Bârfa

Bârfa – aproape o temă expirată dacă n-ar mai exista oameni, asta dacă am decreta că oamenii sunt prin definiţie bârfitori, adăugând astfel declaraţiei lui Dostoiewski cum că “Oamenii sunt proşti” – nu e cazul să creem aforisme, ci să fim pragmatici. Deschizând deja o serie “Despre” cu Despre critică, am ales o altă temă nativă oamenilor fără preocuparea lor, dar cu preocuparea altora. Câte şi mai câte s-au spus despre bârfă şi cine ştie câte se vor mai spune, pentru că din păcate nu are termen de expirare – ceea ce putem să facem e să o limităm, să o minimalizăm prin educaţie şi bună purtare.

Ceea ce simplu se poate afirma este că bârfa este ceva rău, negativ, chiar dacă este atât  de des folosită, reuşind să răstoarne sistemul firesc de valori, transformându-se în conjunctură, întâmplare, pentru că aceste situaţii pot fi motivate, scuzabile cu uşuriţa unei minţi manipulatoare. Ne-am lovit frontal sau lateral, accidental de nenumărate ori cu acest flagel, fie ca vinovaţi, victime sau purtători, dar totuşi îndrăznesc să nu folosesc sintagma “Noi suntem voi” în această situaţie, pentru că accidente se pot întâmpla (nu scuzabile, de altfel), dar există oameni care au scopul accidentării premeditate. Ca şi în alte capitole, voi enunţa idei, principii cu privire la bârfă, bârfitori şi efecte.

1. Bârfa este dragostea unora pentru alţii, dar în sensul opus firescului – de ce dragoste? Pentru că ea adună sub cupola ei toate calitaţile, lucrurile negative, le acceptă pe toate şi convieţuieşte cu ele. Bârfa acceptă totul, atât timp cât nu ţine doar pentru ea. Deşi poate părea o artă, ea se hrăneşte din adevărata artă în concepţia ei, prostia.

2. Bârfa este frumos mirositoare, dulce şi amăgitoare, dar nu face decât să hrănească un suflet putred, duhnind în interiorul celor care servesc felul unu, doi şi desertul cu uşurinţă la orice oră din zi: bârfa nu îngraşă.

3. Bârfa e molipsitoare şi se transmite numai la regnul omenesc, căutând purtători de toate sexele, vârstele şi ocupaţiile – a nu se trata cu antibiotice.

4. Bârfa nu înseamnă doar să calomniezi, să spui lucruri neadevărate, ci şi să răspândeşti lucrurile personale ale altora, adevărate, dar care nu te privesc şi nu ar trebui să te preocupe. Te rog să-ţi iei nasul înapoi, l-ai băgat unde nu trebuie.

5. Bârfitorii nu sunt oameni informaţi – faptul că ai informaţii despre o persoană sau o situaţie nu te face un om pus la curent cu ziua în curs. Un om care ştie orice, oricând, despre oricine, nu este un om în care să îţi pui încrederea şi nu trebuie să-l creditezi cu inteligenţă – totuşi, jigneşti inteligenţa. Ca să fi informat trebuie să te apuci de citit.

6. Bârfitorii cu talent sau novici se deosebesc imediat, e de ajuns să rosteşti un nume şi în următoarea oră stai şi asculţi – asta dacă e vorba de numele altcuiva, nu de al tău.

7. Bârfitorii au imaginaţie, dar de cele mai multe ori una bolnavă – pică testul inteligenţei, caracterului şi al bunului simţ – pe româneşte, bârfitorii sunt nesimţiţi. Am putea să îi judecăm pe aceştia sau să ne simţim superiori lor, dar nu e cazul, fiind şi noi împricinuiţi uneori în cazul bârfei, ci trebuie ignoraţi în demersul lor, dar în acelaşi timp ajutaţi pentru a reveni la normalitate.

8. Bârfitorii nu vor deveni mai celebrii prin bârfă, dacă nu au reuşit prin alte aptitudini şi talente. Un prim motiv pentru a bârfi este invidia, frustrarea, dar trebuie să recunoaştem că şi răutatea, poate chiar plăcerea de a bârfi – mai sunt şi ciudaţi.

9. Nu trebuie să ne fie teamă de bârfitori – deşi au impact asupra mulţimii, nu-şi vor putea dovedi niciodată vorbele confruntaţi cu realitatea şi adevărul. Nu e plăcut să auzi tot felul de lucruri despre tine, mai ales când le auzi de la oameni pe care abia dacă îi cunoşti, dar e simplu să ignori nişte apucături ale celor care au lipsit de acasă în timpul celor 7 ani, mai ales atunci când au lipsit şi de la biserică, trecând în grabă peste filele Bibliei care ne învaţă să nu vorbim de rău, să nu răspândim vorbe neadevărate.

10. Bârfitorii pot fi contracaraţi prin confruntarea părţilor implicate. X a zis ceva lui Y despre tine: pune-i pe X şi Y la un loc şi discutaţi, deşi trebuie să ştim că dacă îi facem de râs nu înseamnă neapărat că nu vor mai continua să bârfească, dar cel puţin mai marci un punct – le dovedeşti că au o problemă şi le arăţi şi celor din jur ce se întâmplă dacă bârfesc.

Fiecare om e liber să aleagă ce fel de caracter are, cum se comportă, bârfa nu există ca entitate, ci este inspirată de cel rău pentru a devia calea dreaptă pe care trebuie s-o urmăm – a ne apropia cât mai mult de asemănarea cu Dumnezeu, Cel care a dat libertate proprei Sale creaţii, pentru ca omul să-L aleagă din proprie iniţiativă. Bârfa nu se pretează unui om cinstit, drept, inteligent şi mai ales unui creştin – până la capitolul spiritual, omul în esenţa sa umanistă nu trebuie să aibă de-a face în niciun fel cu defăimarea celui care se naşte, trăieşte şi ajunge în acelaşi cimitir ca şi el – dar cum am zis, fiecare e liber să aleagă. E simplu să bârfeşti, dar mai simplu e să nu!