Edi Nanu, îngeraşul care are nevoie de noi!

Marinela Nanu: “Pentru Edi grădiniţa sunt cele patru ore pe zi de dializă”

Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată să priviţi în ochi, preţ de o singură clipă, o fiinţă a cărei privire să nu v-o mai puteţi ulterior scoate din minte. Ceva asemănător mi s-a întâmplat mie recent când l-am cunoscut pe Edi, un băiat de 4 ani, a cărui viaţă atârnă de un fir de păr. Venise la radio, însoţit de mama sa. O mamă ai cărei ochi încercau să ascundă o imensă tristeţe. În contrast cu starea mamei, micuţul Edi trăgea voios după el o maşinuţă legată cu aţă şi la prima privire nu aş fi gândit niciodată că acest băieţel drăgălaş este diferit de ceilalţi copii pe care îi întâlnesc zilnic în drumul meu. Aşa am ajuns să cunosc povestea dramatică a unui copil care nu-şi doreşte nimic altceva decât să trăiască şi a unor părinţi care nu-şi explică de ce sorţul a căzut în dreptul lor.
Până în aprilie 2013, familia Nanu din Feteşti (judeţul Ialomiţa) era o familie ca oricare alta, cu probleme pe ici pe colo, cu mici greutăţi, cu bucurii şi cu împliniri. Mai ales împliniri, pentru că atunci când ai deja o fetiţă de 13 ani şi un băieţel de 3 ani te simţi împlinit şi fericit, chiar dacă neajunsurile şi problemele cotidiene îţi dau târcoale mai des decât te-ai aştepta. Edi, fiul şi frăţiorul mult dorit în sânul familiei emana celor din jur o bună dispoziţie şi o poftă imensă de a învinge vicisitudinile vieţii.
Cine şi-ar fi putut imagina, însă, că optimismul şi visurile familiei Nanu vor fi năruite precum un castel de nisip surpat de valul mării, într-o singură clipă, printr-o veste care avea să le schimbe complet cursul vieţii. În aprilie 2012, în urma unei convulsii aparent nejustificate, părinţii l-au dus pe Edi la Spitalul Baltzar Arsenie din Bucureşti, unde i s-au efectuat primele analize şi unde au aflat că doar o minune făcuse să nu aibă loc o tragedie, având în vedere că tensiunea băieţelului ajunsese la 200.
Ulterior, medicii de la Spitalul Marie Curie l-au diagnosticat pe micuţul Edi cu insuficienţă renală cronică în fază terminală, iar pronosticurile privind şansele sale de supravieţuire nu au fost deloc încurajatoare. Lumea părea să se dărâme cu totul după aflarea acestei veşti şi lucrurile care până nu demult erau de o importanţă majoră au început, treptat, să cadă într-un plan secundar, singurul lucru care mai avea cu adevărat valoare în viaţa celorlalţi trei membri ai familiei fiind salvarea lui Edi.
Neresemnându-se cu ideea de a-şi pierde copilul, părinţii lui Edi au decis să lupte cu soarta şi în disperarea lor au început să se intereseze despre cum s-ar putea vindeca boala acestuia.
Între timp, Edi a început sa fie supus la tot felul de analize medicale administrându-i-se o sumedenie de tratamente şi aplicându-i-se nenumărate injecţii şi catetere pentru a fi ajutat să elimine toxinele, numai că în ciuda acestor măsuri medicale, în câteva săptămâni, el a făcut peritonită.
Au urmat apoi şedinţele de hemodializă, iar după două luni, părinţii au solicitat transferul la Cluj în vederea efectuării unui transplant de rinichi. Aici, Edi a stat alte două luni şi în tot acest timp complicaţiile s-au ţinut lanţ, la fiecare cauză descoperită de medici apărând un nou efect secundar.
De la Cluj, în august 2012, Edi a ajuns la Fundeni, unde a rămas doar zece zile, medicii negăsind o soluţie pentru el. A fost momentul în care o nouă speranţă şi în acelaşi timp o nouă provocare avea să îşi facă loc în viaţa familiei Nanu. Aceştia aflaseră că o familie care trecuse printr-o situaţie similară şi-au dus copilul la Madrid unde a beneficiat de un transplant gratuit.
Aşa că următorul obiectiv al părinţilor greu încercaţi a devenit plecarea în Spania. Numai că să mergi într-o ţară străină unde nu cunoşti aproape pe nimeni şi a cărei limbă nu o vorbeşti nu e deloc lucru uşor şi majoritatea dintre cei care citesc aceste cuvinte ştiu ce înseamnă acest sentiment pentru că l-au experimentat pe propria lor piele. Doar că în acest caz circumstanţele erau mult mai vitrege şi mai dureroase, pentru că nu exista certitudinea vindecării lui Edi. Exista totuşi acel sentiment numit speranţă şi care se spune că moare ultima.
Pe 24 august, Edi şi mama sa Marinela au călcat pentru prima oară pe tărâmul legendarului Don Quijote de La Mancha, lăsând acasă un soţ şi o fetiţă cu inimile frânte. Ajunşi la Madrid, cei doi au avut harul să întâlnească oameni sensibili şi săritori care să-i îndrume şi să-i ajute. Primul pas era trecerea în evidenţa populaţiei (empadronamiento) şi solicitarea cardului sanitar, pentru a putea beneficia de asistenţă.
Curând Edi avea să facă cunoştinţă cu minunaţii medici de la Spitalul Gregorio Marañon din Madrid care deşi au reuşit să stabilizeze starea micuţului, nu au putut să elimine riscurile unei complicaţii neprevăzute şi cu atât mai puţin temerile unei mame ajunsă la limita ultimelor puteri. Timp de o lună şi jumătate Edi a rămas internat aplicându-i-se un tratament cu antibiotice.
Acum, Edi merge la spital – el îi spune „grădiniţă” – de trei ori pe săptămână pentru sesiunile de hemodializă şi pentru tratament. Un tratament pentru absorbţia de fosfor şi potasiu, unul pentru întărirea sistemului osos, foarte afectat de boală, altul pentru stomac şi aciditate, precum şi un tratament hormonal de creştere.
Transplantul este gratuit, însă, din păcate, până la transplant mai e cale lungă, deoarece pentru a putea intra pe lista de aşteptare în vederea efectuării transplantului, Edi trebuie să măsoare aproximativ un metru. În acest sens el urmează o dietă alimentară foarte strictă, are un orar precis la care trebuie să-şi ia tratamentul şi ore fixe de odihnă. De moment, măsoară 90 de centimetri, aşa că mai e de aşteptat. Iar dacă totul va decurge bine şi Edi va putea beneficia de acest transplant, va urma o altă perioadă de aşteptare de un an, aici în Spania, sub directa supraveghere a specialiştilor în faţa cărora va trebui să se prezinte săptămânal, în primele şase luni, pentru ca mai apoi să o facă o dată la două săptămâni, în funcţie şi de evoluţia stării sale.
Şi fiindcă în primele şase luni după transplant va va avea nevoie de un mediu complet steril pentru ca organismul lui să nu refuze rinichiul proaspăt tranplantat, va fi obligat să evite vizitele şi contactul cu alţi copii. În tot acest timp chiar şi mama sa, care-l va îngriji va trebui să folosească în permanenţă o mască pentru a nu-i transmite acestuia vreun virus. De altfel nici acum Edi nu merge la grădiniţă, nici nu are posibilitatea de a se juca cu alţi copii, iar mama sa trebuie să fie în permanenţă alături de el. Fiind coafeză de meserie, Marinela şi-ar dori ca în perioadele în care Edi e la dializă să mai poată câştiga un bănuţ de trai, da cum încă nu cunoaşte multă lume pe aici…

Marinela Nanu: “Sunt coafeză şi mi-aş dori în timpul cât Edi  se află la dializă să pot munci câteva ore”

Prin harul Domnului, tratamanetul hormonal şi transplantul sunt gratuite, iar medicamentele de acum şi de după operaţie sunt compensate, dar asta nu înseamnă că Marinela şi Edi nu mai au nici o grijă. Ei vor avea nevoie de ajutorul nostru, pentru a putea achita cheltuielile curente, pentru a-şi procura hrana cea de toate zilele şi pentru a putea plăti chiria în tot acest timp cât vor locui în Spania.
Aşa că până aici toţi cei implicaţi în această poveste dureroasă şi-au făcut datoria aşa cum au ştiut mai bine: medici, familie, prieteni, colegi din mass-media şi chiar Edi, care la doar patru ani a reuşit să înţeleagă că trebuie să-şi asculte cu sfinţenie mama, să urmeze sfatul medicilor şi să facă faţă unui regim greu de respectat chiar şi pentru un adult.
Însă în acest angrenaj de oameni meniţi să contribuie la salvarea lui Edi există mai multe piese. O parte din aceste piese suntem noi, toţi cei care ducem o viaţă normală, fără prea multe tulburări şi îngrijorări. Fericirea familiei Nanu şi viaţa lui Edi depind mult acum de inimile românilor din Spania. Printr-un gest simplu şi puţin costisitor, rupând o frântură din bunăstarea noastră, am putea contribui la salvarea unei vieţi care atârnă de un fir.

Edi, alături de mama sa Marinela Nanu, la emisiunea România Expres

În disperarea ei de mamă, Marilena a utilizat toate pârghiile posibile, printre care şi mass-media, pentru a-şi vedea odrasla vindecată. În 8 iunie am invitat-o şi la noi la Radio Tentacion, în cadrul programului “România Expres”, difuzat de luni până vineri de la 21:00 la 22:00, pe 91,4 fm sau pe www.radiotentacion.com, unde împreună, am făcut un apel pentru a determina oamenii cu suflet mare să-l ajute pe Edi. Ulterior, colegii de la „Noi în Spania” au relizat, de asemenea, un amplu şi emoţionant reportaj despre Edi. Acum ne adresăm şi inimoşilor noştri cititori, mici şi mari întreprinzători sau oameni simpli, în vederea strângerii de fonduri pentru Edi.
Există două conturi bancare din România unde se pot face donaţii pentru Edi. Unul în euro: cod iban RO75RNCB0669127326580002 şi altul in lei: cod iban RO05RNCB0669127326580001. În Spania pentru donaţii se foloseşte contul Asociaţiei Integra Mas din Alcala de Henares, care de mai multă vreme monitorizează acest caz. Contul este: 0182.6970.30.0201507621 (BBVA). De aceea toţi cei care doresc să doneze bani pentru această cauză folosind acest cont trebuie să specifice la efectuarea depunerii în descriere (concepto): “DONAŢIE EDI NANU” sau “DONAŢIE MARINELA NANU”.
Viaţa lui Edi depinde de efortul minim pe care concetăţenii săi îl vor face pentru el. Şi chiar dacă unii ne catalogează drept o comunitate dezbinată, am sentimentul că măcar în astfel de situaţii lucrurile stau altfel. Iar acesta este un prilej de a demonstra că cei ce ne judecă în acest mod se înşeală. Haideţi să punem suflet lângă suflet şi mână de la mână pentru a-i oferi lui Edi posibilitatea de a se bucura de viaţă, la fel ca şi noi. Am convingerea că, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu ne va întoarce binele făcut, fie el cât de mic, pentru că există o lege ce nu se schimbă niciodată: “Ceea ce semănăm, aceea vom secera!”