Mă-nnebunesc salcâmii!

astăzi m-a pălit damblaua,
ieșind, oleacă, pe răcoare,
să prind un rasărit de soare;
mestecând, din mers, cafeaua,
 strângeam, între dinți, luleaua.

băi, zic, ce frumoasă-i viața,
când ești prieten cu dabija!
că îțî poartă dânsul grija
să te scoale, dimineața,
 cu un rânjet toată fața.

mă împiedic, iar, de câinii,
care stau întinși de lene;
parcă-s păsări fără pene,
că nu-s morți, precum stăpânii
 și turbez, văzând... salcâmii!

ce mireasmă, ce vigoare,
asta da, natură vie!
simt și eu că-mi reinvie
 acel dor de fată mare
 cu bentiță și candoare.

și deodată simt plămânii
cum se umflă cu ozon;
din luleaua - biberon
sug la ea, trăgând de sânii...
ptiu, mă-nnebunesc salcâmii! 

( George Safir)