Japonezii sunt foarte diferiti din punct de vedere cultural,
unicitatea lor fiind generata indeosebi de trei factori esentiali:
istoria lor caracterizata de izolare; inghesuiala impusa de cadrul sau
natural si insasi limba japoneza.
Izolarea
Desi timp de
mai multe secole Japonia a avut relatii culturale stranse cu China,
perioada regimului autocrat Tokugawa, care a inceput in 1603, a condus
la o izolare aproape totala de restul lumii pana la aparitia
comandantului american Perry, in 1835. Timp de 250 de ani, Japonia,
izolata de influentele straine, a creat o societate si o cultura
distincta fara egal in ceea ce priveste cooperarea de grup. Principalele
trasaturi organizatorice dezvoltate in aceasta perioada inchisa sunt
caracteristice si societatii japoneze din ziua de azi, in ciuda
schimbarilor evidente care au avut loc in secolul al XX-lea. Umpland
pana la refuz orasele mari ei au dezvoltat abilitati sociale complexe
care au dus la fenomenul cunoscut sub numele de societatea de tip retea.
O societate de tip retea
Societatea de tip retea este aceea in care exista o puternica
interdependenta intre toti membrii unui grup si o abundenta de relatii
morale si sociale, atat pe verticala, cat si pe orizontala. Totul incepe
inca de la nastere. In timp ce bebelusii occidentalilor sunt curand
separati de mamele lor si au propria lor camera, copiii japonezi sunt
tinuti aproape de parinti zi si noapte, pana la varsta de doi sau trei
ani. Copiii occidentali preiau curand initiativa si dobandesc de mici
experienta in rezolvarea problemelor.
Copiii japonezi,
dimpotriva, sunt incurajati sa fie total dependenti de persoanele din
preajma lor si dezvolta un simt al interdependentei care ii insoteste pe
tot parcursul vietii. Ei pot cere favoruri celor din grupul lor si
acestea le vor fi acordate. Primul lor grup este familia, insa apoi
urmeaza liceul, facultatea, compania.
Varsta si nivelul ierarhic
le ofera niste prioritati, insa le creeaza si niste obligatii. In limba
japoneza exista cuvinte distincte pentru frate mai mare si frate mai mic
etc., de vreme ce indatoririle unuia difera de ale celuilalt si trebuie
sa fie clar precizate. Se poate apela la protectia celor care au mai
trecut prin asta.
Liderii sectiilor vor solicita fara jena
promovarea angajatilor mediocri din sectiile lor numai pentru ca acestia
se afla sub aripa lor si au ramas loiali. Unui director general ii este
aproape imposibil sa respinga asemenea solicitari. Structura societatii
de tip retea este avantajoasa pentru oamenii de afaceri japonezi din
punct de vedere al asa-numitei inter-relationari. Japonezii, desi
respecta foarte mult intimitatea, sunt foarte sociabili cand discuta
afaceri. Prin urmare, panza de paianjen din care fac si ei parte le
ofera o inegalabila retea de informatii cu un context bogat.
Limba japoneza
Comportamentul japonez este puternic influentat de natura limbii.
Potrivit teoriei lui Benjamin Whorf, limba pe care o vorbim determina
intr-o mare masura modul nostru de gandire. Japonezii insisi utilizeaza
limba intr-un mod total diferit de restul popoarelor. Japoneza este
adesea descrisa ca o limba vaga sau ambigua. De exemplu, verbele sunt
impersonale, astfel ca adesea nu stii la cine se refera actiunea.
Aceasta ambiguitate este deseori folosita intentionat de vorbitorii
japonezi care doresc sa absolve pe oricine de o posibila vina si sa se
arate politicosi. Binecunoscutii termeni onorifici din limba japoneza
accentueaza aceasta politete, desi adesea sporeste ambiguitatea.
Propozitiile indirecte lungi preced, de obicei, propozitia principala.
La japonezi, totul trebuie plasat in context, prin urmare exprimarea
directa este prea scurta si deplasata. Nu-l veti auzi pe nici un sef
japonez spunand: Faceti ordine in birou. Acestia sunt obligati sa li se
adreseze subordonatilor in felul urmator: Deoarece vom avea in vizita
niste oaspeti importanti, care sosesc la ora 12 si pentru ca dorim sa le
lasam cea mai buna impresie despre compania noastra, poate ca ar fi
bine sa mai facem putina ordine pe aici. Un alt mod in care limba
reflecta societatea este ca japoneza nu dispune de nici un mecanism de
vorbire indirecta. Japonezilor nu le place sa redea afirmatiile altor
persoane, deoarece lipsa acuratetii ar putea duce la situatii
stanjenitoare sau la nedreptatirea cuiva. Secretara mea din Japonia
refuza intotdeauna sa-mi redea continutul apelurilor telefonice primite
in absenta mea si ma ruga, invariabil, sa dau telefon la persoanele care
ma cautasera pentru a afla mesajul.
Succesul japonezilor
Cum de au avut companiile japoneze atata succes in ultimele decenii?
Este o intrebare pe care si-au pus-o adesea occidentalii, fara a gasi
vreun raspuns. Efortul sustinut, buna educatie, orele suplimentare
neplatite si concediile scurte isi au fiecare rolul sau. Insa daca
exista un element-cheie al succesului japonez acela este abilitatea lor
de a conduce afacerile interne ale unei companii in spiritul armoniei si
cooperarii. Americanii si europenii par sa fie mai energici pe cont
propriu, insa adesea trag in directii diferite in cadrul aceleiasi
companii. In companiile japoneze exista cu siguranta lupte interne
subterane, insa o data ce s-a ajuns la unanimitatea argumentelor (iar
presedintele insista asupra ei), atunci toti trag in aceeasi directie.
Japonezii poarta discutii peste discutii, pana cand toata lumea este de
acord. In Japonia nu este permisa ceea ce ei numesc tirania majoritatii.
Discutiile interminabile duc adesea la decizii lente, insa japonezii
considera ca sunt mai castigati daca se aleg cu solidaritatea.
Rezultatele par sa le dea dreptate.
Complexele
S-a spus
adesea ca japonezii ar suferi de un complex de inferioritate, un exemplu
citat, de obicei, in sprijinul acestei afirmatii fiind dorinta lor de a
imita modelele straine. Japonezii rareori resping acuzatia de imitatori
si intr-adevar, presedintii companiilor japoneze s-au scuzat din cand
in cand fata de firmele straine care le-au prezentat un produs nou,
pentru ca japonezii l-au copiat, imbunatatit si apoi l-au scos rapid pe
piata la jumatate de pret. Abordarea japoneza este strict pragmatica. De
ce sa arunce bani pentru cercetare si dezvoltare, daca acestea au fost
deja facute? Singura lor contributie este imbunatatirea produsului si
cresterea productivitatii. O discutie pe tema complexului de
inferioritate al japonezilor poate sa duca rapid la concluzia contrarie
ca au de fapt un complex de superioritate. Acesta se reflecta in
atitudinea lor rasista fata de negri si indieni si in aroganta datorata
puterii lor economice. Sunt pe deplin constienti de faptul ca se afla pe
locul doi in lume in ceea ce priveste PNB, sunt pe primul loc in
constructia de nave, primii la longevitate si probabil primii in ceea ce
priveste capacitatea de a economisi. Poate ca sentimentele lor de
superioritate si inferioritate ar putea fi cel mai bine descrise drept
constiinta de sine nationala. Pendulul pare sa oscileze intre eforturile
frenetice de a ajunge din urma Occidentul in materie de tehnologie si
afirmarea la fel de energica a independentei nationale si a adevaratelor
valori japoneze.
Translatorii japonezi
Atitudinea lor
fata de straini, fie ei persoane educate sau oameni de afaceri
importanti, este clara. Vei fi intotdeauna un outsider. Eforturile tale
de a invata japoneza vor fi intampinate cu zambete, insa rareori vor fi
luate in serios. Deoarece multi japonezi cu functii importante nu
vorbesc engleza, se apeleaza adesea la translatori japonezi. Acestia
sunt incredibil de slabi si rareori redau traducerea reala atunci cand
americanii sau europenii vor sa fie directi. Adesea, mesajul, pierdut
intr-un labirint nesfarsit de ambiguitate politicoasa, isi pierde total
intelesul. In Japonia, translatorii au o soarta nefericita. De obicei,
sunt insultati de occidentali pentru ca nu traduc corect si criticati
chiar de superiorii lor pentru ca nu se exprima clar. Oricum nu se
bucura cu adevarat de incredere, pentru ca vorbesc doua limbi.
Cortina limbii
Japonia se afla in spatele unei cortine lingvistice si din pacate nu
este constienta de izolarea sa intelectuala. Desi milioane de japonezi
incearca sa invete limba engleza, rezultatele sunt in general slabe,
prin urmare vocea Japoniei nu se face auzita in lume proportional cu
forta sa economica. Putini politicieni japonezi au inteles aceasta
problema, insa liderii in domeniul afacerilor incep sa fie tot mai
constienti de handicapul pe care il au. O bariera serioasa o constituie
scrierea chineza, adoptata de japonezi chiar de la inceputul istoriei
lor. Aceasta face extrem de dificila invatarea limbii japoneze pentru
straini, iar scolarii japonezi pierd mult timp pretios cu invatarea a
doua, trei mii de caractere complexe, cand ar putea foarte bine sa
invete engleza. De ce nu adopta japonezii alfabetul latin? In primul
rand, pentru ca acest lucru ar presupune sa se rupa de literatura si
arta lor caligrafica. Mai important insa este faptul ca japonezii sunt
legati afectiv de aspectul vizual al caracterelor scrise. Acestea au un
fel de calitati magice. Un text european scris cu litere latine nu este
decat liniar sau faptic.
O litera chineza complexa, formata din
10 sau 15 semne, pe langa faptul ca inseamna ceva, are si o valoare
estetica. Aspectele vizuale sunt importante pentru japonezi, dupa cum se
poate observa din felul atragator in care aranjeaza mancarea. Asa cum
occidentalii isi imagineaza anumite lucruri in cuvinte, japonezii le
vizualizeaza. Acest lucru este greu de explicat cuiva care nu a studiat
limba japoneza scrisa, insa voi da un exemplu practic, care de fapt nu
are nimic de-a face cu scrisul. Stiti probabil ca in cele mai multe
magazine japoneze, vanzatorii nu folosesc calculatorul cand iti socotesc
totalul de plata, ci abacul. Socotesc foarte repede si rareori gresesc.
Este de-a dreptul uimitor ca atunci cand nu au un abac la indemana
simuleaza calculul in palma deschisa, o privesc si iti spun suma. Acest
lucru m-a uimit intotdeauna si odata, din curiozitate, l-am provocat pe
patronul magazinului unde imi faceam cumparaturile in mod obisnuit,
spunandu-i ca a gresit la calcul. El s-a uitat din nou cu niste ochi
mari in palma sa, apoi m-a privit si a insistat ca nu e nici o greseala.
Ba chiar mi-a aratat si mana! Memoria fizica se gaseste in degetele
sale care muta margelele imaginare, ca si in degetele unei dactilografe
engleze care-si poate imagina scrierea latina liniara prefacandu-se ca
dactilografiaza anumite cuvinte.
No hay comentarios :
Publicar un comentario