lunes, 17 de marzo de 2014

Ce inseamna sa fii cărăuş? (in spaniola "mula")

Ce inseamna sa fii cărăuş? (in spaniola "mula")

Traficanţii de droguri români sunt peste tot în lume. Poliţiştii spun că sate întregi din România au plecat peste mări şi ţări, prima dată pentru a căra droguri. Unii dintre ei au ajuns apoi să coordoneze reţele care transportă narcotice din ţări Sud-Americane către Europa de Vest.

Cărăuşii sunt intermediarii intermediarilor, aşa că atunci când sunt prinşi, nu pot oferi prea multe informaţii despre capii reţelelor. Românii au început să fie căutaţi de traficanţii internaţionali după intrarea în UE, pentru că pot călători aproape oriunde în lume.

Atunci când îşi aleg cărăuşii, locotenenţii reţelelor de traficanţi de droguri sunt mai riguroşi decât angajatorii la firme foarte importante. În primul rând cărăuşul nu trebuie să aibă dosar penal ca să nu-i poată fi ascultat telefonul. În al doilea rând, condiţia fizică este extrem de importantă. Cărăuşul trebuie să care în stomac aproximativ un kilogram de droguri.

Fenomenul de carausie este pedepsit dur in 32 de tari – acesta este mesajul pe care MAE si Agentia Nationala Antidrog vor sa il transmita prin intermediul ultimei campanii.

Campania vizeaza mai mult constientizarea cu privire la riscurile pe care le presupune carausia. Initiatorii vor ca oamenii sa fie informati cu privire la legislatia si pedepsele care se aplica in tari ca Brunei, Malaezia, China, Turcia sau Peru. In ultima perioada, fenomenul carausiei a atins cote alarmante, intrucat tot mai multi romani au fost inchisi peste hotare dupa ce au fost prinsi transportand droguri. Traficanţii de droguri români sunt peste tot în lume. Poliţiştii spun că sate întregi din România au plecat peste mări şi ţări, prima dată pentru a căra droguri. Unii dintre ei au ajuns apoi să coordoneze reţele care transportă narcotice din ţări Sud-Americane către Europa de Vest.
Cărăuşii sunt intermediarii intermediarilor, aşa că atunci când sunt prinşi, nu pot oferi prea multe informaţii despre capii reţelelor. Românii au început să fie căutaţi de traficanţii internaţionali după intrarea în UE, pentru că pot călători aproape oriunde în lume.
Atunci când îşi aleg cărăuşii, locotenenţii reţelelor de traficanţi de droguri sunt mai riguroşi decât angajatorii la firme foarte importante. În primul rând cărăuşul nu trebuie să aibă dosar penal ca să nu-i poată fi ascultat telefonul. În al doilea rând, condiţia fizică este extrem de importantă. Cărăuşul trebuie să care în stomac aproximativ un kilogram de droguri.
Fenomenul de carausie este pedepsit dur in 32 de tari – acesta este mesajul pe care MAE si Agentia Nationala Antidrog vor sa il transmita prin intermediul ultimei campanii.
Campania vizeaza mai mult constientizarea cu privire la riscurile pe care le presupune carausia. Initiatorii vor ca oamenii sa fie informati cu privire la legislatia si pedepsele care se aplica in tari ca Brunei, Malaezia, China, Turcia sau Peru. In ultima perioada, fenomenul carausiei a atins cote alarmante, intrucat tot mai multi romani au fost inchisi peste hotare dupa ce au fost prinsi transportand droguri.


 

No hay comentarios :

Publicar un comentario