Denumirea de diamant provine din limba franceza "adams" αδάμας, ce se traduce prin :"de neînvins", "indestructibil". În latina clasică Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului. Denumirea diamantului era bine cunoscută în antichitate. În India se numea "irra", iar in sanscrită i se spunea "vajira", cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Arabii îi spuneau "al-mas" - adică "cel mai dur", de unde vine și denumirea slavă de "almaz" (diamant).
Istorie
800 î.Hr. - descoperirea primelor diamante.
320-296 î.Hr. - Cea mai veche mărturie scrisă asupra diamantului ce face parte dintr-o însemnare budistă, numită" Anguttara Nikaya"( un fel de cod al impozitelor asupra pietrelor prețioase). Cam tot în această perioadă diamantul este cunoscut și de greci, de la care ne-a rămas o statuetă de bronz care are, încrustate, în chip de ochi, două diamante neșlefuite, obiectul putând fi admirat astăzi în vitrina de la British Museum din Londra. În această perioadă diamantele erau folosite ca și talismane.
327 î.Hr. - Alexandru Macedon aduce primele diamante în Europa din India.
1074 - Crearea unuia din primele exemple de bijuterie cu diamante, coroana reginei ungare.
1456 - Lodewyk van Berken, un tăietor de diamante din Anvers, creează primul diamant tăiat în fațete.
1477- Maximilian de Austria face cadou un inel cu un diamant Mariei de Borgogna, începând astfel tradiția inelului de logodnă.
1642 - reapare în Europa diamantul Hope, adus de un negustor francez, Jean-Baptiste Tavernier.
1726 - Diamantul este descoperit în Brazilia, ce devine principalul producător de diamante din lume.
1797 - Chimistul englez Smithson Tennant descoperă că diamantul este format din carbon, "arzând" un diamant într-un mediu de oxigen și găsind doar resturi de dioxid de carbon.
1867 - Depozite de diamant sunt descoperite la Kimberly în Africa de Sud.
martie 1888 - "South Africa's Kimberley Central Mining Company" și "De Beers Mining Company" se unesc și formează "De Beers Consolidated Mines Limited."
26 ianuarie1905 - Se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din lume, Cullinan. În stare brută cântărea 3.025 carate.
1958 - diamantul Hope este donat Institutului Smithsonian din Washingtonde către Harry Winston. Valoarea actuală a acestui diamant, considerat ca fiind un purtător de ghinion, este estimată în jurul cifrei de 250 milioane de dolari.
1958 - Diamantul se descoperă în Siberia.
1967 - Diamantul Darya-i-Nur, un diamant de culoare roșie ce cântărea între 175-195 carate este purtat de ultimul șah al Iranului la încoronarea sa.
1990 - Numeroase depozite de diamant sunt descoperite în nord-vestul Canadei.
mai 2000 -După o serie de reuniuni interguvernative, guvernul din Africa de Sud creează "Kimberley Process" pentru a discuta și a înfrunta problema "diamantelor de conflict"( numite și "diamante de sânge")
5 iulie 2000 - Consiliul de Siguranță al Națiunilor Unite votează pentru a impune un control riguros al comerțului cu diamante provenite din Sierra Leona, cu scopul de a reduce utilizarea diamantelor în susținerea războaielor din zonă.
Caractere
Masa diamantului este exprimată în carate, un carat corespunzând cu 0,200 grame. Pe lângă cristalele de diamant din sistemul cubic, uneori se pot întâlni diamante cu cristale hexagonale denumite Lonsdaleit, unii consideră, aceste diamante s-au format în medii nefavorabile. Duritatea extremă a diamantului este explicată prin legătura stabilă simetrică dintre atomii de carbon. Diamantul arde într-un mediu cu oxigen pur la o temperatură de 720 °C, iar în aer la peste 800 °C cu formare de dioxid de carbon. Diamantul este solubil în unele metale ca fier, nichel, cobalt, crom, titan, platină, paladium și alte metale asemănătoare. Pe motivul reactivității reduse (datorată structurii stabile) a suprafeței cristalului, prin iradiere cu neutroni crește gradul lui de duritate.
Formare
Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) și presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoțire) a diamantului sunt Peridotit și Eklogit sau in vulcani, sunt roci bogate în gaze Kimberlite și Lamproite; acestea transportă la erupția vulcanului și diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarței pământului. Formându-se în aceste condiții, grafitul sau diamantul, aceasta este determinată de timpul de răcire. Diamantele se pot exploata din rocile însoțitoare prin minerit de exemplu Namibia, Africa de Sud sau se separă din aluviunile (depunerile) apelor curgătoare (deșertul, sau țărmul african).
Microdiamantele iau naștere la căderea meteoriților mari pe Pământ (ex. craterul Barringer), creându-se condițiile necesare pentru formarea diamantului, prin existența unor presiuni și temperaturi ridicate și prezența dioxidului de carbon. Vârsta diamantelor este foarte diferită, fiind diamante vechi de peste 3 miliarde de ani, dar și diamante mai noi, care au vârsta de câteva sute de milioane de ani.
Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un procedeu de filtrare pentru ca, la final, să se poată ajunge la un cristal cu tăietura specifică, de un carat.
Greutate in carate
Greutatea în carate definește mărimea unui diamant. Termenul "carat" provine din greaca veche unde "keration" era denumirea sâmburilor de roscovă, folosiți în trecut ca și greutăți etalon pentru cântărirea în balanțe a diferitelor mărfuri de greutăți relativ mici, inclusiv metalele prețioase. Aceste semințe au rara proprietate de a avea toate aceeași greutate și dimensiune.
La începutul anilor 1900 "caratul" este standardizat ca unitate de măsură internațională pentru diamante, echivalând cu 1/5 dintr-un gram, sau 0,20 grame. Caratul are ca subdiviziune "punctele". Asfel 1 carat este format din 100 de puncte. În 1911 România adoptă această unitate de măsură.
Culoare
În funcție de culoare diamantele sunt împărțite în două grupe principale: colorless (incolore) și fancy. Cele mai des folosite în bijuterii sunt diamantele incolore. Acestea au diferite nuanțe începând cu "D" care este cel mai puțin colorat dintre toate până la "Z" care este "cel mai" galben sau maroniu. Orice diamant care are o nuanță mai închisă decât "Z" este considerat ca fiind de tipul "fancy". Diamantele incolore sunt mai rare în natură și din acest motiv sunt mai valoroase. Clasificarea culorii conform standardelor GIA (Gemmological Institute of America) începe cu litera D, urmând valorile descrescătoare din alfabet. După litera J, diamantul capătă o nuanță gălbuie. Diferențele între fiecare literă este foarte mică, iar compararea culorilor diamantelor se face sub lumină specială. Atunci când sunt privite frontal, orice persoană tinde să "clasifice" diamantele ca fiind între I și J.
Diamantele Fancy
Diamantele în culori speciale, unice sunt numite oficial "Fancy", fanteziste, și sunt foarte rare. Ele nu fac parte din scala standardizată a culorilor diamantului. Cele mai rare culori sunt roșu și violet, precum și combinațiile acestor 2 culori. Galben și maroniu sunt cele mai comune culori ale diamantelor, dar diamantele incolore sunt cele mai cunoscute și apreciate în industria bijuteriilor. În categoria diamantelor Fancy intră renumitele diamante albastre ("Hope"), verzi ("Dresden"), galben-portocaliu ("Incomparable"), roșii ("Hancock") sau roz (provenite din mina australiană Argyle).
Claritate
Claritatea unui diamant face referire la gradul de impurități pe care îl poate avea un diamant studiat cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe care mărește de 10 ori. Doar aprox. 5% din diamantele naturale găsite sunt pure și au totodată o mărime corespunzatoare unei foarte bune valorificări. Specialiștii denumesc aceste impurități, "incluziuni". Tipul, numărul și locația incluziunilor poate deseori identifica individual diamantele. Cu cât are mai puține impurități cu atât diamantul este mai valoros.
Tăietura
Tăietura indică modul cum este tăiat diamantul și îi conferă acestuia strălucire. Se referă la proporțiile și finisajul diamantului. Dintre cei 4 C, tăietura este singura contribuție adusă de mâna omului, transformând o piatră prețioasă brută, neșlefuită într-un diamant fațetat și șlefuit în diverse forme. După mii de experimente de-a lungul anilor, folosind formule matematice precise, tăietorul-șlefuitorul de diamante transformă în ziua de azi un diamant brut într-o piatră strălucitoare care reflectă și refractă lumina.
În 1919 Marcel Tolkowsky descoperă cel mai bun compromis teoretic datorită căruia modul de tăiere al unui diamant îi poate conferi acestuia strălucire deosebită.
Raspandire pe glob
Țările unde se găsesc diamante în cantități mai importante sunt: Rusia, Botswana, Australia, Congo, Canada, Africa de Sud, Angola, Namibia, Sierra Leone, Ghana, Tanzania și Brazilia. În Europa s-au găsit diamante în Arhanghelsk.
Utilizare
Criteriile stabilirii valorii unui diamant sunt: - densitatea - duritatea - dispersia și refracția luminii - conductivitatea termică - strălucirea - puritatea. Spectroscopia (absorbția unor radiații) poate stabili dacă culoarea diamantului este naturală sau realizată ulterior. Diamantul care va fi șlefuit cu fațete multe se numește briliant (Brillant) (care are mai multe variante). Producția diamantelor naturale pe glob a atins cantitatea de 20 de tone anual. La această cantitate se adaugă diamantele sintetice care se fabrică din grafit pur supus la presiuni de peste 100.000 de bari (pentru prima oară fabricate din în 1955) și care în cea mai mare parte au utilizare în industrie. Prin acoperirea altor substanțe cu un strat de câțiva microni (tratare cu plasmă) se va forma așa numitul strat de carbon asemănător diamantului (DLC: diamond-like carbon). Această tehnologie fiind mai departe perfecționată producându-se diamante magnetice cu dimensiuni de ordinul nanometrului în Troy, care probabil vor fi folosite în medicină. Diamantul are unghiul de refracție ridicat, de aceea strălucește intens, ceea ce a dus la utilizarea principală a diamantelor naturale ca pietre prețioase, azi aceste unghiuri a fațetelor unui cristal sunt simulate prin programare asistată de ordinator, determinând unghiul optimal pentru o strălucire maximă, astfel unghiul de șlefuire a cristalului fiind automatizat.
Forme de diamant şlefuit intrate în istorie
Un diamant pur este incolor, actual sunt procedee tehnice cu ajutorul laserului prin care se îndepărtează impuritățile din cristal, iar prin iradieri a cristalului (în reactoare atomice) s-a reușit ca diamante cu o valoare inferioară să fie transformate în cristale cu o culoare stabilă verde sau albastră. Aplicațiile în industria de folosire a diamantului sunt ca: abraziv, instrumente de tăiat sau găurit foarte ascuțite și dure. În medicină (chirurgie), o aplicație tot mai largă o are folosirea lamelor de bisturiu acoperite cu un strat de carbon asemănător diamantului. De asemenea, industria electronică prezintă interese pentru asemenea straturi aplicate pe electrozi, la fel de important este în tehnologia semiconductorilor sau în chimie.
No hay comentarios :
Publicar un comentario