Feminitatea este un set de atribute, comportamente și roluri în general,
asociate cu fele și femeile. Deși este un construct social, feminitatea
este alcătuită atât atât din factori sociali, cât și din factori creați
biologic. Dacă femeiescul (engl. “femaleness”) își are rădăcinile în
biologie (“anatomia ca destin” în viziunea lui Sigmund Freud),
feminitatea (engl. “feminity”) își are sorgintea în structurile sociale
(cf. celebrul manifest feminist lansat Simone de de Beauvoir în 1949- “Le deuxième sexe”: “nu te naști femeie, ci devii”).
Feminitatea (“das ewig weibliche”, “the feminine mystique”) este de fapt un set de reguli ce guvernează comportamentul și înfățișarea femeilor, reguli ce subsumează existența feminină eticii grijii (cf. Carol Gilligan), sacrificiului de sine pentru realizarea celuilalt (soț, copii) și conformării la un model masculin de atractivitate sexuală.
Concepția comună privind psihosociologia genului este bazată pe asumpția existenței unor diferențe fundamentale de opinii, abilități, caracter, aspect fizic, etc. Mai mult, se consideră că doar un set de trăsături caracterizează bărbații în general și deci definesc masculinitatea și doar un set de mărci definește femeile și feminitatea. “Acest model unitar al caracterului sexual este o componentă familiară a ideologiei sexuale” (R.W.Connell, 1987: 167).
Cercetări ale anilor ‘70 nu au găsit diferențe sistematice privind sociabilitatea, stima de sine, motivarea, stilul cognitiv, etc. legate de diferența sexuală. Mai mult, caracteristica de a fi stângaci sau ambidextru este un predictor mai bun decât sexul pentru abilitățile cognitive. În ciuda rezultatelor cercetărilor, percepțiile privind rolurile sexuale și de gen sunt departe de a se fi schimbat radical. Procesul prin care se construiește identitatea feminină este mai puțin determinat de factorii biologici inerenți decât de norme externe și relații de putere ce promovează și sprijină “dominația masculină” (Pierre Bourdieu, 1998).
În “Istoria sexualității” (1976-1984), Michel Foucault susține ideea conform căreia comportamentul sexual este departe de a fi înnăscut, dimpotrivă el este guvernat de un complex sistem ideologic, iar identitatea de gen este formulată prin operații discursive, în primul rând opozițiile bărbat/femeie sau raționalitate/isterie.
Cercetătoarele feministe franceze (Julia Kristeva, Hélène Cixous) vor defini o scriitură feminină (“écriture féminine”) sau o rostire feminină (“parler femme”) la intersecția poeziei, magiei, foliei, altfel spus, în afara logocentrismului masculin dominant. De altminteri, orice mecanism discursiv al periferiei (etnice, de clasă, etc.) ar putea fi considerat feminin dacă prin feminin se înțelege vocea periferiei (din afara structurilor dominante ale semnificației).
Feminitatea (“das ewig weibliche”, “the feminine mystique”) este de fapt un set de reguli ce guvernează comportamentul și înfățișarea femeilor, reguli ce subsumează existența feminină eticii grijii (cf. Carol Gilligan), sacrificiului de sine pentru realizarea celuilalt (soț, copii) și conformării la un model masculin de atractivitate sexuală.
Concepția comună privind psihosociologia genului este bazată pe asumpția existenței unor diferențe fundamentale de opinii, abilități, caracter, aspect fizic, etc. Mai mult, se consideră că doar un set de trăsături caracterizează bărbații în general și deci definesc masculinitatea și doar un set de mărci definește femeile și feminitatea. “Acest model unitar al caracterului sexual este o componentă familiară a ideologiei sexuale” (R.W.Connell, 1987: 167).
Cercetări ale anilor ‘70 nu au găsit diferențe sistematice privind sociabilitatea, stima de sine, motivarea, stilul cognitiv, etc. legate de diferența sexuală. Mai mult, caracteristica de a fi stângaci sau ambidextru este un predictor mai bun decât sexul pentru abilitățile cognitive. În ciuda rezultatelor cercetărilor, percepțiile privind rolurile sexuale și de gen sunt departe de a se fi schimbat radical. Procesul prin care se construiește identitatea feminină este mai puțin determinat de factorii biologici inerenți decât de norme externe și relații de putere ce promovează și sprijină “dominația masculină” (Pierre Bourdieu, 1998).
În “Istoria sexualității” (1976-1984), Michel Foucault susține ideea conform căreia comportamentul sexual este departe de a fi înnăscut, dimpotrivă el este guvernat de un complex sistem ideologic, iar identitatea de gen este formulată prin operații discursive, în primul rând opozițiile bărbat/femeie sau raționalitate/isterie.
Cercetătoarele feministe franceze (Julia Kristeva, Hélène Cixous) vor defini o scriitură feminină (“écriture féminine”) sau o rostire feminină (“parler femme”) la intersecția poeziei, magiei, foliei, altfel spus, în afara logocentrismului masculin dominant. De altminteri, orice mecanism discursiv al periferiei (etnice, de clasă, etc.) ar putea fi considerat feminin dacă prin feminin se înțelege vocea periferiei (din afara structurilor dominante ale semnificației).
No hay comentarios :
Publicar un comentario