sábado, 17 de mayo de 2014

Francmasoneria

Francmasoneria (sau „masoneria“), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărei membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale , prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, de credința într-o „Ființă Supremă“, un „Mare Arhitect al Universului“. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obediențelor autonome, mari loje sau Mare Orient (grupări de loji), ele însele compuse din loji albastre (zise și ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală.
Francmasoneria desemnează în același timp o disciplină spirituală, precum Alchimia, și instituția tradițională care reunește practicanții acestei discipline, în loji sau confederații de loji, numite Mari loji.
În România Francmasoneria este organizată în mai multe obediențe, Marea Lojă Națională Română fondată 1880, Marea Lojă Națională Unită din România, apoi Marea Lojă Națională din România, Marele Orient de Rit Scoțian Antic și Acceptat din România, Marea Lojă Regulară a României, Marea Lojă Națională a României, Marele Orient din România UMSOI și Marele Orient al României, minoritar, precum și alte câteva obediențe mai mici, între care unele deschise și femeilor (Dreptul Uman din România, Marea Lojă Feminină a României, Marele Ordin Feminin Român). Toate aceste obediențe se recunosc reciproc.
Cea mai mare lojă din România este Marea Lojă Națională din România, unica recunoscută de UGLE, și internațional de alte Mari Loji regulare.
Potrivit dicționarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului Britanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcționat în secret doar atunci și acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociație secretă, deși prezintă asemănări cu Școlile de Mistere din Antichitate.
Însă, potrivit definiției date de masonii înșiși, masoneria este: „o asociație de oameni liberi și de bune moravuri care conlucrează pentru binele și progresul societății prin perfecționarea morală și intelectuală a membrilor săi.“
Francmasoneria a fost comparată cu un salcâm bătrân având mai multe rădăcini (mișcări, societăți, bresle sau ordine mai mult sau mai puțin ezoterice, de la care a moștenit idei, ritualuri și simboluri) și mai multe ramuri (obediențele și ritualurile actuale). Multe legende, unele ostile, circulă despre originile masoneriei: unele implică preoții Egiptului antic, altele pitagoreicii, altele pe Cavalerii Templieri. Înșiși francmasonii sunt de păreri diferite în această privință. Ce este sigur, potrivit istoricului mason Albert Mackey, este că francmasoneria în forma ei actuală a apărut în Marea Britanie în secolul al XVIII-lea. Potrivit istoricilor D. G. R. Șerbănescu și Jacques Pierre, masoneria a apărut în țările române spre mijlocul sec. al XVIII-lea și s-a dezvoltat rapid la începutul secolului următor.

No hay comentarios :

Publicar un comentario