Ce
frumos şi subtil e surprinsă, în instalaţiile ăstea cu fragmente de
cărbune suspendat pe corzi discrete de nylon, durata însăşi… Realul nu
mai e imuabil, ci un flux segmentat în stop-cadre,
prin care curgerea este îngheţată şi spaţializată, după tehnica
manipulării cinematice tridimensionale. Materia însăşi nu mai e
densitate apriorică, ci se vede recompusă prin juxtapunerile
particulelor plasate ezitant între integrare şi dezintegrare.
Solidaritatea spaţială fragilă, nedusă complet până la capăt, creează o
tensiune care pune sub semnul întrebării sentimentul nostru de siguranţă
în relaţia tactilă (şi nu numai!) cu obiectele. Sensul însuşi nu mai
este unitar, ci se încheagă progresiv, în însăşi procesualitatea
instalaţiei; aceasta nu mai oferă de-a gata subiectivitatea, ci îi
produce structura sub ochii noştri.http://www.andresthalmann.com/English/Ausstellungen.asp?HT=2&A=13&K=62&N=13
No hay comentarios :
Publicar un comentario