Cleptomania

Cleptomania se caracterizeaza printr-un impuls periodic de a fura obiecte, de cele mai multe ori fara valoare, impuls independent de situatia financiara a persoanei. Acest tip de furt nu este comis in scopul de a obtine un obiect util, ci mai degraba de a raspunde unei nevoi compulsive. Michel Lejoyeux, psihiatru si specialist in comportamente impulsive la spitalul Louis-Mourier de Colombes din Franta, revine in cercetarile sale asupra acestei maladii inca dificil de identificat.
 
    Care este diferenta dintre un cleptoman si un hot obisnuit?
   
Un cleptoman nu trebuie sa se confunde cu un hot obisnuit. Diferenta dintre un cleptoman si un hot este ca aceea dintre un alcoolic si un fin degustator de vinuri. Si de aici rezida dificultatea: unii hoti pledeaza ca suferind de cleptomanie pentru a se apara. Ramane in sarcina noastra, a psihologilor si a psihistrilor de a face distinctia dintre hoti si cleptomani, iar aceasta este este o chestiune de expertiza. 

    Care sunt caracteristicile cleptomaniei?
   
In primul rand, un cleptoman veritabil actioneaza intotdeauna singur. El nu va apartine niciodata unei bande organizate. Spre deosebire de un hot, cleptomanul fura orice. El sustituie obiecte fara nici o utilitate, pe care, deseori, le arunca. El nu fura pentru a poseda acele obiecte si a se folosi de ele; dovada sta faptul ca un cleptoman poate fi o persoana cu un standard financiar foarte ridicat, adica un om bogat. De asemenea, cleptomanul comite delictul in orice circumstanta: el nu isi premediteaza niciodata furturile, tot ceea ce face se produce intr-un mod impulsiv. Important ramane doar actul in sine. 

    Care sunt cauzele aparitiei cleptomaniei?
   
Din pacate nu sunt cunoscute prea multe din cauzele aparitiei cleptomaniei. A priori, cleptomanul cauta, ca, prin furt, sa evadeze din cotidian si dintr-o stare de discomfort personal. Cleptomania apare astfel ca o nevoie de a suplini o lipsa sau o insatisfactie apasatoare, gasind astfel un mod de consolare. El este constient ca se afla intr-o stare de comportament dependent, dar actul in sine, furtul, ii procura o descarcare de adrenalina de care are nevoie. Stresul poate, de asemenea, accentua aceasta tulburare, antrenand episoade de cleptomanie.  Din pacate, pana acum, nu a fost realizat niciodata un studiu asupra cleptomanilor: ii vedem rareori in terapie, si atunci dupa ce au scapat de maladie.

    Cleptomania este o afectiune dificil de suportat. Constienta de raul pe care il face, o persoana cleptomana devine depresiva si sufera tulburari de comportament alimentar, chiar poate recurge la abuzul de droguri sau alcool.
Cateva studii de specialitate arata ca bolnavii de cleptomanie sunt in majoritatea cazurilor femei, in varsta de aproximativ 35 de ani, care au inceput sa fure de la 20 de ani.
   
Unele persoane bolnave de cleptomanie resimt un sentiment de culpabilitate, ceea ce le face inconstient sa se opreasca.

    Care este terapia in cazurile de cleptomanie?
   
Cleptomania constituie, inainte de toate, o nevoie compulsiva de nestapanit. O compulsie care nu este decat simptomul unui rau psihic, mai mult sau mai putin grav. Este important a se decala acest rau, pentru a-l trata, astfel incat, automat, se vat rata si cleptomania. De asemenea, cleptomanul trebuie sa inteleaga gravitatea faptelor sale si sa accepte sa fie tratat. In ceea ce priveste tratamentul, terapia comportamentala si cognitiva se dovedeste pana in prezent singura solutie. Acesteia se pot adauga medicamentele antidepresive.
   
Din nefericire insa, acesti bolnavi, sunt prea putin doritori de a fi tratati. Cleptomania face parte din tulburarile de control a impulsurilor. Prin urmare, cleptomanul asculta in mod constant de nevoia de nestapanit de a fura, care pune capat luptei dureroase intre constiinta sa si obsesia sa. Acesta este un comportament care poate antrena consecinte judiciare si astfel se explica de ce aceasta maladie este inca atat de putin cunoscuta si, de aceea, atat de dificil de tratat.
Cleptomanii vin rareori sa urmeze o terapie. “Toate comportamentele impulsive sunt dublate de sentimentul de rusine. De aceea este foare dificil pentru acesti bolnavi sa vorbeasca despre suferinta lor, iar noi nu avem cum altfel sa le intelegem problemele”, explica psihiatrul Michel Lejoyeux.

    Sa cautam si alte probleme…
   
Psihanalistul Sandor Ferenczi, contemporan cu Freud, compara cleptomanul cu un toxicoman care tinde sa combata sentimentul de vid interior. Vindecarea, implica identificarea si neutralizarea cauzelor care au declansat cleptomania. “Intr-un caz de cleptomanie, este necesar ca noi sa cautam alte probleme care stau, eventual, la baza unei stari anxioase si sa evaluam legaturile lor cu acest comportament impulsiv. Daca descoperim o depresie, noi vom trata depresia si astfel, odata cu depresia, va disparea si cleptomania”, isi dezvolta, mai departe, Michel Lejoyeux teoria. Dar inainte de a propune unui cleptoman o terapie , este necesar a se decela, in istoricul sau, ratiunea sa de a se pune in pericol, ratiune care poate reprezenta semnul unui stadiu de discomfort psihic.