Căderea din cireşul din Grădină

Îmbătrânim, femeie, şi suntem tot copii,
Împătimiţi de jocul ce se numeşte viaţă,
Şi care va rămâne în urmă-ne, să ştii,
În timp ce noi, grăbito, schimba-ne-vom la faţă.
Îmbătrânim, femeie, şi nu regret decât
Că ne-am jucat ca proştii, în loc să ne iubim;
Te-aş prigoni din visuri în braţe, întrucât
Ne-ntinereşte jocul şi noi îmbătrânim.
Coboară-te din pomul cireşelor ce-ţi plac,
Visând că sub rochiţă te vor privi spontan
Băieţii pentru care simţi fluturi în stomac,
În timp ce, nătărăii, bat mingea pe maidan.
Îmbătrânim, femeie, căzând, precum ţi-am spus,
De sus în jos, tu, floare; eu, ram, de jos în sus...

                                                                                                         Marius Robu