Robert Mickelsen

Dacă vă imaginaţi că pentru a realiza veritabile opere de artă este absolut necesar să urmaţi studiile unei universităţi de profil, Robert Mickelsen reprezinta poate, cel mai elocvent exemplu că această ipoteză e falsă.

Robert are 62 de ani şi nu a luat în viaţa lui lecţii de sculptură, pictură sau arhirectură, sau cel puţin, nu în sensul propriu al expresiei, ci a deprins arta modelării în sticlă, vârându-şi nasul, înca de tânăr, în plin meşteşug, într-un atelier tradiţional de sticlărie.

La începuturile carierei sale artistice, şi-a vândut lucrările, la târg, din tarabă în tarabă, dar pe masură ce îndemânarea sa prindea tot mai multă siguranţă, piese din ce în ce mai spectaculoase au început să-i fie expuse în galerii de artă dedicate.

Astăzi, Robert Mickelsen este un artist care se bucură de un enorm respect în domeniul sticlăriei, deţine o colecţie impresionantă de opere de artă pe care le-a realizat după tehnici de lucru perfecţionate de el însuşi şi a publicat numeroase articole de specialitate, despre metodele de prelucrare a sticlei.

Iată aşadar, ce vroia să spună Victor Hugo, când afirma că „arta este o imensă deschidere spre tot ceea ce este posibil”.

http://www.mickelsenstudios.com/contents.html 

Seasons in the sun

Melodia este o adaptare dupa "Le Moribond" scrisa de belgianul Jacques Brel in 1961.

Melodia lui Brel a fost tradusa in limba engleza de cantautorul Rod McKuen. McKuen si-a intitulat melodia Seasons in the sun, iar aceasta versiune a fost inregistrata pentru prima data de catre Bob Shane de la "Kingston Trio" in 1963, dar nu a avut succes la public. The Beach Boys au inregistrat si ei melodia, dar nu a fost niciodata lansata.

Tery Jacks, care a participat la inregistrarea grupului Boys Beach, si care de fapt a prezentat piesa grupului, a rescris o parte din versuri. Versiunea lui va deveni un hit international. In versurile initiale, McKuen pastrase monologul muribundului care se adreseaza sotiei sale infidele, insa Jacks a preferat sa schimbe o parte din versuri si sa se adreseze unei prietene. Melodia a fost reluata si de multi alti artisti renumiti, printre care Nirvana, Bad Religion sau Nana Mouskouri. Westlife au readus in atentia publicului pe albumul lor de debut (1999), cand a ajuns pe locul 1 in UK Singles Chart.

https://www.youtube.com/watch?v=-tPcc1ftj8E#t=29

Thomas Wightman

Un proiect interesat din punct de vedere al ideii ce a stat la baza creării sale, cât şi ca aspect, este cel al designerului grafic Thomas Wightman, absolvent al Napier University din Edinburgh. El s-a gândit să ne aducă în atenţie problema unor tulburări de personalitate şi de panică care afectează un număr destul de mare de persoane, în încercarea de a-i determina pe cei care suferă de comportament obsesiv-compulsiv sau atacuri de panică să-şi recunoască problema şi să înţeleagă că există azi metode de tratament care să-i ajute să ducă o viaţă cât mai normală, lipsită de obsesii şi anxietate.

O iniţiativă foarte bună în lumea aceasta a noastră plină de stres şi angoase, în care depresia îşi face tot mai mult simţită prezenţa şi în care evenimente şi realităţi neplăcute afectează psihicul şi comportamentul fiecăruia dintre noi. Şi ce alt mod mai bun există pentru a trage un semnal de alarmă şi a oferi chiar terapie decât arta?

Thomas s-a oprit asupra cărţilor ca material de lucru, considerând că sunt cele mai apropiate de ceea ce vrea el să exprime. De multe ori, cei care suferă de tulburări de personalitate sau au anumite dependenţe încearcă să ascundă acest lucru de familie sau prieteni; viaţa lor e o întreagă poveste, dar ascunsă, precum cea dintre coperte. Însă odată deschisă cartea, ies la suprafaţă toate emoţiile, trăirile, obsesiile şi compulsiile ce se amestecă într-un haos ameţitor.

Drowning from Obsession e numită prima sculptură din cadrul proiectului şi e reprezentarea artistică a ceea ce experimentează cineva care are atacuri de panică, de la frica intensă la dificultăţi în respiraţie şi sentimentul de pierdere a controlului, iar metafora vizuală folosită e un vapor ce pare a se scufunda într-un vârtej de apă. Dar, aşa cum spuneam, Thomas ne aminteşte că există vindecare şi, în plan artistic, foloseşte o ancoră aflată la capătul unei frânghii de cuvinte – poate cele spuse într-o şedinţă de psihoterapie.

Cea de-a doua carte sculptată, Plagued by Doubt, pare că a fost uitată într-un colţ şi a devenit un cuib de molii care o rod încet-încet, distrugând-o. E un simbol pentru tulburările de personalitate netratate sau încă nedescoperite care îşi fac loc zi de zi în mintea celor pe care îi chinuie.

Aceeaşi idee a chinurilor prin care trece cineva care nu se poate abţine de la a executa anumite ritualuri zilnice, care simte nevoia de a controla de câteva ori la rând acelaşi lucru şi de a păstra o anume ordine e redată şi în sculptura numită Derailing my train of thought. Toate aceste compulsii nu fac decât să dea peste cap întreaga activitate de peste zi, scoţând persoana de pe făgaşul normal, asemenea unui tren ieşit de pe şine.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=549237278538627&id=487206428075046 

Once Upon a Time in America

´A fost odată în America´ ( 1984 ) este un film epic - ultimul al regizorului italian Sergio Leone, avându-i pe Robert De Niro și James Woods în rolurile principale .
Filmul prezintă dintr-o perspectivă epică teme majore legate de prietenie, amintiri, violență și trădare, văzute din perspectiva personajului principal, Noodles. Filmul este renumit deja în istoria cinematografiei, pentru complexa elaborare, pentru nivelul amplu de abordare, dar și de detaliu, al celor trei perioade în care se desfășoară acțiunea și pentru narațiunea sa intrinsecă, expozitivă, neipocrită, sinceră și deschisă.

The Pianist ( 2002 )

Pianistul este un film biografic dramatic de război din 2002 care a fost regizat de Roman Polanski, după un scenariu de Ronald Harwood cu Adrien Brody ca Władysław Szpilman. Este o adaptare după memoriile muzicianului polono-evreu Władysław Szpilman. Filmul este o coproducție Polonia, Franța, Germania și Marea Britanie.
Pianistul a avut numeroase laude și a primit mai multe premii și nominalizări. La ediția 75-a a premiilor Oscar, Pianistul a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (Polanski), cel mai bun scenariu adaptat (Ronald Harwood) și cel mai bun actor (Brody), fiind nominalizat la alte patru premii printre care și Premiul Oscar pentru cel mai bun film.
Filmul a primit Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2002,[2] Premiul BAFTA pentru cel mai bun film, Premiul BAFTA pentru cel mai bun regizor în 2003. A mai câștigat șapte premii franceze Césars inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor (pentru Brody).

Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.
În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.
În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.

cam asa ceva...

"Râd cu poftă sau plâng cu sughițuri, vorbesc mult sau tac mâlc. Nu pot fi altfel decât la extreme.
Mă afectează orice nimic și simt nevoia stupidă de a mă explica.
Regret sau îmi pare rău pentru cuvinte pe care le-am aruncat la nervi sau pentru șanse pe care le-am ratat.
Atunci când mă înfurii am tendința să ridic vocea sau să întorc spatele.
Nu întorc și celălalt obraz pentru că doare destul de rău lovitura unuia singur.
Sufăr de boala numită bun simț și umblu cu ea prin lume sperând să o mai ia și alții.
Îmi place să am spațiul meu. Sunt zile în care mă bucură și îmi face bine singurătatea camerei mele. Atât.
Iubesc să interacționez cu oamenii, să le vorbesc, să îi ascult și întind mâna oricui are nevoie de ajutor.
Nu-mi plac oamenii care vorbesc fără să fie întrebați și spun numai inepții, și nu-mi plac nici oamenii prea plini de ei, drept pentru care evit să stau la discuții cu ei mai mult decât e cazul.
Am încercat de prea multe ori să adopt atitudinea numită "indiferență" - m-am lăsat păgubașă întrucât nu mi-a ieșit niciodată. Îmi pasă fir-ar să fie!
Sunt o persoană credincioasă, dar nu vorbesc despre Dumnezeu în fiecare zi.
Îmi dăruiesc inima oamenilor și nu o dată mi s-a întâmplat să primesc bucăți ciopârțite înapoi. Am continuat totuși să cred, să sper și să iubesc.
Îmi plac lucrurile simple pentru că am tendința să le complic. Dacă ar fi deja complicate nu știu cum aș scoate-o la capăt până la urmă.
Am mințit. Și din comoditate, și din lașitate. Deși sunt o persoană sinceră, au existat lucruri pe care le-am gândit și nu le-am spus sau dacă le-am spus le-am îmbrăcat într-o haină mai frumoasă. Nu mă mândresc cu asta.
Sunt momente când mă ia gura pe dinainte, lipsindu-mi complet diplomația. Gândesc cu voce tare, uitând că oamenii pot folosi toate aceste gânduri împotriva mea.
Am greșit deseori, ba chiar am făcut aceeași greșeală și a doua oară. Și ce dacă! Din prostie, naivitate sau orice altceva am dreptul să greșesc de câte ori se poate greși ca să învăț ce trebuie.

Sunt un om cu multe defecte. Nu am pretins niciodată că nu le-aș avea, dimpotrivă, mi le-am subliniat de multe ori. Bucată cu bucată am alcătuit un întreg.
Acel întreg sunt EU și nimeni, dar absolut nimeni nu mă poate face să mă simt inferioară.
Știu cine sunt și ce pot, chiar dacă nu știu întotdeauna ce vreau.
Sunt... eu."

© Iustina Ţalea

Intersexualitatea

Intersexualitatea este o anomalie caracterizata prin prezenta, la acelasi individ, a tesutului ovarian si a tesutului testicular. Intersexualitatea este o afectiune congenitala exceptionala consecutiva unei anomalii a embriogenezei. Aceasta definitie grupeaza subiectii al caror aspect exterior poate fi foarte diferit: pur feminin, ambiguu sau pur masculin.
Atitudinea terapeutica da mai intai de toate posibilitatea de a alege, de acord cu parintii, sexul cel mai bine adaptat pentru fiecare caz, dupa aspectul fizic exterior si starea organelor interne. Daca diagnosticul nu a putut fi stabilit la nastere se ia in calcul educatia pe care copilul in cauza a primit-o deja. In continuare, este vorba de consolidarea sexului ales prin ablatie chirurgicala a organelor neadecvate si prin aport de hormoni daca acesta este necesar.
(...prin urmare... ) Orientarea sexuală se referă la sexul persoanelor care sunt în centrul dorințelor, fanteziilor și simțurilor erotice sau amoroase ale unui om, sexul față de care o persoană este "orientată". Termenii alternativi preferință sexuală sau înclinație sexuală au înțelesuri similare în majoritatea contextelor discursive.
În general, o persoană poate fi identificată ca heterosexuală (atracție principală față de persoane de sexul opus), homosexuală (atracție principală față de persoanele de același sex), bisexuală (atracție față de ambele sexe) sau asexuală (nu are atracție sexuală față de nici un sex). Există de asemenea alte încadrări, precum transsexualitatea, pansexualitatea și intersexualitatea.
Clasificarea persoanelor într-una din grupurile de mai sus este controversată, fiindcă studiile stiințifice arată că sexualitatea este foarte complexă și diferite grade de atracție sau identificare cu diverse orientări sexuale.
În publicațiile Sexual Behavior in the Human Male (1948) și Sexual Behavior in the Human Female, ambele de Alfred C. Kinsey, au fost prezentate rezultatele unei ample cercetări socio-medicale în care subiecții au fost evaluați pe baza comportamentului sexual și a altor parametrii. Această cercetare a condus la apariția celebrei scări Kinsey, ce se întinde între "complet heterosexual" și "complex homosexual". Kinsey a raportat că majoritatea persoanelor au apărut a fi "bisexuale", în sensul în care au manifestat în cursul vieții atracție față de ambele sexe, deși un sex era de preferat. În publicațiile de mai sus, între 5-10% din cei intervievați s-au considerat complet heterosexuali sau complex homosexuali. Foarte puțini s-au considerat complex bisexuali - adică, cu o atracție egală față de ambele sexe. Bazându-se pe aceste rezultate, Kinsey a ajuns la concluzia că nu există două orientări sexuale distinctive, de fapt existând doar un continuum între heterosexualitate și homosexualitate, cu bisexualitatea perfectă la mijloc, în care se încadrează majoritatea populației umane, la diferite niveluri, cu excepția celor asexuali, care formează un procentaj foarte redus din populația totală mondială. Acest continuum este suportul statistic al scării Kinsey.
Studiile moderne arată că majoritatea persoanelor din lume se consideră heterosexuale - adică, sunt plasate pe scara orientării sexuale între bisexualitate totală și heterosexualitate totală. Trebuie menționat, totuși, că foarte puțini din aceștia au preferințe sau dorințe sexuale-amoroase exclusiv pentru persoanele de sexul opus. Numărul celor care sunt plasați între bisexualitate totală și homosexualitate totală - deci, au atracție principală față de indivizi de același sex - este între 2,8% și 9% din bărbați și 1-5% dintre femei în Statele Unite ale Americii, cu nivele similare observate la nivel mondial. Numărul persoanelor care se identifică drept homosexuali este mai mare în mediile urbane decât în cele rurale. Ca și în cazul heterosexualității, foarte puține din persoanele identificate ca homosexuali au preferințe sexuale exclusiv față de același sex.

La Vita e bella (1997)

Filmul este o fabula in stil chaplinian despre puterea imaginatiei de a se impotrivi crudelor realitati din Europa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In centrul povestii se afla Guido (Roberto Benigni) - un personaj incantator, caracterizat printr-o inocenta copilareasca si nutrind un mare vis: acela de a deschide o librarie proprie. Este anul 1939. Guido a venit in Arezzo, un orasel din Toscana, impreuna cu prietenul sau, poetul Feruccio (Sergio Bustric), ignorand antisemitismul manifestat cu din ce in ce mai multa violenta de catre guvernul fascist.
Guido se indragosteste de Dora, o tanara si frumoasa profesoara (Nicoletta Braschi, actrita preferata a lui Benigni). Din pacate, Dora, pe care el o numeste "Printesa", este logodita cu un oficial fascist din localitate. Dar Guido nu se lasa impresionat si, in felul sau amuzant, reuseste sa o cucereasca pe aleasa inimii lui si sa o determine sa il urmeze.
Dupa sapte ani, ii gasim pe Guido si Dora casatoriti si cu un fiu, Giosue (Giorgio Cantarini). In sfarsit, Guido a reusit sa-si deschida libraria mult visata. Din pacate, antisemitismul a atins in Italia cote maxime si, intr-o zi, Guido si fiul sau sunt ridicati de catre fortele de ordine si internati intr-un lagar de concentrare. Pentru a ramane alaturi de cei dragi, Dora cere sa mearga si ea in lagar.
De acum incolo unicul scop al lui Guido este sa-si salveze fiul si, mai ales, sa salveze inocenta acestuia,deorece nu vrea sa ajunga precum este el.

Rechinul cap-de-ciocan

Rechinul cap-de-ciocan este probabil cea mai bine delimitata dintre toate speciile de rechini, putând fi identificat cu usurinta dupa capul în forma de ciocan. În lume exista aproximativ 10 specii diferite de rechin cap-de-ciocan. Unele ajung la peste 6 metri lungime si este un lucru stiut ca ataca omul. Rechinul lucios cu cap-de-ciocan este una dintre cele mai comune specii. De obicei, apare în numar mare în apele putin adânci. Nu se stie foarte exact de ce capul acestei specii a evoluat în aceasta forma ciudata. Exista biologi care cred ca reprezinta un avantaj senzorial pentru identificarea prazii, în timp ce altii considera ca îi ajuta sa pluteasca mai bine. Înotatoarele rechinului cap-de-ciocan sunt apreciate în mod deosebit ca o delicatesa gastronomica în estul Asiei, desi acum pescuitul acestor specii este interzis în multe tari.
Dimensiuni maxime: 5,5 metri / 400 kg.
Aria de raspândire: În apele temperate din întreaga lume, din sudul Canadei pâna în Chile si Noua Zeelanda.
Se hraneste cu: peste, crustacee si cefalopode.
Reproducerea: Vivipar. Produce între 20 si 40 pui.

Nicolae Teclu

Nicolae Teclu (n. 18 octombrie 1839, Brașov - d. 26 iulie 1916, Viena, Austria) a fost un chimist român, care a dat numele tipului de arzător (bec), Arzător Teclu. A studiat ingineria și arhitectura, iar apoi chimia, și-a continuat cariera devenind profesor de chimie generală și chimie analitică la Viena. A avut deasemenea o contribuție susbstanțială la dezvoltarea chimiei mondiale. Membru titular (din 1879) al Academiei Române.
S-a născut în 1839, la Brașov, urmând ca studiile liceale să le urmeze tot aici. În ciuda acestor fapte, studiile în chimie efectuate până la nașterea acestuia erau încă puține. Mai târziu, acesta devine profesor de chimie la Colegiul Național ''Andrei Șaguna'' din Brașov. În 1890 obține brevet pentru realizarea invenției sale, arzătorul cu mecanism de reglare a raportului dintre aer și gaz. "Becul" său produce o flacără mai fierbinte decât Becul Bunsen și deci este superior acestuia[necesită citare]. Folosirea acestui tip de arzător este răspândită în România, dar și în întreaga lume.
Domeniile care au fost studiate de el includ:
Studii de rezistență a hârtiei și a fibrelor lemnoase
Pigmenți minerali
Uleiuri utilizate în pictură
Combustia gazelor
Tot lui îi aparțin o serie de aparate de laborator păstrate în prezent la Universitatea din București. Cele mai importante sunt aparatul pentru detectarea metanului și un altul pentru prepararea ozonului.A analizat chimia unui meteorit găsit în 1870 la Goalpara, India.
Nicolae Teclu rămâne unul dintre primii chimiști români care s-au făcut cunoscuți și sunt recunoscuți la nivel internațional. În plus, o mare parte din școlile sau liceele cu profil de chimie din România poartă numele acestuia. Unul dintre acestea este Liceul de chimie ''Nicolae Teclu'' din Copșa Mică, Județul Sibiu.

Un miracol românesc

"Ca estet al muzicii, Zamfir a ales lemnul de bambus pentru a fabrica tuburile. Apoi le acordează introducând câteva picături de ceară de fagure de albine înăuntrul lor. Sunetul devine astfel unic, fermecând şi emoţionând. Coeziunea om-instrument este astfel totală, vraja poate să coboare!"

(Fragment din cartea "Un miracol românesc - Gheorghe Zamfir" 

https://www.youtube.com/watch?v=MbVfBk9GdhY

Unfaithful ( 2002 )

Infidelitate este un film american produs în anul 2002 sub regia lui Adrian Lyne. Este o reluare într-o nouă versiune a filmului francez "La femme infidèle" turnat în anii 1969 și 2002 sub regia lui Claude Chabrol.
În centrul acțiunii se află o familie din New York, Connie Sumner și soțul ei Edward care trăiesc împreună cu fiul lor Charlie, o viață fericită. Într-o zi Connie Sumner este surprinsă în oraș de o furtună, cu această ocazie ea face cunoștință cu tânărul vânzător Paul Martel. Acesta o învită acasă și îi recomandă câteva cărți, Connie este fascinată de Paul, însă se grăbește să plece acasă. Peste câteva zile însă nu poate rezista ispitei de a-l vizita din nou pe tânărul Paul, între ei se înfiripă o iubire care se finalizează cu o relație erotică. De aici înainte tot mai frecvent sub diferite pretexte Connie părăsește casa pentru a se întâlni cu Paul. Soțul ei Edward devine bănuitor și angajează un detectiv care îi prezintă câteva fotografii compromițătoare cu Connie și Paul. În final Edward se întâlnește cu amantul soției sale, pe Paul îl irită ușurința și frivolitatea cu care Paul povestește soțului escapadele sale cu soția acestuia. Punctul culminant este atins însă când soțul obsearvă pe masa lui Paul cadoul făcut de el soției sale. Pierzându-și cumpătul îl ucide pe Paul, fiind însă împiedicat de soția lui de a se preda poliției și care-i propune să părăsească împreună țara.

Reintoarcere in minunata lume noua

"Principiile care stau la baza propagandei sunt extrem de simple: se identifica o nevoie comuna, o teama sau anxietate fara cauza dar foarte raspandita, se gaseste un mod prin care acestea se pot relationa cu produsul de vanzare, apoi se construieste un liant din cuvinte si simboluri prin care clientul sa treaca de la informatie la vis compensatoriu si de la vis la iluzia ca acel produs, odata cumparat, ii va indeplini visul. Se vinde speranta.

Nu mai cumparam portocale, cumparam vitalitate. Nu mai cumparam doar un automobil, cumparam de fapt prestigiu. Valabil si pentru restul. Daca e sa luam spre exemplu pasta de dinti, nu cumparam doar un simplu preparat farmaceutic destinat curatarii si dezinfectarii, ci scapam de teama de a fi respingatori din punct de vedere sexual. Cat priveste vodka si whisky, nu mai este vorba despre o otrava protoplasmatica si care, in doze mici, poate slabi sistemul nervos afectand si psihicul, ci cumparam compania prietenilor, caldura si frumusetea tavernelor. Nu cumparam laxative, ci sanatate de fier, nu cumparam cea mai vanduta carte ci cultura si invidia vecinilor nostri mai putin intelectuali si respectul celor sofisticati. In fiecare caz, analistul motivatiilor a identificat o teama sau o dorinta profunda, a carei energie poate fi folosita pentru a-l face pe client sa cheltuie bani si indirect sa unga mecanismul industriei."

 ALDOUS HUXLEY

Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989) a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.
În 1958 este arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică, sub acuzația de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".

 “Sînt foarte sceptic referitor la omul de mîine, după cît de laş, de netot, de naiv, de uşor de îmbrobodit, de nătărău ni se arată astăzi. Europa de astăzi (Occidentul) oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace.

Şi ăştia să realizeze amplitudinea fiinţei! Aida de! Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja paşi mari…“

NICOLAE STEINHARDT, "Critica la persoana întâi"

Dangerous Minds (1995)

Louanne Johnson, profesoara si fost infanterist marin, accepta postul de profesor la liceul Est Palo Alto. Insa nu realizeaza ca studentii pe care urmeaza sa-i educe sunt foarte inteligenti, dar cu probleme sociale. Are de ales intre a se da batuta si a le atrage atentia elevilor sai pentru a-i ajuta sa invete. Petrec impreuna clipe frumoase, printre poezii si muzica, pana cand unul dintre elevi este omorat. Atunci Louanne decide sa renunte la slujba ei de profesor, nestiind insa ca elevii ei s-au atasat atat de tare de ea incat nu o vor lasa sa plece cu una, cu doua…

Șoimul călător

Șoimul călător (latină Falco peregrinus) este o specie de pasăre din familia faconidelor.Soimul calator este cel mai rapid animal de pe planeta.
Una dintre cele mai mari abilități ale șoimului este viteza cu care zboară sau cu care coboară. Unii specialiști susțin că zboară cu aproximativ 380km/h.
Pasărea este necrofagă, dar cel mai des mănâncă porumbei sau alte păsări de talia porumbelului. El vânează în zori și la asfințit. El poate repera un porumbel în zbor de la mai mult de 8 km.
Șoimii călători sunt păsări monogame, însă masculul este puțin mai mic decât femela. Aceștia își construiesc cuibul pe vârfurile stâncoase, inabordabile. Cuplul este unit pe viață și revine frecvent la același cuib. Scobitura din stâncă, potrivită clocitului, trebuie să asigure spațiu suficient chiar și pentru patru pui și nu trebuie să fie în raza de acțiune a prădătorilor. Depunerea ouălor începe la sfârșitul lunii martie. Femela depune 3-5 ouă pe care le clocește timp de o lună. Puii părăsesc cuibul la vârsta de 5 săptămâni, dar devin independenți față de părinții lor la vârsta de 2 luni. Dacă supraviețuiesc dușmanilor lor (frigului sau bufniței), atunci pot trăi 25 de ani.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, șoimii călători au fost distruși intenționat pentru ca nu cumva să prindă porumbeii mesageri ce transportau mesaje importante.
Ochiul șoimului călător este mai mare decât al omului, își observă hrana și de la altitudini de 300 de metri.
Șoimul călător face parte din speciile amenințate cu dispariția. În secolul XX numărul exemplarelor din Europa, America de Nord și Japonia a scăzut îngrijorător.

Nicu Constantin

Nicu Constantin (n. 31 iulie 1938, Eforie Sud, județul Constanța; d. 15 septembrie 2009, București) a fost unul din cei mai mari actori români de comedie.
Tatăl său, Tudor Constantin, provenea din localitatea albaneză Korcea (de unde se trag și strămoșii lui Ion Caramitru, George Vraca și Victor Eftimiu) și a ajuns în România în anul 1910. Actorul Nicu Constantin își amintea că toate casele ce existau în fostul oraș Movilă (actualul Eforie Sud) purtau pecetea muncii tatălui său.
Mama actorului, Ecaterina, era grecoaică din Ianina și sosise în Constanța în 1913-1914, pentru a studia la Școala Greacă din localitate - considerată pe atunci cea mai bună instituție de învățămînt din Balcani cu predare în limba greacă.
Ecaterina și Tudor Constantin s-au căsătorit în 1924 și au avut 7 copii: Petre, Constanța, Tefta, Gheorghe, Constantin, Nicu - viitorul actor, și Lică. După terminarea războiului, în 1947, familia Constantin a mai înfiat un băiat din Moldova, Ștefan, ce avea apoi să devină căpitan pe unul din cele mai mari petroliere din lume, "Independența", găsindu-și sfîrșitul odată cu scufundarea acestuia în Bosfor.
De mic practică tot soiul de meserii: ajutor la bostănăria turcului Cadri, vînzător de răcoritoare pe plajă, vînzător de lapte, vînzător de creveți la cornet, vînzător de ziare, sacagiu, bagajist la gară, etc. Banii astfel cîștigați devenind o sursă serioasă pentru întreținerea familiei sale și, deseori, pentru ajutorarea familiilor mai nevoiașe din orășel.

Sandokan

Sandokan, tigrul Malaeziei (în italiană Sandokan) este un serial de televiziune italo-franco-vestgerman-britanic, care a fost difuzat pentru prima dată de postul Rai 2 în perioada 6 ianuarie - 8 februarie 1976. Filmul a fost regizat de Sergio Sollima și l-a avut în rolul principal pe actorul punjab Kabir Bedi.

Istoria in 2 minute

Urmatorul video este un proiect realizat de un elev american pentru final de curs.
Joe Bush incearca sa rezume istoria omenirii relatand intamplarile cele mai relevante pe plan politic, social, economic, cultural si artistic.

Un video impactant si cu o melodie pe masura "Mind Heist", creatie a artistului Zack Hemsey. Este si coloana sonora a filmului "Inception" (Origen) 2010 realizat de cineastul Christopher Nolan.

https://www.youtube.com/watch?v=4rI8_3SB0kQ

Carti pictate

Mike Stilkey foloseste zeci de carti ca suport pentru sculpturile sale fascinante, deoarece unul din cele mai triste lucruri e o carte nedorita. Colaborand cu biblioteci si librarii, artistul ia din aceste locuri carti care altfel ar fi aruncate si le da o a doua sansa la viata in lucrarile sale, asezand strat peste strat povesti vizuale peste cele scrise. Avand un succes enorm cu instalatiile sale, Mike a fost invitat sa le expuna in nenumarate librarii si galerii din Statele Unite, cea mai mare constand in peste 5000 de carti.
În cele mai multe cazuri Mike foloseşte un amestec de cerneală, creioane colorate, vopseluri acrilice şi lac. Personajele lui, pe care le vei regăsi în picturi de sine stătătoare sau pe pagini de cărţi vechi, parcă au coborât dintr-un film de Tim Burton. Sunt romantice, melancolice, un pic întunecate (cât să stârnească şi romantismul, şi melancolia), iar dacă e să vorbim ca la carte vin din expresionismul german al anilor ’20.

 

http://www.mikestilkey.com/#gallery 

Obie Platon

Obie Platon, unul dintre cei mai inventivi street-artişti români, îşi disimulează identitatea pentru a construi multiple personaje autentice ce pot fi întâlnite pe mulţi dintre pereţii din Bucureşti, Timișoara, Cluj-Napoca și chiar din Germania, dar şi online pe https://www.facebook.com/obieplaton, sub forma unei galerii captivante de lucrări de street-art, graffitti, instalaţii, proiecte, videoclipuri şi tablouri.

Lucrările artistului apar în cele mai neașteptate și alandala locuri din București (de aici și numele personajului principal din lucrările sale), reprezentând în culori vii sau chiar în alb și negru conexiunea dintre spațiul terestru și cel extraterestru. Proiectul său Platonic Forms imaginează cele cinci forme platonice, fiecare în parte reprezentând universul, apa, pământul, aerul şi focul. Personajul principal al proiectului, Allan Dalla, este descris de creatorul său ca reprezentând partea solidă, geometrică a ansamblului, simbolizând pământul. Cubul, prezență recurentă în lucrările artistului, este sămânţa din care a crescut Allan, iar celelalte personaje răsar treptat, fiecare având ceva de transmis, în tehnici şi personalităţi diferite. Lucrările artistului au atras atenția festivalurilor internaționale de street art unde a participat în anii precedenți, iar în 2014 publicul portughez va putea cunoaște creațiile artistului în cadrul festivalului Walk and Talk din Azore.

WALK&TALK este un festival internațional de artă publică, multidimensional și participativ care transformă anual insula São Miguel într-o scenă privilegiată pentru arta contemporană. Aflat la cea de-a patra sa ediție, evenimentul propune o gamă largă de manifestări artistice în spații publice și un program dinamic de expoziții, muzică, performance, dans, laboratoare și rezidențe, ateliere de lucru și întâlniri tematice. În scopul creării de lucrări inedite și a unui muzeu în aer liber, festivalul a reunit până acum peste 110 de artiști, creatori și grupuri de artiști, care provin din unsprezece țări și trei continente.

Reciclare @rtistica

Artista Mary Ellen Croteau si-a creat propriul portret,de o dimensiune impresionanta, exclusiv din dopuri de plastic.

Prima sursa de inspiratie a artistei a fost Coloana Infinutului a lui Brancusi, creata de data asta din dopuri de plastic. Dupa ce a o bservat ca poate introduce dopuri de dimensiuni diferite unul intr-altul si crea astfel directii cromatice noi, ea a folosit tehnica pentru autoportretul extrem de reusit si de expresiv.

http://www.maryellencroteau.net/mec_website/Home.html 

Cea mai veche piesa muzicala din lume

Gravată în urmă cu aproximativ 3.400 de ani pe o tăbliţă de argilă, a fost descoperită în situl Ugarit din Siria.
Descifrată de specialişti, piesa muzicală atestă existenţa, la acea perioadă, a unei teorii muzicale avansate şi a unei game de şapte tonuri, anterioare culturii elene. Dacă în prezent ar fi considerată o piesă proastă, potrivit specialiştilor, în urmă cu aproape 3.500 de ani era, poate, un hit. Reactualizată prin intermediul mijloacelor muzicale moderne, piesa este disponibilă publicului, începând de marţi, prin intermediul site-ului Open Culture, informează maxisciences.com, preluat de Mediafax.
În anii 1950, arheologii francezi au descoperit o serie de plăcuţe din argilă în situl sirian Ugarit. Datând din secolul al XIV-lea î.e.n., redactate în hurită, în prezent o limbă moartă, plăcuţele conţineau şi partitura unui imn vechi de 3.400 de ani, considerat de specialişti un record. Profesorul Anne Draffkorn Kilmer, de la Universitatea din California, a lucrat mulţi ani pentru a descifra plăcuţa, alături de muzicologul belgian Marcelle Duchesne-Guillemin. Deşi mult timp s-a crezut că nu au existat o teorie şi o gamă muzicală înainte de greci, un studiu din 1963 a arătat că popoarele din Orientul vechi posedau astfel de cunoştinţe înainte de eleni. Este vorba de o gamă diatonică, cu şapte tonuri, ca cea care stă la baza muzicii occidentale. În ceea ce priveşte piesa descoperită în Siria, dacă notele sunt vizibile, nu există în schimb simboluri ale ritmului, ceea ce lasă o mare marjă de interpretare. Piesa este un imn dedicat lui Nikkal, soţia zeului Lunii, Yarikh, şi este acompaniată de un text, în care este vorba de o femeie care se plânge că nu poate deveni mamă.

http://www.youtube.com/watch?v=Brvy4BbK2ZQ

Sculpturi nasturi

Augusto Esquivel este unul dintre acei artisti contemporani care demonstreaza ca orice material se preteaza, atunci cand ai idei si imaginatie. Sculpturile sale, fie geometrice, fie dupa obiecte reale, fie multicolore, fie monocrome, sunt realizate in intregime din nasturi, asa cum puteti observa si in detaliile fotografiilor din galeria de mai jos. Dupa cum spune chiar artistul „imi dau seama cat de neimportant si de mic e un simplu nasture de cusut, atunci cand zace in cutia de cusut a bunicii mele, dar, in acelasi timp, cat de unic si valoros poate deveni, ca parte dintr-o opera de arta”.

http://www.augustoesquivel.com/ 

Jules Verne

Jules Verne (Jules Gabriel Verne) nascut la 8 februarie 1828, Nantes, Franța - decedat la 24 martie 1905, Amiens, Franța a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice.
În 1863, editorul Pierre-Jules Hetzel (1814-1886) i-a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon, al cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare, o parte din cele 62 de romane care au format-o fiind serializate în publicația pentru tineret Magasin d'éducation et de récréation. Minuțios documentate, romanele lui Jules Verne tratează atât prezentul tehnologic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea (Copiii căpitanului Grant (1868), Ocolul Pământului în optzeci de zile (1873), Mihail Strogoff (1876), Steaua Sudului (1884),Vulcanul de aur, etc.), cât și lumi imaginare (De la Pământ la Lună (1865), Douăzeci de mii de leghe sub mări (1870), Robur Cuceritorul (1886),
Fratele său, Paul Verne, a contribuit la Ediția Nr. 40 a Festivalului Francez de la Mont-Blanc, unde a adăugat operele colecției de povestiri ale fratelui său, Doctor Ox, în 1874. Opera lui Jules Verne este populară în întreaga lume, conform Index Translationum, cu un total de 4702 traduceri în 148 de limbi. Verne ocupă locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie. În 2011, el era de asemenea autorul de limbă franceză cel mai tradus pe plan mondial.Jules Verne a rămas cel mai tradus scriitor de romane; potrivit statisticilor UNESCO operele sale au fost traduse. Anul 2005 a fost declarat "anul Jules Verne" cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la moartea autorului, fiind marcat în Franța și în alte țări francofone, printre care și România, prin reeditări ale volumelor sau ale unor opere de exegeză despre Jules Verne.

Youth Without Youth ( 2007 )

Interesanta distributie si anume : Tim Roth , Alexandra Maria Lara , Bruno Ganz , André Hennicke , Marcel Iureș , Adrian Pintea , Matt Damon , Alexandra Pirici .
´Tinerețe fără tinerețe´ este un film fantastic din 2007 regizat de Francis Ford Coppola bazat pe nuvela omonimă scrisă de Mircea Eliade. Prezintă viața lui Dominic Matei, un bătrân profesor din Piatra-Neamț care, după ce este lovit de fulger lângă Gara de Nord din București, întinerește și posedă abilități intelectuale deosebite.

Eclipsa

O eclipsă de Lună are loc atunci când Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului, intră în umbra acestuia. Aceasta se întâmplă când Soarele, Pământul și Luna sunt aliniate suficient de exact (eclipsă parțială). Întotdeauna "faza" Lunii la o eclipsă de Lună este cea de Lună Plină. Tipul și durata ei depind de poziția relativă și poziția de pe linia nodurilor. Cea mai recentă eclipsă de Lună a fost cea din noaptea de 15 spre 16 iunie 2011.
Eclipse de Lună au loc de cel puțin 2 ori pe an, atunci când razele solare sunt împiedicate de către Pământ să ajungă la Lună. În timpul unei eclipse de Lună Luna este mereu în faza de Lună Plină. Dacă ne-am găsi pe Soare în timpul producerii eclipsei, Luna s-ar ascunde în spatele Pământului. Orbita Lunii fiind înclinată cu 5 grade față de planul orbitei Pământului, ecliptica, cele mai multe Luni Pline nu aduc eclipse de Lună, Luna fiind ori prea la nord, ori prea la sud față de conul de umbră a Pământului.
Pentru a se realiza o eclipsă de Lună, nodul ascendent sau nodul descendent trebuie să se afle în apropierea celor 2 puncte (noduri lunare).
Conul de umbră a Pământului poate fi împărțit astfel: umbra și penumbra. În porțiunea de umbră nu există niciun fel de lumină solară directă. Totuși,datorită diametrului unghiular mare al Soarelui, mai există și o iluminare parțială, în afara umbrei Pământului, această porțiune chemându-se penumbră.

Drama

Drama este o specie a genului dramatic, caracterizată prin ilustrarea vieții reale prin intermediul unui conflict complex și puternic al personajelor, cu întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit. Dramele acoperă o mare varietate tematică: socială, istorică, mitologică, psihologică etc.Limbajul solemn alterneaza cu cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente cornice.Drama are tendința de a reflecta întreaga complexitate a vieții reale, fiind o specie supusă convențiilor, altfel decât tragedia, folosind atât personajele individualizate, cât și personaje tipice, din care de altfel a evoluat. Drama apelează la un limbaj solemn, ce alternează cu cel familiar, dar poate să recurgă și la resurse lexicale comice. Componenta esențială a acestei specii literare rămâne însă conflictul prin care se conturează personalitatea eroilor dramatici.
Cuvantul "drama" vine de la grecescul "drama" sau frantuzescul "drame" si inseamna "actiune". Drama este cea mai raspandita specie a genului, fiind mult mai putin supusa conventiilor si normelor decat tragedia si alternand personajele bine individualizate cu cele tipice. Imbinarea elementelor tragice cu cele cornice a facut posibila o alta specie literara, cunoscuta sub numeie de tragicomedie, in secolul al XVII-lea. Drama s-a manifestat ca specie moderna in secolul al XVIIl-lea, prin scriitorii germani Lessing, Schiller si Goethe. In secolul romanticilor, specia a evoluat ca manifestare, deoarece oferea scriitorilor o mai mare libertate de actiune, de construire a personajelor-model din toate mediile sociale, in care amestecul dintre tragic si comic permite reliefarea autentica a caracterului uman. Victor Hugo este cel care a consacrat drama romantica, teoretizand principalele criterii artistice ale acestei specii in "Prefata" la drama "Cromwell" (1827), care este considerate manifestul literar al romantismului. Fascinatia dramei romantice consta in faptul ca "topeste in acelasi suflu grotescul si sublimul, teribilul si bufonul, tragedia si comedia" si poate, de aceea, au aderat la aceasta specie numerosi scriitori, in creatia carora un loc important l-a avut drama istorica.
In literatura romana, drama istorica este initiata de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, cu piesa in versuri "Razvan si Vidra" (1867), urmat de Vasile Alecsandri cu "Despot-Voda" (1879) si deAl. Davila cu piesa "Vlaicu-Voda". Un loc aparte il ocupa Barbu Stefanescu-Delavrancea cu trilogia istorica a Moldovei: "Apus de soare" (ultimul an de domnie si de viata al gloriosului Stefan cel Mare), "Viforul" (domnia tiranica a lui Stefanita-Voda) si "Luceafarul" (personalitatea stralucita a lui Petru Rares) - drame create in anii 1909 - 1910.
Incepand cu perioada interbelica apar noi forme ale dramaturgiei in teatrul modern. Drama psihologica de constiinta sau drama de idei (dupa alti critici) este reprezentata de Camil Petrescu, cel care a introdus in literatura romani concepte estetice moderne ca substantialismul si autenticitateu si a creat intelectualul lucid, insetat de absolut.
Lucian Blaga este creatorul dramei mitologice, prin manifestarea filozofica a miturilor esentiale romanesti: "Mesterul Manole" care ilustreaza mitul estetic al jertfei creatoare si "Zamolxe" care conduce la interpretarea mitului mioritic.
Parabola cu accente dramatice este initiata de Marin Sorescu atat in trilogia "Setea muntelui de sare" (1974), cu piesele "Iona", "Paracliserul" si "Matca", precum si in dramele istorice, in care Vlad Tepes. este doar un pretext pentru a caricaturiza tiranul din orice epoca: "A treia teapa"(1971), "Raceala" (1980).

Nelson Mandela

Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresul Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.
Vorbitor al limbii xhosa, trăgându-se din familia regală a tribului Thembu, Mandela a urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă, devenind membru al Congresului Național African și fiind unul dintre întemeietorii African National Congress Youth League, organizația de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a dobândit notorietate în 1952, în cadrul așa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (română Campania de nerespectare a legilor injuste), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă. În 1953 a devenit conducătorul organizației partidului în regiunea Transvaal, funcție în care a supervizat conferința Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliție de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat. Deși fusese inițial un adept al opoziției pașnice, și-a revizuit poziția, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facțiunea armată a Congresului Național African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 27 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.
Devenind președintele Congresului Național African, Nelson Mandela și-a publicat autobiografia și a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului și organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate națională. Ca președinte de stat (conducător de jure și de facto al guvernului), a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei. Pe plan internațional și-a asumat responsabilitatea pentru invazia din 1998 a statului Lesotho și a acționat ca mediator între Libia și Marea Britanie, pe fundalul procesului privitor la atentatul terorist asupra zborului Pan Am 103. Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcție de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activități caritative în combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.
O figură controversată de-a lungul întregii sale vieți, criticii de dreapta l-au denunțat drept terorist și simpatizant comunist. Totuși a primit o multitudine de premii internaționale pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării: între ele Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin. Respectat în țara sa, a fost descris drept „părinte al națiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba.