceta cand vom fi impreuna si vom fi impreuna. Ce dracu! Odata trebuie sa se schimbe in bine mizeria actuala, odata trebuie sa ne regasim pentru toata viata ca sa nu ne mai despartim nici odinioara. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranta departata; e ceva aievea, e o simtire hotarata si de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu stii fara bine ca sunt statornic, chiar incapatanat, si poate daca n-as fi asa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-as iubi cu atata nestramutare, precum te iubesc.

E prea adevarat ceea ce-mi scrii, ca oamenii sunt mai ingaduitori cu viciile celor bogati decat cu patimele adevarate ale omului sarac. Dar asa e lumea, asa a fost totdeuna. Cu toate acestea, daca lumea e nedreapta, natura nu e tot astfel. O singura clipa din viata a doi nenorociti ca noi, o clipa de uitare de sine si de betie plateste mai multe decat viata intreaga a acestor oameni.

Ti-am spus, Nicuta, ca urata sa fii, oricum ai fi, tot draga ai sa-mi ramai si nici nu se poate altfel – caci tu esti cel dintai amor al meu si vei fi unicul si cel din urma. Daca aceasta poate fi o mangaiere pentru singuratatea ta, o mangaiere e drept ca desarta si goala, daca te poate mangaia juramantul meu sfant ca nu iubesc si nu voi iubi niciodata pe nimeni afara de tine, daca te poate mangaia marturisirea ca neagra mi-e ziua in care nu te vad, si pustie viata fara de tine, atunci crede-le, caci adevarate sunt si mangaie-te macar cat de putin.

Iti sarut picioarele tale, copilul meu cel dulce, si te rog, te rog mult sa te linistesti, sa crezi in statornicia si in iubirea mea si sa speri, daca poti spera. Daca am avea religie, noi doi, am crede ca Dumnezeu nu va lasa nerasplatit atat amor, dar n-o avem, de aceea numai in noi insine putem crede si pe noi insine ne putem intemeia. Eu zic: crede in mine si nu vei fi amagita, afara doar dac-oi muri. Te sarut si te rog, linisteste-te, caci starea ta ma doare mai mult decat mizeriile mele proprii."

Al tau,

Emi