Viata in roz

Nu ne mai mişcă nimic, poate doar ideea de a ne îmbrăţişa şi mai mult himerele. Suntem specialişti în beţie, în a fi făptaşii propriilor vicleşuguri. Şi poate că este mai bine aşa. Prea multă înrădăcinare în ciment strică, dar cel puţin ne ţine aproape de concret. Aşa de concret, încât praful ajunge să se aleagă de noi. De la ciment la praf, doar un pas. De ce? Pentru că trăim vremurile alienării, a manipulării de-a dreptul sofisticate, a manipulării drepte, pozitive. Interesant termen, ne arată că totul este „pozitiv” în ziua de azi. Pe acelaşi principiu, violul va fi transformat în „iubire fără de scăpare”, iar crima în „moarte involuntară”. Toate sunt bune şi frumoase, nu? Mai rămâne să ne sculăm din neant şi să ne jucăm cu destinul aşa cum o facem pe calculator. Nu de alta, dar viaţa nici nu înseamnă mai mult. E doar joacă inutilă. Şi asta în sensul cel mai simplu şi onest. Goana după glorie şi monumentalizare păleşte în faţa morţii. Totuşi, ne încăpăţânăm să gonim în neştirea armoniei, ne spunem că tindem spre idealuri cuprinse de nesaţ şi uite aşa ajungem să sărutăm dezgustul propriei ispite.

George Colang