Origami (din japoneză 折り紙 origami, hârtie pliată) constituie arta
plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte
neînsuflețite sau forme decorative abstracte.
Lumea artelor
tradiționale japoneze a reprezentat întotdeauna pentru occidentali o
fascinație, iar discipline precum ikebana – arta aranjării florilor,
chanoyu – ceremonia ceaiului, origami – arta plierii hârtiei și multe
altele au simbolizat elemente ale frumuseții și perfecțiunii japoneze.
Etimologic, cuvântul origami, de origine japoneză, este format din oru
care are sensul de “a îndoi” și kami cu sensul de “hârtie”, deci “hârtie
îndoită”. Numele de origami a fost adoptat în anul 1880, până atunci
arta plierii hârtiei fiind denumită orikata. Formele care pot fi
realizate prin această artă sunt legate de imaginația celui care pliază
hârtia, dar există și categorii de forme tradiționale care includ flora
și fauna. Arta origami din zilele noastre acoperă o zonă largă de forme,
de la ceasuri cu cuc și dragoni, până la forme simple care exprimă mai
degrabă spiritul decât forma unei imagini.
Există multe stiluri
de origami, acestea pornind de la cele mai simple compoziții până la
compoziții extraordinar de complexe, alcătuite din mai multe unități
origami pentru a forma un poliedru, precum și reprezentări formate din
două sau mai multe coli de hârtie. Cu toate aceste multe forme de
abordare, cele mai simple forme de origami sunt modelele formate
dintr-un pătrat de hârtie, fără a utiliza lipiciul. Se pot folosi
diferite feluri de hârtie, de la cea subțire la cea groasă, precum și
hârtia velină a revistelor sau hârtia de împachetat.
Arta origami
a fost creată în baza aceleași estetici care a stat la baza ceremoniei
ceaiului (cha no yu). O particularitate a modelelor origami vine în
contradicție, totuși, cu principiile estetice nipone: simetria. Deși
japonezul îndrăgește asimetria, arta origami, prin forța lucrurilor,
produce simetrie. Cu toate acestea, excepția nu face din modelele artei
plierii hârtiei un produs mai puțin valoros și apreciat de către
japonezi.
Pe lângă valoarea estetică, arta origami mai are, în
viața cotidiană, și una utilitară în vestimentație (broșe, ornamente de
păr) și decorarea interioarelor (lămpi, bibelouri, abajururi). Uneori
îndemânarea meșteșugului origami produce cupe, farfurii, cutii de
diferite forme, șervețele ornamentale. Dar, nu trebuie să uităm că
formele tradiționale ale acestei arte sunt modelele de cocori, broaște,
berze, baloane și corăbii.
Începând cu aproximativ secolul întâi
al erei noastre, momentul când se presupune că a fost inventată hârtia
în China, oamenii acelor meleaguri au îndoit hârtia în diferite forme și
scopuri. Chinezii au realizat câteva modele simple de pliere a hârtiei,
unele dintre ele păstrându-se până azi. Tradiția atribuie importarea
hârtiei, pentru prima dată în Japonia, unui călugăr coreean, în anul
610, dar este posibil ca hârtia să fi fost produsă în Japonia dinainte.
Fiecare regiune și-a dezvoltat tehnica sa proprie de prelucrare a
hârtiei, de unde și multele întrebuințări pe care le avea hârtia în
Japonia: din hârtie se confecționau paravane, pereți despărțitori
glisanți, lanterne, batiste, evantaie. Prelucrată pentru a deveni
translucidă, hârtia ținea loc de geam, garderobe, umbrele, mantale
impermeabile, perne, tapete, ambalaje rezistente și frânghii. Deci,
hârtia a fost rapid integrată în cultura japoneză, devenind un material
indispensabil vieții de zi cu zi. Tehnica de fabricare a hârtiei a
produs schimbări majore în producția manufacturieră japoneză, dând
naștere unui nou gen de hârtie, numită washi, care a fost folosită și în
arta origami.
Dar, în Japonia secolului al VI-lea hârtia era un
material rar și prețios, astfel plierea hârtiei a fost practicată la
început doar de către familiile nobiliare. Creșterea comerțului a dus la
răspândirea hârtiei în Japonia, iar origami a devenit o artă accesibilă
atât celor bogați cât și japonezilor obișnuiți. Datorită specificului
culturii japoneze, care sublinia respectul pentru cruțarea naturii,
practicanții nu au uitat niciodată să economisească până și hârtia
folosită în arta origami, astfel rezultând impresionante modele
miniaturale de origami.
În timpul perioadei Heian (794-1185)
simboluri abstracte formate din plierea hârtiei au apărut în religia
șinto, ca obiecte de venerație, și în eticheta vieții nobiliare.
Japonezii realizau din suprafețe de hârtie pătrate sau dreptunghiulare,
prin tăiere și pliere, forme utilizate ca reprezentări simbolice ale
unui spirit sau ale unei zeități. Asemenea simboluri slujeau ca obiecte
de practicare a cultului strămoșesc, ele fiind atârnate în Marele
Sanctuar Imperial de la Ise (Kotai Jingu). Mai târziu, produsele din
hârtie au fost folosite și la alte ceremonii fie religioase, fie laice. O
altă formă cu destinație religioasă, practicată și în zilele noastre,
constă în atașarea la un cadou oferit cu prilejul căsătoriilor sau
funerarilor, o panglică împăturită în hârtie (orinoshi). Tradiția de a
oferi bucăți de hârtie împăturită în forma unui dar (mokuroku-tsutsumi)
este păstrată și astăzi.
Un alt model de origami religios ar fi
senbazuru, tradus prin expresia “o mie de cocori”. Cea mai frumoasă și
populară formă de origami este cocorul. Conform unei credințe populare
nipone, cel care reușește să plieze o mie de cocori din hârtie, va primi
drept răsplată din partea zeilor împlinirea unei dorințe. Legat de
această credință, un episod tragic este cel al fetiței Sadako Sasaki,
elevă la Școala Noborimachi din Hiroshima, victimă a bombei atomice,
care, datorită radiațiilor provocate de explozie, s-a îmbolnăvit de
leucemie. Nădăjduind că se va însănătoși, fetița făcea zilnic, în
spital, cocori de hârtie. A murit nereușind să facă decât 643 de cocori.
În amintirea ei și a tuturor copiilor uciși de bomba atomică, în centru
orașului Hiroshima, s-a ridicat un impresionant monument. Acesta este
reprezentat de o rachetă suplă, îndreptată spre cer și susținută de trei
stâlpi, în vârful căreia se află statuia fetiței Sadako purtând în
mâinile, întinse spre cer, un cocor. De atunci s-a încetățenit obiceiul
ca în memoria acestui trist eveniment, fiecare vizitator, să depună la
baza statuii, în semn de omagiu, un cocor de hârtie.
Era Edo
(1603-1868) corespunde cu perioada în care hârtia a început să fie
folosită pe scară largă de către japonezi, aceasta procurându-se la un
preț mic și fiind fabricată în cantități mari. Înclinația japonezilor
acestei perioade spre artele tradiționale specifice poporului lor s-a
datorat faptului că, fiind o perioadă de liniște, în care conflictele
dintre clanuri erau rare, samuraii s-au dedicat artei, aceștia realizând
adevărate capodopere. În această perioadă apare primul manual de
origami, având titlul “Secretul celor 1000 de cocori”, care a fost
publicat în anul 1797, această artă fiind transmisă până atunci pe cale
orală. Începând cu această dată vor apărea și alte manuale care,
datorită faptului că nu se adresau numai amuzamentului copiilor, ci și
cultivării spiritului frumosului la adulți, conțineau modele de origami
dificile, care necesitau urmărirea unui număr mare de pași în realizarea
figurinelor. Cu toate acestea, mulți inventatori de noi forme în arta
plierii hârtiei au rămas necunoscuți până astăzi. În anul 1845 a fost
publicată o colecție de figurine origami intitulată “Kan no modo”
(“Fereastră către miezul iernii”).
În timpul erei Meiji
(1868-1912) arta plierii hârtiei a fost folosită ca metodă educațională
în grădinițele și școlile primare japoneze. Prin învățarea formelor de
bază ale acestei arte se ajunge la o anumită rafinare a gândurilor
copiilor în direcția înțelegerii relației existente între un corp solid,
concret, viu și reprezentarea sa din hârtie, prin intermediul culorii
și a structurii liniilor sale de pliere. Datorită faptului că arta
origami, ca metodă pedagogică, necesita urmărirea unor indicații
stricte, această artă nu a fost binevenită în Japonia erei Taisho
(1912-1926). Pedagogii acestei perioade considerau că origami nu poate
oferi elemente de originalitate și creativitate în procesul educațional,
concepție care s-a dovedit mai apoi falsă. Practica artei origami
stimulează gândirea și fantezia, dezvoltă simțul tactil, adâncește
intuiția despre forma esențială conținută într-un obiect, obiectele
fiind simplificate până la câteva trăsături definitorii.
Arta
modernă a plierii hârtiei își datorează existența lui Akira Yoshizawa,
cel mai influent și prolific artist japonez de origami al secolului al
XX-lea. Începând cu anii ’30, Akira Yoshizawa a creat sute de modele
inspirate din viața de zi cu zi. El, împreună cu americanul Sam
Randlett, sunt creatorii sistemului de învățare a artei origami bazat pe
simboluri convenționale și scheme din linii continue, întrerupte și
săgeți. Expozițiile de origami din Occident ale maestrului Akira
Yoshizawa, din anii ’50, au fost punctul de inspirație a multor
occidentali, care au dezvoltat în Occident arta plierii hârtiei,
realizând modele la fel de valoroase ca și cele ale lui Akira Yoshizawa
din Japonia.
Japonezul Matsuo Terada a dezvoltat un nou stil de
pliere a hârtiei, numit “sculptura în hârtie”. Numele provine de la
faptul că se realizează forma unui model origami prin folosirea mai
multor foi mici care apoi sunt pliate și lipite între ele, pentru a reda
un întreg. În ceea ce privește tematica acestei noi metode origami,
aceasta poate fi foarte variată. Există o teorie conform căreia
“sculptura în hârtie” s-a născut în Polonia, în urmă cu aproximativ 400
de ani, și apoi s-a dezvoltat mai ales în Europa, de unde japonezii au
preluat-o și integrat-o în arta origami.
Arta origami a fost
introdusă în Europa în secolul al XII-lea, primind cu timpul o formă
distinctă de cea tradițională japoneză. Dar, la început, această artă nu
a fost primită cu același entuziasm cu care au îmbrățișat-o japonezii.
Și în Spania a existat o formă a artei plierii hârtiei. În timpul
invaziei arabe din secolul al VIII-lea, maurii au adus secretul
fabricării hârtiei în Spania. Musulmani fiind, religia le interzicea
maurilor crearea de simboluri religioase. Dar, aceștia au folosit
plierea hârtiei în studierea geometriei și astronomiei. După ce maurii
au fost alungați din Spania, în anul 1492, tradiția plierii hârtiei a
supraviețuit. În timpul Inchiziției, spaniolii au realizat mai mult
decât forme geometrice din hârtie, ei punând bazele unei arte numite
papiroflexia, artă populară în Spania și Argentina chiar și în zilele
noastre. De exemplu, poetul și filosoful Miguel de Unamuno (1864-1936) a
creat modele din hârtie originale, incluzând o gorilă, un ceainic și un
vultur. În anul 1902, el a scris un eseu comic intitulat “Amor y
pedagogia” (“Iubire și pedagogie”) care includea și o prezentare a
modului de a plia hârtia.
Partea pedagogică a artei origami a
fost influențată, în anul 1850, de concepțiile învățatului Friederich
Wilhelm August Fröbel (1782-1852), care a dezvoltat noi metode de
folosirea a artei origami ca produs educațional. Arta plierii hârtiei
făcea parte, în grădinițe, din programul de învățare prin joacă. Fröbel
credea că scopul educației era să demonstreze unitatea universului
printr-un set de activități simbolice care să promoveze cooperarea și nu
competiția, studiul naturii, lucrul manual. În origami el a văzut una
din căile de a-și pune în practică teoria. Mai apoi concepțiile lui au
fost preluate și de către pedagogii japonezi.
Dezvoltarea artei
origami în epoca modernă în Occident a început în anul 1945, prin
studiile efectuate de Gershon Legman, la început în America, iar mai
apoi în Franța. Legman l-a contactat pe maestrul japonez Akira Yoshizawa
precum și alți practicanți de origami, cum ar fi cei aparținând Ligii
Montoya din Argentina, astfel încurajând dezvoltarea acestei arte în
Occident. În anul 1956, magicianul englez Robert Harbin a inclus în
volumul “Hârtia magică” modele de origami realizate de Legman. Un alt
pionier al artei origami este și Lillian Oppenheimer, cea care a fondat,
în anul 1958, Centrul Origami din New York, iar mai apoi Centrul
Origami American.
Robert Harbin a pus bazele unui terminologii
specifice, mai târziu combinată cu reprezentarea prin linii punctate a
lui Akira Yoshizawa, toate aceste fiind publicate de Samuel Randlett în
anul 1961. Simbolurile standard adoptate fac din origami o artă
independentă, care nu ține seama de barierele dintre civilizații și se
dovedește un minunat mijloc de comunicare între oameni.
Plierea
hârtiei a devenit celebră și în rândul copiilor englezi din timpul
perioadei Victoriene, dovadă fiind două ilustrații ale lui John Tenniel,
făcute pentru povestea “Through the Looking Glass” (“Prin oglindă”) de
Lewis Carroll, publicată în anul 1872. Acestea erau două pălării
realizate din hârtie. Societatea Britanică de Origami, fondată în anul
1967, este una dintre centrele de origami din Occident a cărui influență
și recunoaștere este acceptată pe întreg globul.
Azi, maeștrii
origami pot fi găsiți în multe țări, iar noile tehnici și modele pe care
aceștia le inventează stau la baza unor modele origami remarcabile.
Astfel dacă în trecut a realiza din hârtie o insectă cu corpul segmentat
și multe picioare era dificil, azi se realizează insecte care să
aparțină unor anumite specii, cu o anatomie corectă. Pe lângă multe alte
tehnici de pliere a hârtiei, este de amintit cea inventată de Akira
Yoshizawa, numită “plierea la umed”, în care modelele origami sunt
realizate dintr-o hârtie groasă umezită. Această tehnică îi dă
posibilitatea artistului origami să incrusteze pe suprafața hârtiei
diferite motive.
În România, arta plierii hârtiei este încă
considerată a face parte doar din segmentul disciplinelor pedagogice
care dezvoltă îndemânarea, uitându-se, poate din ignoranță, de latura
spirituală pe care această artă o are în țara ei de origine, Japonia. Cu
toate acestea există profesori, care propagă acest spirit, precum
doamna profesoară Isabela Neamțu din Arad, care în activitate ei
profesională încearcă nu numai cultivarea îndemânării elevilor ei ci și
introducerea lor în acel plan spiritual de care dispun artele
tradiționale japoneze, prin predarea artei origami.
Obiectul din
hârtie, spre deosebire de cel din piatră, este perisabil. El nu poate
sluji eternității. Viața hârtiei cu forma ce o îmbracă este pasageră,
creează doar un moment de bucurie estetică, dincolo de care se păstrează
doar memoria esențelor. Așadar, ceea ce pierde în durată arta plierii
hârtiei câștigă în acuitatea trăirii estetice.
No hay comentarios :
Publicar un comentario