De vorba cu diavolul de Ion Minulescu

Azi-noapte, Diavolul din mine -
Un Diavol ce pretinde-a fi profet -
M-a luat cu vorba-ncet... încet...
Si m-a bagat în tainele divine,
Pe care eu - spun drept - mi-e frica
Sa nu care cumva sa le-nteleg,
Fiindca sunt taine care - când se strica -
Nu se mai dreg...

De-aceea nici nu sunt prea lamurit
Asupra celor ce mi-a povestit...
Dar cum azi-noapte Diavolul din mine
Vorbea ca un profet adevarat,
Sa nu-l ascult deloc mi-a fost rusine,
Si curios, ca orice om, i-am suportat
Nazbâtia cu care m-a-ngrozit
De la-nceput si pâna la sfârsit...

Mi-a spus ca-n viata trebuie sa stii
Ce nu stiu decât mortii
Când pleaca dintre vii.
Sa stii ca daca-ntâmplator vei fi flamând,
Sa nu te-arati bogatilor asa cum esti,
Sa nu te-auda prietenii plângând,
Sa nu-ntinzi mâna dreapta sa cersesti
Femeilor ce ti-au papat avutul,
Sa nu-ti compari prezentul cu trecutul,
Sa nu blestemi... si sa nu faci
Nimic mai mult decât ce face mutul:
Sa taci, sa taci, sa taci...
Si iar sa taci...
Iar când vei amuti complet,
Ca orice-autohton fara defect,
Tacerea, care-i aur controlat,
Te va-ndrepta spre lozul cu noroc,
Iar tu - un simplu sâmbure de-aluna -
Te vei schimba-ntr-un sâmbure de foc...