cam asa ceva...

"Râd cu poftă sau plâng cu sughițuri, vorbesc mult sau tac mâlc. Nu pot fi altfel decât la extreme.
Mă afectează orice nimic și simt nevoia stupidă de a mă explica.
Regret sau îmi pare rău pentru cuvinte pe care le-am aruncat la nervi sau pentru șanse pe care le-am ratat.
Atunci când mă înfurii am tendința să ridic vocea sau să întorc spatele.
Nu întorc și celălalt obraz pentru că doare destul de rău lovitura unuia singur.
Sufăr de boala numită bun simț și umblu cu ea prin lume sperând să o mai ia și alții.
Îmi place să am spațiul meu. Sunt zile în care mă bucură și îmi face bine singurătatea camerei mele. Atât.
Iubesc să interacționez cu oamenii, să le vorbesc, să îi ascult și întind mâna oricui are nevoie de ajutor.
Nu-mi plac oamenii care vorbesc fără să fie întrebați și spun numai inepții, și nu-mi plac nici oamenii prea plini de ei, drept pentru care evit să stau la discuții cu ei mai mult decât e cazul.
Am încercat de prea multe ori să adopt atitudinea numită "indiferență" - m-am lăsat păgubașă întrucât nu mi-a ieșit niciodată. Îmi pasă fir-ar să fie!
Sunt o persoană credincioasă, dar nu vorbesc despre Dumnezeu în fiecare zi.
Îmi dăruiesc inima oamenilor și nu o dată mi s-a întâmplat să primesc bucăți ciopârțite înapoi. Am continuat totuși să cred, să sper și să iubesc.
Îmi plac lucrurile simple pentru că am tendința să le complic. Dacă ar fi deja complicate nu știu cum aș scoate-o la capăt până la urmă.
Am mințit. Și din comoditate, și din lașitate. Deși sunt o persoană sinceră, au existat lucruri pe care le-am gândit și nu le-am spus sau dacă le-am spus le-am îmbrăcat într-o haină mai frumoasă. Nu mă mândresc cu asta.
Sunt momente când mă ia gura pe dinainte, lipsindu-mi complet diplomația. Gândesc cu voce tare, uitând că oamenii pot folosi toate aceste gânduri împotriva mea.
Am greșit deseori, ba chiar am făcut aceeași greșeală și a doua oară. Și ce dacă! Din prostie, naivitate sau orice altceva am dreptul să greșesc de câte ori se poate greși ca să învăț ce trebuie.

Sunt un om cu multe defecte. Nu am pretins niciodată că nu le-aș avea, dimpotrivă, mi le-am subliniat de multe ori. Bucată cu bucată am alcătuit un întreg.
Acel întreg sunt EU și nimeni, dar absolut nimeni nu mă poate face să mă simt inferioară.
Știu cine sunt și ce pot, chiar dacă nu știu întotdeauna ce vreau.
Sunt... eu."

© Iustina Ţalea