"Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie."Acum, la timp de toamna tarzie, cele mai multe seri sunt parca harazite visarii oriunde te-ai afla. Frigul te indeamna langa foc (sau mai putin poetic langa un calorifer), o cana de ceai aromat sau de vin fiert iti poarta gandurile departe si cu picioarele invelite iei in mana o carte, scrii sau ramai cu privirile pierdute rememorand bune si rele.
"Întins, de când lumea, peste toate țarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiță și Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ține primăvara și vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia."
"Bărăganul [...] începe să domnească îndată ce omul harnic se retrage în coliba lui, îndată ce ciulinii înțeapă rău și când vântul dinspre Rusia se apucă să sufle cu temei."
Desi nu am haladuit niciodata in Baragan, imaginatia mea e nelimitata si poate sa sara in spate, acum 100 de ani si sa reconstituie o viata straina mie, dar a carei samanta inca exista in fiecare om care a muncit macar putin cu mainile sale proprii, in fiecare om ce pretuieste munca, in fiecare dintre noi cei care cunoaste fata taranului roman (chiar si a celui contemporan).
M-am lasat cu usurinta prinsa in jocul ciulinilor, o metafora cu multe intelesuri:
Ciulinii sunt pe de-o parte reprezentarea libertatii la care viseaza oricare copil ce isi doreste sa sparga cercul vietii grele si bazata pe lipsuri, sa scape de saracie.
Pe de alta parte ei reprezinta in egala masura tot ceea ce omul detesta (in cazul de fata facand trimitere directa la boierime):
"Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de o săptămână, dacă e cald, ei năpădesc pământul. Asta e tot ce Bărăganul poate să îndure pe spinarea lui"
"Ca și buruiana omenească: cu cât e mai netrebuincioasă, cu atât știe să se apere mai cu înverșunare."
"[...]atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini, stufoși, ai zice că-s niște oi cu lâna de oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini."
Am citit oarecum pe nerasuflate cartea (ce se apropie ca dimensiuni mai mult de o nuvela decat de un roman), descoperind un scriitor ignorat sistematic la orele de limba si literatura romana, un scriitor pe care Nicolae Iorga l-a discreditat de la bun inceput : "Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean". (wikipedia), dar care intr-o seara de toamna m-a facut sa dau timpul inapoi.
Pe internet, exista si filmul omonim, realizat in 1957, ce insa nu urmareste fidel cartea. Insa cateva imagini descriptive de la inceput (goana ciulinilor), de la mijloc (calatoria lui Matache si a tatalui sau prin Baragan), bocetul Mariei Tanase de la final si un rol din tinerete al lui Florin Piersic au intregit oarecum tabloul.
Film:
Teatru radiofonic:
Panait Istrati: el Dostoievski rumano
No hay comentarios :
Publicar un comentario