Asteroizii, numiți și mici planete sau planetoizi, sunt corpuri cerești
mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoroizii (care pot avea
diametrul de până la circa 10 metri), și nu sunt comete. Deosebirea
dintre asteroizi și comete se face în prima fază (în momentul în care
este descoperit corpul repectiv), după aspectul său vizual: cometele
trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o "atmosferă" densă), în timp ce
asteroizii nu au așa ceva. Ulterior, stabilirea formei orbitei
determină clasificarea obiectului într-o anumită categorie. Majoritatea
cometelor au orbite foarte excentrice, multe din ele evoluând pe orbite
parabolice.
Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câteva zeci de metri. Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete în miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate asteroizii sunt mult mai mici și au o formă neregulată. Compoziția fizică a asteroizilor este diversă, și în multe cazuri e prea puțin ințeleasă. Astfel, unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alții constau într-un conglomerat de roci, format datorită forței gravitației. Asteroidul Vesta este chiar vizibil cu ochiul liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopți cu cer foarte senin.
Numită prima planetă mică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, inițial fiind considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri cerești similare care, cu echipamentul astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca niște puncte luminoase, asemănător stelelor, cu un disc planetar foarte mic sau chiar inexistent (totuși, s-au putut deosebi de stele datorită mișcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună termenul de „asteroid”, din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs, bazat pe cuvântul din greaca antică αστήρ, astēr = stea.
Marea majoritate a asteroizilor cunoscuți se găsește în principala centură de asteroizi, între orbitele planetelor Marte și Jupiter, unde s-a estimat existența a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km, precum și a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează în jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute și ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte transneptuniene (Trans Neptunian Objects, TNOs).
Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câteva zeci de metri. Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete în miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate asteroizii sunt mult mai mici și au o formă neregulată. Compoziția fizică a asteroizilor este diversă, și în multe cazuri e prea puțin ințeleasă. Astfel, unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alții constau într-un conglomerat de roci, format datorită forței gravitației. Asteroidul Vesta este chiar vizibil cu ochiul liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopți cu cer foarte senin.
Numită prima planetă mică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, inițial fiind considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri cerești similare care, cu echipamentul astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca niște puncte luminoase, asemănător stelelor, cu un disc planetar foarte mic sau chiar inexistent (totuși, s-au putut deosebi de stele datorită mișcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună termenul de „asteroid”, din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs, bazat pe cuvântul din greaca antică αστήρ, astēr = stea.
Marea majoritate a asteroizilor cunoscuți se găsește în principala centură de asteroizi, între orbitele planetelor Marte și Jupiter, unde s-a estimat existența a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km, precum și a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează în jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute și ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte transneptuniene (Trans Neptunian Objects, TNOs).
No hay comentarios :
Publicar un comentario