Mărţişor

Mărţişorul, o frumoasă tradiţie continuată de secole pe meleagurile ţării noastre, este celebrată în prima zi a lunii martie, considerată prima lună de primăvară. Minunata tradiţie a Mărţişorului se păstrează şi în ţările învecinate : în Bulgaria, în Albania şi în Macedonia.

Mărţişorul atrage sporul şi sănătatea

Mărţişorul este un mesager al bucuriei, al dragostei de viaţă, un simbol norocos prin care noi, oamenii, îmbrăţişăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii.

În unele zone geografice, Mărţişor este denumirea populară a lunii martie. În vechime, atunci se deschidea anul agrar. De-a lungul timpului, Mărţişorul era purtat în orice comunitate, pentru a atrage sporul, sănătatea şi buna înţelegere între membrii acelei comunităţi.

Semnificaţia Mărţişorului rămâne asociată cu bucuria venirii primăverii, cu sentimentul de preţuire şi de prietenie sinceră al celui care-l dăruieşte unei persoane pe care o iubeşti.

De-a lungul veacurilor, Mărţişorul rămâne un simbol al iubirii pentru cele mai dragi persoane din viaţa noastră, dar şi al bucuriei pentru întâlnirea cu anotimpul îndrăgit- primăvara.

În Transilvania, tradiţia Mărţişorului se păstrează din vremuri îndepărtate şi, la data de întâi Martie, bărbaţii oferă mărţişoare fetelor şi doamnelor în semn de preţuire şi de iubire. Totodată, în această zi, fetele oferă mărţişoare mamelor, rudelor de sex feminin şi prietenelor

Cât timp purtăm Mărţişorul ?

În Ardeal, tradiţia îndeamnă ca fiecare femeie să poarte Mărţişorul primit la 1 Martie timp de câteva zile. În trecut, doamnele şi domnişoarele purtau timp de 12 zile o monedă de argint sau de aur legată la gât. În a 13-a zi, moneda respectivă se agăţa într-un par, până când cel care l-a purtat vedea înflorit primul pom. De multe ori, doamnele şi domnişoarele agăţau Mărţişorul de un trandafir, iar cu moneda respectivă îşi cumpărau o bucată de brânză, pentru a avea o faţă frumoasă tot anul.

În vremuri îndepărtate, mărţişoarele se purtau la mână sau la gât. Ele erau atârnate de un şnur alcătuit din două fire răsucite : unul de culoare roşie şi celălalt de culoare albă. Astăzi, mărţişoarele se poartă o perioadă de timp la încheietura mâinii sau se prind în piept, iar persoana care-l poartă crede că toate dorinţele i se vor împlini.

Potrivit unei vechi tradiţii, Mărţişorul se poartă până când înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci, şnurul se agaţă de petalele unui trandafir sau pe ramura unui vişin. În alte regiuni, Mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor (1-9 martie) sau până la Florii; atunci Mărţişorul se scoate şi se agaţă de crengile unui pom roditor. Există credinţa că atunci când pomul are rod bogat, cel care a purtat Mărţişorul va avea mult noroc.

În zona Dobrogei, tradiţiile româneşti spun că Mărţişorul trebuie purtat până la venirea berzelor şi a cocorilor, apoi acesta este aruncat în sus, spre văzduh, pentru ca persoana care l-a purtat să se bucure de o dragoste mare şi înălţătoare.

Credinţe legate de ziua Mărţişorului

Şi acum, în lumea satelor se crede că, tânăra care nu poartă mărţişorul primit în zorii zilei de 1 Martie, se va ofili şi nu va avea noroc tot anul.

În ziua de 1Martie, în Banat, tinerele fete nemăritate se spală cu zăpadă sau cu apă adunată de pe frunzele fragilor din pădure în ziua de Mărţişor. Când ritualul este respectat potrivit tradiţiei, tinerele fete se vor mărita în acel an.

În localităţile din Transilvania, mesagerul primăverii, Mărţişorul, se agaţă de uşi, de ferestre şi de coarnele animalelor domestice; se crede că Mărţişorul, fiind un odor sfânt, va îndepărta duhurile rele şi deochiul.

În judeţul Bihor, localnicii cred că, dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 Martie, vor deveni mult mai frumoşi şi mai sănătoşi.

În Banat, fetele se spală cu zăpadă pentru a fi iubite. Totodată, în localităţile din Banat, fetele oferă mărţişoare băieţilor, lucrate chiar de ele.

Şi în localităţile din Moldova, în ziua de 1 Martie, fetele oferă mărţişoare băieţilor. La rândul lor, băieţii dăruiesc fetelor mărţişoare de 8 Martie, spre deosebire de restul zonelor geografice din ţară.

Trufa

Trufele reprezinta o specie de ciuperci comestibile, foarte scumpe, numite si "diamantele pamantului", datorita dificultatii in găsirea lor. Ele cresc în pădure, în sol, la o adâncime cuprinsa intre 5-40 cm pe rădăcinile unor specii de arbori, cum ar fi: stejar, alun, pin, fag, dar nu este exclus să fie găsite și pe rădăcinile altor specii de arbori cu care formează, prin simbioză, organe specifice numite micorize. Evident ca planta aflata în simbioza cu trufa îi confera acesteia gustul, mirosul si culoarea specifica. Forma în schimb se datoreaza particularitatii terenului, în functie de moliciunea acestuia. In prezent se pota realiza si culturi de trufe, prin plantarea unor puieti inoculati la radacina cu spori de trufa. Prin intermediul micorizelor are loc schimbul de elemente nutritive dintre arbore și ciupercă. Acestea au forma unui tubercul de cartof, rotundă sau ovoidă, cu protuberanțe sau circumvoluțiuni mari de forma poligonală. Diametrul poate fi cuprins între 4- 12 cm, iar greutatea se situează între 100-200 g, dar s-au gasit si trufe de aproximativ 1kg. Învelișul exterior este gros, de culoare închisă, neagră-albastruie, neagră-brunie, violacee sau albă. În trecut, la găsirea lor se foloseau porcii. Datorită faptului că aceștia mâncau trufele s-a trecut la folosirea câinilor special dresați, toate trufele ajungand, astfel, în coșul culegătorului si in meniul diverselor restaurante de lux.

Bijutierul

Fiecare bijuterie are povestea ei. Aceasta poveste incepe in mainile omului care i-a dat viata. Bijutierul. Adevaratul stapan al inelelor. Cel care ne face viata un pic mai frumoasa... si mai sclipitoare. Dar cred ca doamna Ana Apostolache poate sa explice mai bine ca mine:

"Ca sa fii un bun bijutier, trebuie sa stapinesti si tainele meseriei, ca un bun mestesugar, dar sa fii si artist. Sa stii cum sa prinzi o piatra intr-un inel sau cercel, dar sa stii si care piatra la ce model se potriveste si sa poti sfatui clientii ce anume s-ar potrivi fizionomiei lor, un anume model de cercei, sau la forma degetelor lor, un anumit tip de inel."

Ce face un bijutier

Mai intai trebuie sa tragem separam cele trei dimensiuni ale meseriei. Bijutierii se pot imparti in designeri de bijuterii, producatori si vanzatori. Designerii de bijuterii se pot ocupa doar de proiectarea podoabelor, fara sa participe efectiv la producerea lor. De cele mai multe ori este vorba despre absolventi ai unei scoli de arta sau de meserii. Designerii de bijuterii pot sa lucreze pentru o firma mare, sau sa fie independenti.

Industria bijuteriilor nu a ezitat sa integreze noile tehnologii de grafica pe calculator pentru a usura procesul de design al bijuteriilor. Designerii folosesc programe precum CAD pentru a crea bijuterii virtuale. Odata elaborat un design satisfacatorl, se produce un model din ceara pornind de la macheta virtuala. Modelul faciliteaza productia in serie a bijuteriei.

Producatorii de bijuterii sunt cei care trebuie sa dea viata bijuteriilor, pornind de la designul primit. Ei folosesc echipamentele din fabrici sau ateliere de bijuterii pentru a crea componentele bijuteriei care apoi sunt sudate sau lipite intre ele. Bijutierii lucreaza cu pietre si metale pretioase, si in afara de crearea propriu-zisa a bijuteriilor, indeplinesc alte functii precum lustruirea, repararea si gravarea lor. Este o munca migaloasa, care necesita dexteritate si o mare atentie catre detalii.

Avand in vedere valoarea materialelor, nu se permite nici o gresala. Daca lucreaza pentru o firma mare, un bijutier poate ajunge sa lucreze cu echipamente foarte sofisticate, lasere de exemplu, cu care trebuie sa taie si sculpteze pietrele pretioase. Un bijutier independent care lucreaza manual are un spatiu de lucru mic (o bancuta sau un birou) echipat cu instrumente de dimensiuni mici (lupa, penseta, clestii speciali, cu ghearele foarte fine, subtiri, balante, glaspapir) sau medii (masini de slefuit, unelte de îndoit, echipament de desen si de masurare, ustensile de lipit si de topit, patente).

Conditiile sunt dificile (zgomot si praf) dar macar stie ca fiecare piesa pe care o produce este unicat. Si cu atat mai valoaroasa.

Industria mai adopta in sanul ei si vanzatorii si evaluatorii de bijuterii. Vanzatorii de bijuterii pot fi angajati pentru a vinde in magazine, in urma unui training riguros. Evaluatorii de bijuterii stabilesc valoarea bijuteriilor pornind de la informatii despre starea pietei, bibliografie specializata, liste de preturi si chiar si Internetul. De cele mai multe ori lucreaza pentru firme de bijuterii, case de licitatii, case de amanet sau companii de asigurare.

Cum ajungi bijutier

"Eu consider ca pentru a invata bazele bijuteriei e nevoie de cel putin doi ani. Spun bazele, pentru ca la bijutieri toata viata e o continua invatare, fiecare nou model solicitindu-ti inventivitatea. De aceea, organizam cursuri de doi ani, pentru calificare la locul de munca, dar, surprinzator, tinerii nu se prea inghesuie."

Vanzatorii de bijuterii pot fi angajati doar pe baza farmecului personal si al abilitatii de a vinde. Majoritatea evaluatorilor au absolvit cursurile Facultatii de Geologie, unde se preda mineralogie si gemologie.

Cei care vor sa produca singuri bijuterii au la dispozitie carti de studiat si cursuri de luat. Cunostinte de matematica, design si chimie sunt de asemenea necesare. Trebuie sa ai rabdare, dexteritate si ceva simt artistic. In Romania bijuteriile se produc in continuare exclusiv in ateliere, manual. Odata ce novicele simte ca a acumulat destule cunostinte teoretice, poate sa incerce sa devina ucenic la un atelier de bijuterii.

Zoofilia

Zoofilia (din greacă Ζῴoν (zôon), "animal", și φιλία (philia), "prietenie", "plăcere", "iubire"), denumită și bestialitate (din franceză bestialité), este o parafilie referitoare la excitarea sexuală derivată din contactul sexual și fanteziile cu animale. De multe ori sunt folosite animalele domestice. Documentele juridice din Europa și Statele Unite, din secolul 20, fac referire aproape în totalitate la bărbați care au relații sexuale cu iepe, scroafe și oi, și ocazional alte animale domestice, cum sunt caprele, iepuroaicele și găinile.
Zoofilia este o tulburare mai rară a sexualității și foarte rară ca perversiune organizată. Uneori, zoofilia apare în situații de izolare, și în zone ale lumii în care contactul sexual înainte de căsătorie este strict interzis.
Kinsey (1954) susține că în evul mediu rural aproximativ 8% din bărbați și 3,6% din femei au avut un contact sexual cu un animal. Bărbații s-au împerecheat mai ales cu animale din ferme, iar femeile mai ales cu câini și pisici. Hunt (1974) arăta că există un procent diferit al zoofiliei în mediul rural în SUA.
Plăcerea sexuală trăită ca urmare a urmăririi animalelor în timpul copulării este denumită zoofilie mixoscopică.
Richard Krafft-Bing, un neurolog, criminaslit și psihiatru german, a publicat în 1886 cartea Psychopathio sexualis, un volum psihologic în care se trata problema zoofiliei. El a definit zoofilia ca ca o formă de fetișism, care implică excitarea sexuală prin atingerea și mângâierea unui animal, inclusiv și întreținerea de relații sexuale cu animalul. Tot el împarte zoofilii în două categorii: cei care au devenit zoofili prin tendințe patologice și cei care au devenit spontan. Pentru prima categorie a inventat termenul de zooerastie.
Există autori care consideră că zoofilia se referă numai la mângâierea unui animal ca stimul erotic, că bestialitatea include și organele genitale umane sau animale, dar nu în sens patologic, ci ca moralitate decăzută și dorință sexuală mare fără ocazii de satisfacere și că zooerastia este contactul sexual direct cu un animal, având o componentă patologică.
În mitologia greacă se povestește cum Zeus s-a transformat în lebădă pentru a o seduce pe Leda, în taur pentru a o răpi pe Europa și în vultur pentru a o lua pe Ganymede.
Biblia interzice zoofilia:
Să nu te culci cu o vită, ca să te pângărești cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mișelie. (Leviticul 18:23')
Pedeapsa aplicată în poporul Israel celor ce erau prinși săvârșind acest păcat arată gravitatea pe care i-o acordau:
Dacă un om se culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea; și vita s-o omorâți. Dacă o femeie se apropie de o vită, ca să curvească cu ea, să ucizi și pe femeie și pe vită; să fie omorâte: sângele lor să cadă asupra lor. (Leviticul 20:15-16)
Biblia consideră că bărbatul sau femeia care comite zoofilie atrage un mare blestem asupra sa:
„Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” (Deuteronomul 27:21).

Bitcoin

Bitcoin este un sistem de plată electronică descentralizat și o monedă digitală creată în 2009 de Satoshi Nakamoto. Numele Bitcoin se referă de asemenea și la programul cu sursa deschisa pentru folosirea acestor monede, cât și la rețeaua peer-to-peer (de la egal la egal) pe care acesta o formează. Spre deosebire de majoritatea monedelor, bitcoin nu se bazează pe încrederea într-un emitor central. Bitcoin folosește o bază de date distribuită peste noduri ale unei rețele de la egal la egal (peer-to-peer) pentru a inventaria tranzacțiile și se folosește de criptografie pentru a furniza funcții de bază pentru securitate cum ar fi asigurarea că bitcoinii nu pot fi cheltuiți decât de cel care îi deține și decât o singură dată.
Construcția monedei bitcoin permite deținerea și transferul anonim de valoare. Bitcoinii pot fi salvați pe un computer personal sub forma unu fișier portofel sau pot fi stocați cu un serviciu de portofel a unei terțe părți, iar în ambele cazuri bitcoinii pot fi trimiși prin intermediul internetului oricărei persoane cu o adresă bitcoin. Topologia de la egal la egal și lipsa unei administrații centrale fac nefezabil ca o autoritate, guvern , etc. să manipuleze valoarea bitcoin sau să introducă inflație prin producerea lor.
Economie
În luna martie a anului 2013 existau peste 10.800.000 Bitcoini. La prețurile curente, valoarea economiei Bitcoin este de peste 370 milioane USD.
Economia Bitcoin este încă mică în relație cu economiile stabilite cu mult timp în urmă iar programul este încă în stadiul beta de dezvoltare. Dar bunuri reale și servicii, cum ar fi mașini uzate și contracte pentru dezvoltare de software independent sunt acum tranzacționate. Bitcoinii sunt acceptați atât pentru servicii online cât și pentru bunuri tangibile.Electronic Frontier Fundation si Singularity Institute acceptă donații în bitcoin. Comercianții schimbă diverse monede cum ar fi Dolari Americani (USD), Ruble Rusești (RUB) și Yeni Japonezi (JPY), etc. pe Bitcoini dar și invers. Aceste tranzacții au loc prin intermediul siturilor de schimb.[6] Oricine poate vedea lanțul de blocuri și să observe tranzacțiile în timp real. Diferite servicii facilitează asemenea monitorizare.
Diferențe Monetare
În comparație cu monedele fiat convenționale, Bitcoin diferă prin faptul că nu există niciun supraveghetor care să poată controla valoare datorită naturii lor descentralizate, atenuând posibile instabilități cauzate de bănci centrale. Inflația este limitată și controlată, programată în programul Bitcoin, dar este predictibilă și cunoscută tuturor părților încă de la început. Așadar inflația nu poate fi manipulată central ca să afecteze redistribuirea de valoare de la utilizatorii obișnuiți.În loc de stimulentul creării de noi bitcoini pentru a înregistra tranzacțiile în blocuri, nodurile din această perioadă se așteaptă să depindă de abilitatea lor de a concura liber în colectarea taxelor de procesare a tranzacțiilor.
Transferurile sunt facilitate direct fără ajutorul unui procesor de plăți între noduri. Acest tip de tranzacții fac imposibilă anularea tranzacției. Clientul Bitcoin transmite tranzacția nodurilor apropiate care la rândul lor propagă tranzacția în rețea. Tranzacțiile corupte sau invalide sunt respinse de nodurile oneste. Tranzacțiile sunt gratuite dar o taxă ar putea fi plătită altor noduri pentru a prioritiza procesarea tranzacției.
Numărul total de bitcoinii tinde spre 21 de milioane în timp. Masa monetară crește ca serii geometrice la fiecare 21,000 de blocuri (aproximativ la 4 ani); până în 2013 jumătate din masa monetară totală va fi generată, iar până în 2017, 3/4 va fi generată. În timp ce se apropie de acest număr valoarea bitcoin va simți o perioadă de deflație a prețurilor (creștere a valorii bitcoin) datorită lipsei de noi introduceri de masă monetară. Bitcoinii sunt totuși divizibil la 8 decimale (permițând 2.1*1015 unități totale), eliminând limitațiile practice de ajustare a prețului în jos într-un mediu deflaționist. În loc de a depinde de stimulentul creării de noi bitcoini pentru a înregistra tranzacțiile în blocuri, nodurile din aceasta perioadă este așteptat să depindă de abilitatea lor de a concura în colectarea taxelor pentru procesarea tranzacțiilor.
Rezultat
Scenarii presupuse de eșec a monedei bitcoin includ o devalorizare a monedei, un număr în scădere de utilizatori sau o represiune a guvernului mondial asupra programului. Succesiunea la un alt sistem de monedă criptologică este de asemenea posibilă, dacă o nouă monedă ar fi creată și va fi considerată mai legitimă (spre exemplu să fie susținută de o mare companie de tehnologie sau instituție). S-ar putea să nu fie posibil ca toate monezile criptologice ca bitcoin să fie interzise.
Descentralizarea și anonimitatea întruchipate de bitcoin apar a fi o reacție la persecuția guvernului S.U.A. a monedelor digitale ca e-gold și Liberty Dollar. Într-un articol de investigație din Irish Times Danny O'Brien raportează „Când arăt oamenilor acestă economie bitcoin, ei întreabă: «Este legal? Este aceasta o înșelătorie?» Îmi imaginez că există avocați și economiști care se zbat să răspundă acestor întrebări. Cred că în curând veți putea adăuga și politicienii acestei liste.”
Tehnologie
Bitcoin este o implementare de la egal la egal a b-money ai lui Wei Dai și Bitgold a lui Nick Szabo. Principiile sistemului sunt descrise în referatul din 2008 a lui Satoshi Nakamoto.
Prezentare generală
Bitcoin se bazează pe transferul de sume între conturile publice folosind chei criptografice publice care sunt folosite pentru a confirma tranzacțiile și a preveni dubla-cheltuire.
Adrese
Orice persoană care participă la rețeaua bitcoin deține un Portofel care conține un număr arbitrar de perechi de chei criptografice. Cheile publice sau adrese bitcoin funcționează ca punctul terminal de primire a tuturor plăților. Adresele nu conțin nicio informație despre deținătorul lor și sunt în general anonime. Adresele în formă care pot fi citite de om sunt șiruri de numere și litere aleatorii lungi de aproximativ 33 de caractere, întotdeauna începând cu cifra 1, de forma 175tWpb8K1S7NmH4Zx6rewF9WQrcZv245W. Utilizatorii bitcoin pot deține multiple adrese , și de fapt pot genera noi adrese fără limite practice, deoarece generarea unei noi adrese necesită relativ puțină putere computațională, echivalentul la a genera o pereche de chei public/private, și nu necesită niciun contact cu vreun nod din rețea. Crearea de adrese de unică folosință ajută la menținerea anonimatului utilizatorului.
Tranzacții
Bitcoinii conțin cheia publică a deținătorului actual (adresă). Când un utilizator A transferă o sumă către utilizatorul B, A renunță la proprietatea pe bitcoinii trimiși prin adăugarea cheii publice a utilizatorului B și semnându-i cu propria cheie privată. Aceste difuzează acești bitcoini cu un mesaj potrivit, tranzacția, în rețeaua bitcoin. Restul nodurilor din rețea validează semnăturile criptografice și sumele tranzacției înainte de a o accepta.

Bonsai

Bonsai (în japoneză: , însemnând aproximativ "grădinărit în tavă") este arta și știința de a crește plante și arbori miniaturali, prin creșterea acestora forțată în spații mult mai restrânse decît sunt necesare în mod natural dezvoltării lor, prin conducerea și tăierea adecvată a ramurilor și prin hrănire minimală cu apă și îngrășăminte. Arborii cresc astfel într-o formă estetică, care sugerează de cele mai multe ori vârstă înaintată, deși impresia de îmbătrânire nu este falsă deoarece mulți arbori bonsai sunt realmente bătrîni, dar arătând aceasta în forma lor miniaturală.
Este demn de remarcat că străvechea artă și știință penjing, originară din China continentală, este foarte similară, deși a fost menită expunerii arborilor în aer liber. Totodată, penjing este mult mai veche decât arta bonsai-ului, fiind în același timp precursoarea și sursa de inspirație pentru japonezi, respectiv pentru coreeni.
Schițe și desene a unor arbori crescuți în ghivece, având câteodată roci sau alte elemente decorative, aparent fiind utilizați pentru scopuri decorative, au fost descoperite în mormintele Egiptului antic și au fost datate ca fiind mai vechi de 4,000 de ani. Este de asemenea cunoscut că în Asia, caravanele transportau frecvent în vase arbori de diferite specii și dimensiuni. Acești arbori erau surse de chimicale utilizate medicinal de către vindecătorii caravanelor atât pe traseul urmat, cât și în locurile în care caravana oprea.
Ginkgo sub formă de penjing în Grădina Botanică din Montreal.
Arta modernă a bonsai-ului este originară din China, fiind veche de cel puțin 2,000 de ani. A fost denumită inițial penzai și a fost scrisă utilizând aceleași sistem de caractere Hanzi, care a generat și caracterele Kanji de mai sus. A fost adus în Japonia de către ambasadorii imperiali japonezi de pe lângă curtea imperială a Chinei, cândva între secolele al 7-lea și al 9-lea. În perioada Kamakura, arbori penjing, care aminteau de perioada Heian, au fost reprezentați în anumite suluri pictate și documente. Ulterior, în perioada Muromachi, peijing s-a dezvoltat în Japonia în direcții diferite.
Întocmai ca în cazul unei grădini japoneze, realizarea și delectarea de a avea un bonsai presupunea simț artistic, care este cunoscut sub numele de "Wabi-sabi". Oricum, plăcerea de a avea acces la un arbore bonsai a fost limitată pentru foarte mult timp doar la membrii unei anumite trepte a ierarhiei sociale, atât în China, dar și în Japonia. În perioada Edo, a devenit posibil ca mulți daimyo, samurai, comercianți, orășeni și alte categorii sociale să aibă privilegiul de a admira sau de a poseda un bonsai. În această epocă de lărgire fundamentală a accesului la bonsai, meserii îngust specializate, precum meșteri olari de vase bonsai, și-au făcut apariția. Se presupune că numele de bonsai a început a fi folosit tot atunci.
Această artă este încă practicată în China de azi, adeseori sub vechiul nume de penjing. Deosebirea dintre arborii/arbuștii bonsai și penjing este că cei cultivați în China tind să fie mai mari, pentru că stilul penjing creează miniaturi care sunt realizați cu scopul de a fi expuși în aer liber.
Școala japoneză
Stilul japonez (sau estetica bonsai) în concepție japoneză este centrată pe principiul "cer și pământ" într-un singur vas. Cele două forțe, considerate complementare, apar echilibrate într-un arbore bonsai de calitate, adică shin-zen-bi ori adevăr, esență și frumusețe.
Arborii care sunt subiectele preferate ale școlii japoneze sunt pinul, ulmul, arțarul, wisteria japoneză, jneapănul și laricea, respectiv caisul floral și cireșul floral. Toate aceste plante sunt crescute afară, fiind aduse în tokonoma doar cu ocazia unor evenimente deosebite, mai ales pentru a evoca sezonul de maximă frumusețe a acestor bonsai.
O varietate de stiluri de creştere penjing, Chinese Garden of Sydney, Australia.
Toate plantele bonsai realizate în stil japonez trebuie să releve spiritul esențial al plantei folosite și, indiferent de ocazie, trebuie să redea naturalețe și, în nici un caz, intervenția umană.
Școala chineză
Conform esteticii chinezești, arborele trebuie să surprindă esența și spiritul naturii prin realizarea de contraste. Filozofic, artistul chinez este influențat de principiul Dào, mai exact de dualismul Yin și Yang, conceptul conform căruia Universul ar fi guvernat doar de două forțe primare opuse, dar complementare.
Inspirația școlii chineze vine nu doar de la natură, dar este influențată și de literatură, poezie și de artele vizuale, folosind concepte estetice similare principiilor filozofiei dualismelor. La nivelul artistic cel mai înalt, valoarea penjing este perfect similară cu valorile poeziei, caligrafiei, picturii și artei grădinăritului.
Cultivare
Un bonsai nu este genetic o plantă pitică, ci este o plantă normală, arbust sau arbore, care prin limitarea spațiului de "locuit", dublată de o atentă tăiere a rădăcinilor și ramurilor, la care se adaugă o anumită conducere a creșterii plantei devine un exemplar pitic al speciei. Este de remarcat că orice bonsai nu este mai puțin sănătos sau activ ca exemplarele similare crescute liber în natură. O dovadă simplă de "normalitate" este proporția florilor unui bonsai. Dimensiunile florilor unui arbore sau arbust bonsai (la fel ca ale celor penjing) sunt întotdeauna "normale", deoarece în ciuda miniaturizării trunchiului, ramurilor și frunzelor unui bonsai, florile nu pot fi pitice.

Graffiti

Graffito (din italiană graffito, derivat din sgraffiare = a zâria), la plural graffiti este un termen din arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de culoare roșie, fie prin zgâriere, descoperite pe monumentele antice.
În prezent, graffiti este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imagini pictate sau gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop. Când este făcut fără consimțământul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal). Graffiti a existat încă din antichitate, în perioada Greciei antice și a Imperiului roman. Cu cat locul este mai privat, mai ilegal, cu atat este o performanta mai mare sa il faca. Din aceasta cauza o sa gasim o gramada de graffiti-uri in statiile de metrou/autobuz. Graffiti-ul nu e doar un simplu text ci este un desen care trebuie sa fie cat mai complicat si mai diferit de altele. Fiecare graffitist/grup de graffitisti are tagg-ul sau.(tagg-ul este un desen propriu pe care numai el/ei il fac). Exista si grupuri anti-graffiti (vedeti in fundul paginii) cum ar fi "Vandal Squad", care a facut un program pe PC numit Graffiti Studio in care faci graffiti pe orice fara a mai "mazgali" peretii adevarati. Mai nou s-au facut locuri speciale pentru graffiti dar aproape nimeni nu vine pentru ca nu e ilegal.
Cuvântul "graffiti" din limba italiană este pluralul substantivului "graffito", deși forma de singular a devenit obscură și este folosită în istoria artei, cu referire la opere de artă realizate prin zgârierea desenului pe o suprafață. Ambii termenii englezești provin din italiană, cel mai probabil de la "graffiato", participiul trecut al verbului "graffiare" (a zgâria); "grafferii" antici își scrijeleau opera pe pereți, înainte de apariția spray-ului cu vopsea. Aceste cuvinte derivă la rândul lor de la grecescul γραφειν (graphein), care înseamnă "a scrie".
Nu există încă un echivalent românesc pentru graffiti în accepțiunea modernă a cuvântului, iar termenul englezesc nu este încă adaptat la limba română. Cu atât mai puțin diverșii termeni asociați cu acesta nu au o traducere clară.
Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea inițial la inscripțiile, portretele, etc.găsite pe zidurile mormintelor antice sau pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice decorație (inscripționată pe orice suprafață) care poate fi privită ca vandalism; sau imagini sau scriituri plasate de obicei pe pereți externi și trotuare, fără permisiunea proprietarului. Prin urmare, inscripțiile făcute de autorii unui monument nu sunt catalogate ca graffiti.
Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există și astăzi în orașul antic grecesc Ephesus (în Turcia de azi) și se pare că face reclamă la prostituție, după spusele ghizilor turistici din oraș. Constă într-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior și un număr. Acestea indică subtil câți pași trebuie făcuți ca cineva să găsească o curtezană (mâna reprezentând plată).
Romanii gravau graffiti în proprii pereți și monumente, iar exemple ale lucrărilor lor există de asemena și în Egipt. Erupția Vezuviului a păstrat graffiti sgâriat pe pereții din Pompeii, și ne oferă o perspectivă directă asupra vieții de stradă: latină vulgară, insulte, magie, declarații de dragoste, mesaje politice. În contrast cu tipicul graffiti-ului modern, alfabete și citate din literatură (în special primul vers din "Eneida" de Virgil) au fost găsite pe pereții din Pompei, fie pentru plăcerea scriitorului, fie din dorința de a impresiona, deși anonim, trecătorul prin familiaritatea sa cu literele și literatura.
Villa lui Hadrian din Tivoli, Italia, are de asemenea câteva exemple. Unul dintre ele a rezistat în timp, avertizând: "Cave Canem", care înseamnă "Atenție la câine", lângă imaginea câinelui menționat.
Totuși, nu numai grecii și romanii făceau graffiti: situl mayaș din Tikal, Guatemala, conține de asemenea exemple antice. Graffiti produs de vikingi există în Roma și la Newgrange, în Irlanda.
În secolul 20, în special în perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, 'Kilroy was here' (Kilroy a fost aici) a devenit un graffito celebru, împreună cu Mr.Chad, o față doar cu ochii și un nas, rezemat de perete, spunând "What? No rare commodity?" în timpul raționalizării. Tehnica de luptă a secolului XX a văzut sosirea multor tehnologii aviatice noi, urmate îndeaproape de "airplane graffiti", inclusiv "nose art", făcută faimoasă în timplu Celui De-al Doilea Război Mondial.
Începând cu urbanizarea la scară mare a multor zone în jumătatea postbelică a secolului 20, găștile vor marca pereții și alte bunuri publice cu numele bandei prin tag-uri, pentru a-și delimita teritoriul. Pe la sfârșitul secolului XX, tag-urile neasociate unei găști au devenit mai comune. Artiștii graffiti își scriau "tag"-ul doar de dragul scrisului, sau ca să-și consolideze reputația și prestigiul de "writer" (scriitor) sau artist de graffiti. Primele cazuri documentate de însemnări ilegale create cu un spray cu vopsea au fost create de un artist numit "Cornbread" din Philadelphia. Spray-ul a devenit o caracteristică importantă pentru diferitele stiluri care au urmat.

Viata lui Buddha

Buddha s-a nascut in anul 556 i.e.n. intr-un mic regat himalayan, intr-o regiune care astazi este pe teritoritoriul Nepalului, la granita cu India. Tatal sau, Suddhodana, era regele regatului; apartineau unui trib numit Sakya, si Buddha s-a nascut nu departe de capitala regatului, Kapilavastu.
La nastere, copilul a primit numele de Siddharta. Numele de Buddha, sub care a devenit cunoscut dupa ce atins iluminarea, inseamna "cel treaz". El se nascuse in casta razboinicilor (ksatriya). I se mai spunea si Gautama sau Gotama, dupa numele bunicului sau. De asemenea ulterior a mai fost cunoscut sub numele de Sakyamuni, inteleptul Sakya.
Mama printului, regina Mayadevi, a murit la scurta vreme dupa nastere, incredintand cresterea lui Siddharta surorii sale si lui Suddhodana.
Foarte curand, tanarul print ii uimeste pe profesori si pe intelepti prin cunostintele sale. Nici la exercitiile fizice, calarit si tras cu arcul nu il intrece nimeni. Crescand, capata o infatisare placuta: textele il descriu ca fiind subtire, cu pieptul larg, cu ochii mari, cu pielea stralucitoare si cu atitudine impunatoare.
Printul petrece ore in sir in minunatele gradini ale palatului, unde, langa lacuri acoperite de lotusi, se lasa in voia unor delicioase contemplatii. Intr-o zi, Siddharta pleaca pe camp cu tatal sau, care ii arata brazdele de pamant intoarse de plug. Tanarul print vede frumusetea peisajului, dar vede, de asemenea, si suferinta bivolului, osteneala taranului si moartea ramelor taiate de brazdar. El vede in natura, in lupta pentru viata, in legea celui mai puternic, moartea celor slabi. Dragostea sa pentru fiecare freamat al vietii este atat de puternica, incat ii cere tatalui sau sa ramana in acel loc pentru a medita. In ciuda miscarii Soarelui, umbra arborelui care il protejeaza ramane nemiscata si Siddharta cunoaste primul extaz.
Regele, impresionat de atitudinea fiului sau, isi aminteste prezicerile unui brahman: "Alegand viata de ascet ratacitor, el va atinge Iluminarea si va salva lumea!" Oare a sesizat atunci regele primele semne ale acestei forte care il va indeparta pe fiul sau de regat?
Dupa intoarcere, el da ordin ca in jurul tanarului print nici un spectacol sa nu ii mai poata trezi din nou asemenea contemplatii. Pune sa se construiasca trei palate in care Siddharta se va bucura de placerile cele mai rafinate. Totusi, uneori, fugind de bogatia decorului, el se retrage in fundul gradinilor si, intr-o cabana de barne, intra in extaz.
Intr-o zi, mergand pana la marginea parcului vede, dincolo de straturile de flori ordonate, adancimea salbatica a junglei. Acolo, pentru prima data, el intalneste asceti care au renuntat la lume. Oare ce forta salasluieste in aceste fiinte cu privirea neinfricata, mai luminoasa decat pietrele pretioase ale bijuteriilor sale?
Regele, in fata atitudinii melancolice a fiului sau, gandeste ca e vremea sa ii gaseasca o sotie. Pune sa fie cautate cele mai frumoase fete din casta sa, care ii vor fi prezentate printului in cursul unei sarbatori. Printre cele 108 pretendente, una mai frumoasa decat celelalte, doar ultima, Gopa Yasodhara, atrage atentia lui Siddharta.
Dupa ce i-a invins pe rivalii sai la diferitele probe ale concursului, la tir cu arcul, la sabie si la concursul de eruditie, Siddharta se casatoreste cu frumoasa Gopa. Intre cei invinsi este si unul dintre verii printului, Devadatta, care mai tarziu va deveni unul dintre principalii sai adversari, chiar din interiorul ordinului infiintat de Buddha.
Dupa casatorie, regele Suddhodana, porunceste sa se construiasca un palat si mai somptuos decat precedentele, pentru ca printul sa guste nestingherit toate placerile dragostei. Pe ascuns, noaptea, mesterii sunt pusi sa construiasca un zid in jurul acestui paradis. Printul este cuprins intr-un vartej in care totul nu este decat tinerete si frumusete.
Regele da ordine: tot ceea ce poate aminti boala, batranetea si moartea trebuie sa fie indepartat din calea fiului sau. Imediat ce o dansatoare arata cel mai mic semn de oboseala, este inlocuita. Nu exista nici o floare ofilita, nici o frunza moarta, nici o lampa care sa palpaie in incinta palatului.
Curand, Gopa afla ca i se va naste un fiu. Siddharta cere sa i se inhame caii si sa iasa in oras pentru a-l impodobi cu flori. Batranii si sclavii sunt ascunsi, orasul intreg este transformat de oamenii regelui intr-un loc al fericirii si frumusetii. Deodata, in fata calului printului apare un om respingator, in pragul mortii.
Cutremurat de aceasta aparitie, in cursul noptii, Siddharta iese deghizat si orasul i se arata cu fata sa, obisnuita. Vede un convoi mortuar pe care il urmeaza pana la locul de crematie; cadavrul se ridica in mijlocul flacarilor si capul ii crapa in duhoarea carnii arse. Cineva ii spune printului ca toti oamenii mor. Intors la palat, printul are de-acum moartea in suflet; intreg palatul pare cuprins de aripa sfarsitului, florile nu se mai deschid, muzica moare in instrumente si femeile sunt epuizate.
Siddharta mediteaza la ceea ce a vazut. O indeparteaza pe Gopa de patul sau, iar femeile, in ciuda tuturor seductiilor pe care le incearca pentru a-l pastra alaturi, nu reusesc sa-l intoarca de la contemplatiile sale.
Intr-o seara, dupa ce a fost distrat de muzicieni si dansatoare, Siddharta adoarme. Catre miezul noptii, se trezeste brusc, si vede un spectacol oribil. Atipite, femeile par cadaverice, matasurile pretioase care acopera corpurile lor nu mai sunt decat zdrente colorate. Gurile intredeschise dezvelesc dintii stricati, duhoarea se degaja din corpuri.
In toiul noptii, Siddharta il trezeste pe Channa, tanarul sau slujitor, ii cere sa-i inseueze calul, si, sub bolta instelata, printul paraseste palatul pe calul sau alb. Traverseaza orasul adormit si se indeparteaza repede.
Printul avea aproximativ 27 de ani.
In zori, in apropiere de raul Anoma, la frontiera regatului, Siddharta ii da calul lui Channa si ii porunceste sa se intoarca la Kapilavastu. El isi schimba straiele princiare cu hainele zdrentuite ale unui vanator, apoi isi taie parul strans in coada cu o singura lovitura de sabie. Legenda spune ca coada printului, aruncata in aer, se ridica la cer si dispare.
Channa se teme de mania regelui si nu se grabeste sa se intoarca la Kapilavastu; drumul de intoarcere dureaza sapte zile.
Eliberat de grijile care insotesc placerile senzuale si bogatia, Siddharta coboara catre campiile Gangelui. Traverseaza jungle, deserturi, campii cultivate, si spiritul sau, eliberat de orice amintire, se deschide unor noi incantari.
Intr-o padure intalneste un grup de asceti care practica tehnici dedicate renasterii in paradisuri; dar Siddharta nu este atras de aceasta cale si isi continua drumul mai departe.
Este ajuns din urma de brahmanul curtii regale, trimis de tatal sau, care incearca sa-l determine sa se intoarca. Brahmanul ii spune ca daca este atras de viata de ascet, regulile castei ii permit sa aleaga acest mod de viata cand va ajunge la varsta de 50 de ani; pana atunci sa se intoarca la Kapilavastu, pentru a fi rege cand tatal sau nu va mai fi.
Siddharta ii replica brahmanului ca cine a hotarat ca viata de ascet trebuie luata numai cand ajungi la 50 de ani, si nu atunci cand esti tanar, cand mintea este agera si corpul plin de vigoare. Vazand ca nu poate sa-l convinga cu nici un chip, brahmanul se intoarce la Kapilavastu iar Siddharta merge mai departe.
Dupa mai multe zile de mers, Gautama ajunge in orasul Vaisali unde incepe sa urmeze invataturile unui celebru brahman, Arada Kayala. Dupa ce l-a ascultat pe filozof expunandu-si doctrina in care totul isi gasea un loc bine definit, Gautama respinge calea adoptata de brahman:
"Cuvintele tale n-au putut sa-mi mearga la inima pentru ca in ele nu am gasit intelegere pentru suferinta, nici leac pentru a o vindeca. Ceea ce caut eu este eliberarea omului, dar vad ca voi nu prea va sinchisiti ca el sa devina mai bun... Nu cautati decat puterea, si va multumiti a fi robii zeilor."
Mai tarziu, el intalneste un intelept - Udaka - pe care adepti din toata India vin sa il asculte, si ai carui discipoli spun ca este incarnarea lui Rama. Gautama, dupa ce l-a ascultat pe inteleptul Udaka, ii spune:
"Sunt convins, venerabile Invatator, ca drumul pe care m-am angajat cu ajutorul tau nu ma va conduce la indiferenta fata de atractiile lumii, nici la detasarea de pasiuni, nici la linistirea sufletului. Nu aici voi gasi raspuns la intrebarile mele. Trebuie deci sa mai umblu pribeag pana ce voi descoperi Adevarata Cale. "
Cinci oameni il urmeaza, simtind ca acest ascet ii va ghida catre Adevar. Cu toate acestea, el nu atinsese inca Iluminarea si cu o hotarare ferma se izoleaza intr-o grota, in apropiere de Rajagrha. Acolo uita de tigrii, de vulturii si de serpii care bantuie locurile si se adanceste intr-un ascetism a carui rigoare il va duce aproape la pieire. Cei cinci tovarasi, satui sa tot astepte o invatatura care nu mai venea, il parasesc, batandu-si joc de pretentiile sale.
Inteleptul se duce atunci in imprejurimile orasului Uruvela, unde dulceata peisajului, o campie inverzita situata intre doua rauri, Niranjana si Mohana, contrasteaza cu austeritatea grotei sale.
Intr-o zi, aparitia unui ghitarist il face sa realizeze unul dintre principiile pe care le va enunta mai tarziu: o coarda prea intinsa se rupe, o coarda prea slaba nu vibreaza cum trebuie. Calea justa este deci cea de mijloc. La fel si pentru corp. Un ascetism prea sever il frange, iar placerile il impiedica sa vibreze; calea justa este cea de mijloc. Viitorul Buddha, restabilit dupa austeritatea care era gata sa-l coste viata, reia pribegia si traverseaza mai multe regiuni.
Cauta mai multe locuri de meditatie, dar de unsprezece ori, aceste se dovedesc nepotrivite.
Intr-un al doisprezecelea loc, in apropiere de Bodhigaya, deslusind un semn favorabil, el alege un copac sub care se instaleaza, la sfarsitul unei zile, decis sa nu se ridice de acolo pana ce meditatia nu il va face sa descopere cum poate fi suprimata suferinta. Animalele salbatice, carora doar ochii li se vad la marginea padurii, il contempla pe Intelept; miscarea si sunetele inceteaza si Universul intreg asteapta revelatia lui Buddha, asezat pe un strat de iarba.
Acolo, Inteleptul indura incercarile demonice ale lui Mara, zeul ispitelor, care incearca sa il faca sa renunte. De ce sa caute Eliberarea? Nu-i ajunge sa traiasca placerile simturilor? Mara, in fata impasibilitatii ascetului, declanseaza furtuna, ploaie, trasnete si tunete, pentru a-i tulbura meditatia. Insa pietrele de foc, si sagetile, cazute din cer se transforma in flori inainte de a ajunge in jurul lui.
In cursul primei nopti, Buddha isi vede sutele de vieti precedente. Jataka, o culegere buddhista de povestiri pentru copii, se spune ca reda aceste vieti.
In cursul celei de-a doua nopti, Buddha descopera complexitatea Universului. El vede galaxiile, diferitii sori, spatiul, timpul, materia si Vacuitatea care o compune. El vede meteoritii, cometele, astrii vii si astrii morti. Asa cum se desfasoara un curcubeu, infinitatea timpului se deruleaza in fata sa: trecutul si viitorul, perioadele cosmice ale evolutiei si cele ale degenerarii. Ciclul vietii ii apare la nivel cosmic. El vede cum moartea zamisleste viata, intunericul lumina, lipsa formei forma, in sirul neintrerupt al renasterilor.
In cursul celei de-a treia nopti, regnurile naturii si legile lor i-au aparut cu claritate. Pieirea vietii pentru continuarea vietii asa cum a contemplat-o pentru prima data, atunci cand tatal sau i-a aratat plugul care intorcea pamantul, i-a aparut intr-o lumina noua: leoaica ce omoara gazela pentru a-si hrani puii actioneaza dupa propria sa natura, pasarea care devoreaza viermii actioneaza si ea dupa propria-i natura, sarpele inghitind animale mici, nu face nici el ceva contrar propriei sale naturi.
In cursul celei de-a patra nopti, decurgand din viziunile precedente, el vede suferinta si cum aceasta este rezultatul vietii si mai ales rezultatul simturilor. El vede indepartarea omului de natura sa profunda. Incercand sa scape de durere, refugiindu-se in placerea senzuala si mentala, nu face decat sa se precipite catre o durere si mai mare. Cautarea omului este cunoscuta: el vrea sa se elibereze de suferinta. Dar mijloacele pe care le adopta sunt superficiale. Chiar refugiindu-se in religie, el nu gaseste aceasta pace.
Viziunea Celor Patru Adevaruri ii apare atunci lui Buddha:
1. Suferinta (dukha), este contactul corpului, mentalului, constiintei, care formeaza natura iluzorie, cu lumea.
2. Originea (samudaya) Suferintei este dorinta, cauza renasterii.
3. Incetarea (nirodha) Raului este incetarea acestei dorinte.
4. Calea (marga) care duce la incetarea Raului este Nobila Cale Octupla: vederi corecte, vorbire corecta, actiune corecta, mijloace de existenta corecte, efort corect, vointa corecta, atentie corecta, meditatie corecta.
Buddha urca apoi Cele Douasprezece Inlantuiri, cauze ale suferintei, apoi parcurgand drumul invers, arata Calea catre Eliberare.
Drumul Eliberarii Totale este acum deschis. Buddha intra in cel mai profund extaz. Iluminarea il dezrobeste pentru totdeauna de suferinta si renastere.
Pamantul se cutremura de douasprezece ori, un suflu se abatu asupra lumii si o lumina orbitore o invalui. In acest moment, toate faptele rele se opresc brusc. Fiecare simte cum lumina il patrunde. Lumea animala sta linistita, ramane pasnica; zeitatile se bucura iar demonii se lamenteaza. In palatul din Kapilavastu, Gopa simte ca printul a atins Eliberarea.
Buddha avea aproximativ 37 de ani.
Timp de sapte saptamani, cu corpul si constiinta perfect fixate, Buddha ramane in extaz. Dupa patruzeci si noua de zile, Buddha iese din contemplatie si se hotaraste sa destainuie secretul Eliberarii. Cauta un om al carui spirit sa fie suficient de inalt pentru o intelegere totala si se gandeste la inteleptul Arada, brahmanul ale carui invataturi le-a urmat. Dar afla ca este mort.
Atunci se indreapta spre un loc proprice expunerii invataturii sale, Varanasi. Aici ii intalneste pe cei cinci discipoli care i-au fost fideli timp de sase ani. Primirea este rece. Oare a gasit oameni la inaltimea invataturii sale? Dar in fata cuvintelor unui om caruia ii cunosc cel putin marea modestie, ei se deschid luminii:
"Ascultati-ma, o cautatori ai Adevarului! Calea catre Eliberarea Totala a fost gasita!"
Le dezvaluie apoi Cele Patru Nobile Adevaruri, Nobila Cale Octupla si inlantuirile cauzelor si efectelor. In Parcul Gazelelor din Benares, Buddha isi predica Invatatura. Zi si noapte, oamenii revin sa asculte acest mesaj eliberator.
Buddha este acum urmat de saizeci de discipoli. Paraseste curand Parcul Gazelelor pentru a merge la Uruvela.
Buddha isi petrece noptile meditand in padure, sub cerul liber, si ii indeamna pe cei care ii asculta invatatura sa urmeze o viata dedicata meditatiei.
Donatiile laicilor permit sa se stabileasca la Sravasti si la Rajagrha doua centre unde Buddha si discipolii se instaleaza in perioada musonului, cand drumurile devin impracticabile. In cursul celor patruzeci de ani de Invatatura, discipolii devin din ce in ce mai numerosi. Buddha ii conduce pe cei care il asculta catre viziunea vacuitatii eului, catre viziunea vacuitatii fenomenelor.
Pe masura progresului discipolilor sai, el detaliaza si aprofundeaza Invatatura, care va culmina in practicarea atentiei si a meditatiei. Pentru cei care il asculta, el faureste cel mai pur instrument pe care omul il poate utiliza pentru eliberarea sa si arata ca el insusi nu datoreaza revelatia Legii decat practicilor meditative carora s-a dedicat.
Buddha combate practicarea sacrificiilor animale; intr-o societate organizata dupa principiul rigid al castelor, Buddha combate parerile conform carora cineva ar fi brahman prin nastere si arata ca acestea se dobandesc numai ceea ce face omul si prin practica meditatiei, indiferent in ce casta s-ar naste.
El expune doctrina fara discriminare si deschide calea meditatiei pentru oamenii din toate castele. Doctrina sa se raspandeste repede. Cu toate acestea, atat pe parcursul vietii sale, cat si in secolele care au urmat, multi dintre urmasii ilustri ai lui Buddha vor fi dintre cei nascuti in casta brahmanilor.
Succesul considerabil al doctrinei pe care o expune Buddha nu scapa fara a suscita ura si invidie. Devadatta, nefericitul invins in concursul care a precedat casatoria lui Gopa cu Siddharta, tine cu orice pret sa il discrediteze pe Invatator.
Devadatta propovaduieste calea unui ascetism sever si il critica pe Buddha ca este prea "moale". Incearca sa produca detronarea lui Buddha de la conducerea ordinului pe care chiar acesta il crease dar nu reuseste sa produca decat o mica schisma a unui grup de asceti putin numerosi.
Manevrele lui esuind, incearca sa il omoare pe Buddha asmutind asupra sa un elefant beat care, de obicei, era pus sa striveasca cu piciorul capul condamnatilor la moarte. Teribilul animal dezlantuit se apropie si ajungand in apropierea lui Buddha, ingenuncheaza la picioarele sale.
Infrant, Devadatta va incerca si alte acte criminale, dar va esua de fiecare data: el pravaleste un bloc de stanca asupra lui Buddha cand acesta se plimba pe o poteca de munte, dar acesta scapa numai cu o mica lovitura la picior.
Dar Devadatta nu este singurul dusman al lui Buddha. Jainistii lupta si ei contra buddhismului care se dezvolta paralel cu religia lor.
Buddha isi petrece cea mai mare parte a timpului expunand invatatura, iar locul sau predilect este Piscul Vulturilor, in apropiere de capitala regatului Magadha, cel mai mare dintre regatele indiene ale timpului sau.
Intr-o zi, Desavarsitul primeste un mesaj de la tatal sau care se teme ca va muri inainte de a-l fi revazut si de a se fi bucurat de Invatatura sa.
Buddha, insotit de o numeroasa suita, ia drumul catre Kapilavastu. Cele douazeci de mii de persoane avanseaza incet catre micul regat. Orasul, decorat, asteapta intoarcerea printului. Multimea asteapta un suveran terestru, dar vede venind un om saracacios imbracat, obosit de predici si de calatoria dificila.
Regele este contrariat de aspectul fiului sau. Singura Gopa intelege gloria sotului ei si, chiar in noaptea cand se revad, ea atinge Iluminarea fara ca Buddha sa ii fi expus Invatatura sa (aceasta transmitere directa era destul de frecventa la originile buddhismului, si se spune ca ea se mai produce si in zilele noastre, in cazuri exceptionale). Fiul lui Buddha, Rahula, primeste si el Invatatura si va intra in ordinul infiintat de tatal sau.
Putin cate putin, si ceilalti printi renunta la bucuriile artificiale ale curtii pentru a urma Calea Inteleptului. Oamenii asculta Invatatura sa si numerosi sunt cei care sunt atrasi de lumina ei. Buddha admite si femei in congregatie, prescriindu-le reguli foarte stricte.
Inainte de a parasi Kapilavastu, el stabileste Cele Cinci Paramita pe care discipolii trebuie sa le respecte:
"Fiti milostivi si respectati orice manifestare a vietii, fie ea oricat de mica. Inlaturati in voi rea-vointa, lacomia si mania.
Dati si primiti liber, dar nu luati nimic prin violenta, inselatorie sau vorba mincinoasa. Nu mintiti niciodata, chiar atunci cand vi se pare ca minciuna este scuzabila.
Evitati drogurile si bauturile care tulbura mintea. Respectati femeia altuia si nu savarsiti nici o alta fapta trupeasca nelegitima sau in afara firii.
Iata cele cinci reguli ale vietii voastre de fiecare zi!"
Succesul formidabil al invataturilor sale si faima sa care se raspandeste in toate cele patru zari fac ca o multime de oameni sa vina la el sa-i ceara invatatura, sfatul sau pur si simplu sa-l intrebe ceva. Uneori se plange discipolilor apropiati ca ii lipseste singuratatea.
Dupa ce a predicat timp de mai mult de patruzeci de ani, Buddha, trecut de acum de optzeci de ani, se simte obosit. Isi continua predicile in ciuda unor prime semne de boala.
In apropierea satului Kusinara, el se intinde pe pamant intre doi copaci izolati in mijlocul unui camp. Un fierar pregateste masa pentru discipoli si pentru Buddha. Pentru a-l onora pe Intelept, el ii serveste carne, carne de pasare. Aceasta mancare, spune Iegenda, ii va cauza moartea, printr-un deranjament stomacal deosebit de sever. Simtindu-si sfarsitul aproape, Buddha ramane singur cu Ananda, cel mai apropiat discipol al sau. Iata ultimele sale cuvinte, asa cum ne sunt redate in Mahaparanirvanasutra:
«O Ananda, nu-ti spune: Cuvantul Invatatorului nu mai este cu noi. Nu mai avem Invatator. O Ananda, nu gandi in felul acesta. Invatatura pe care v-am predat-o si v-am comentat-o va va fi Invatator atunci cand eu voi fi disparut. [...]
Apoi, Preafericitul se adresa astfel ucenicilor:
- O ucenici, daca vreunul dintre voi este incercat de indoieli, sa ma intrebe acum, ca mai tarziu sa nu-si spuna: Cand Invatatorul era printre noi, nu am incercat sa il intreb, in fata.
Dupa ce a vorbit astfel, ucenicii au ramas tacuti.
De trei ori Preafericitul isi innoi cererea si de trei ori discipolii ramasera tacuti.
El spuse apoi:
- Atunci, in adevar, o ucenici, daca nu ma intrebati din respect pentru Invatator sau de rusine, puteti sa va spuneti intrebarile celui care sta langa voi, si sa ma intrebe el in locul vostru.
Discipolii au ramas inca o data tacuti. [...]
Atunci, Preafericitul se adresa astfel discipolilor:
- Acum, o ucenici, adevarat zic voua: orice prinde trup este supus pieirii. Straduiti-va neincetat!
Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Thagata.
Atunci, Preafericitul a ajuns la prima meditatie. Iesind din prima meditatie, a ajuns la a doua meditatie... a treia meditatie... a patra meditatie... domeniul infinitatii spatiului... domeniul infinitatii constiintei... domeniul disparitiei... domeniul unde nu exista nici perceptie, nici absenta a perceptiei,...

Atunci Venerabilul Ananda il intreba pe Venerabilul Anuruddha:
- O Venerabile Anuruddha, Preafericitul a intrat in Nirvana?
- Nu prietene Ananda. Mai intai a ajuns la incetarea senzatiilor si perceptiilor. Apoi, Preafericitul a iesit din stramtoarea incetarii senzatiilor si perceptiilor si a ajuns la domeniul fara perceptie, fara absenta a perceptiei... domeniul infinitatii constiintei... domeniul infinitatii spatiului... a patra meditatie, a treia meditatie, a doua meditatie, prima meditatie. Iesind din prima meditatie, el a ajuns la a doua meditatie... a treia meditatie... a patra meditatie... Imediat dupa ce a iesit din a patra meditatie, Preafericitul a intrat in Nirvana.
Imediat ce Preafericitul a intrat in Nirvana, s-a produs un mare cutremur de pamant, infricosator, oribil, si bubuitul tobelor divine cazu ca tunetul.»
Buddha a trecut din aceasta lume la optzeci si ceva de ani, si nu se stie nici astazi daca moartea i-a fost cauzata de o otravire sau de o mancare alterata. Timp de 400 de ani invataturile sale s-au transmis oral, apoi au fost consemnate pe frunze de palmier.
Mai tarziu, comunitatea lasata de Buddha s-a divizat in multe scoli.

Formarea continua

Sa invat pentru mine?
DA! E timpul sa inveti pentru tine! De ce? Iata doar cateva motive prin care speram sa te convingem:
Crezi ca invatarea s-a incheiat o data cu diplomele scolare, universitare sau de calificare? Gandeste-te cate lucruri ai invatat de atunci la locul tau de munca, in familie, in cercul tau de prieteni! Si ce spui despre cate ar mai fi de invatat pentru a fi la curent cu schimbarile permanente care intervin cu o rapiditate ametitoare in viata ta?! Nu ezita sa consulti lista noastra de furnizori si cursuri de formare in domeniul tau de interes sau de activitate!
Ai sentimentul ca ai atins maximum de competenta in ceea ce faci la serviciu? Nu te plafona! Mergi mai departe! Cauta provocarea in noile oferte de formare!
Scoala pe care ai urmat-o te-a facut sa urasti examenele, testele, lucrarile de control si evaluarile de orice fel? Avem o veste buna! Scoala nu este singura instanta care produce invatare! Exista nenumarate alte situatii din care cu siguranta ai invatat, chiar si fara sa iti dai seama de asta!
Crezi ca esti prea in varsta pentru a mai invata? Cercetari recente arata ca persoanele in varsta invata altfel decat cele tinere, dar nu mai putin decat acestea! Experientele dobandite de-a lungul anilor ne fac sa devenim mai selectivi atunci cand vrem sa invatam ceva, mai orientati spre scopuri practice si mai interesati de aplicabilitatea celor invatate. Nimic mai simplu! Nu trebuie decat sa stii sa cauti acele oferte de invatare care se potrivesc cel mai bine nevoilor tale! Nu lasa pe altii sa decida pentru tine!
Crezi ca nu mai ai nici o sansa sa revii la scoala dupa ce ai parasit-o dintr-un motiv sau altul? Nu mai e chiar asa! Nu trebuie decat sa afli mai multe despre programele compensatorii la care cu siguranta poti avea acces!
Ai un hobby, esti interesat de un domeniu anume din care ai facut deja o pasiune? Poate e timpul sa demonstrezi cat de multe lucruri ai invatat singur sau impreuna cu ceilalti! Vino la un centru de evaluare a competentelor si ai sansa sa iti certifici invatarea sau sa vezi incotro ai putea sa iti orientezi cautarile!
Lucrezi pentru un angajator care iti cere mereu sa stii lucruri noi, dar nu te sprijina niciodata sa inveti? E timpul sa afli ca invatarea permanenta este un drept legal al angajatului, iar responsabilitatea formarii continue nu e mereu doar a ta! Cere angajatorului tau sa iti spuna despre ce planuri de formare are pentru angajati si intreaba-l cum te poate sprijini sa te dezvolti!
Nu ai indragit prea mult scoala, iar ideea de a invata te sperie din start? Trebuie sa stii ca nu exista elevi slabi, ci doar profesori si programe educationale ineficiente! Vei avea surpriza sa descoperi ca invatarea poate fi placuta si interesanta daca este cu adevarat de calitate!
Simti ca invatarea ta din scoala sau universitate nu se potriveste cu locul tau de munca actual sau cu cel pe care il visezi? E timpul sa cauti un program de conversie profesionala sau unul de perfectionare in domeniu! Nu e prea tarziu sa descoperi ce vrei sa faci cu adevarat!
Simti ca vrei sa schimbi ceva in viata ta profesionala si nu stii de unde sa incepi? Un consilier de cariera este persoana care te poate ajuta! Cauta in lista noastra un consilier care iti va fi alaturi in aceasta noua incercare!
Daca macar unul dintre motivele noastre te-au convins, iata ce ar trebui sa mai stii:
Invatarea se poate produce in contexte variate. Cel cu care sunteti probabil cel mai familiarizat este scoala. Aceasta reprezinta cel mai cunoscut context formal de invatare.
Ce este invatarea formala?
Invatarea formala reprezinta o invatare organizata si structurata, care se realizeaza intr-un cadru institutionalizat (scoli, universitati, institutii sau centre de formare profesionala etc.) si se fundamenteaza pe o proiectare didactica explicita. Acest tip de invatare are asociate obiective, durate si resurse, implica intentia celui care invata si se finalizeaza cu certificarea cunostintelor si competentelor dobandite.
Dincolo de scoala sau alte contexte formale, oamenii invata mai mult sau mai putin constient, intr-un mod mai mult sau mai putin organizat si in alte situatii. Astfel de situatii poarta denumirea de contexte nonformale sau informale de invatare.
Ce este invatare non-formala?
Invatarea non-formala este considerata ca fiind invatarea integrata in cadrul unor activitati planificate, care, desi nu sunt proiectate explicit ca reprezentand activitati structurate de invatare (neavand asociate obiective explicite, durate prestabilite si sprijin pentru invatare), contin elemente de invatare (de ex. invatarea in cadrul unor echipe mixte formate din angajati cu experienta si debutanti – invatare prin mentorat, tutorat etc.). Acest tip de invatare depinde de vointa celui care invata si nu conduce in mod neaparat la certificarea cunostintelor si competentelor dobandite.
Ce este invatare informala?
Invatarea informala reprezinta rezultatul unor activitati zilnice legate de munca (de la colegii de serviciu, de la clienti, de la vizitatori intamplatori), mediul familial (de la parinti, frati, bunici, parteneri de viata), timpul liber (hobby-uri, vacante etc.), si nu este organizata sau structurata din punctul de vedere al obiectivelor, duratei sau sprijinului pentru invatare. Acest tip de invatare nu este dependent de intentia celui care invata si nu conduce neaparat la certificarea cunostintelor si competentelor dobandite.
Asadar, invatand formal, non-formal sau informal, la scoala, la locul de munca, acasa sau in oricare alte situatii, invatam de fapt permanent, la orice varsta, chiar si fara sa constientizam asta.
Ce inseamna invatarea permanenta?
Conform comunicatului Comisiei Europene din noiembrie 2001 – Realizare unei arii europene a educatiei permanente – termenul de invatare permanenta este definit astfel: totalitatea activitatilor de invatare care se produc de-a lungul intregii vieti, in scopul imbunatatarii cunostintelor, abilitatilor si competentelor dintr-o multipla perspectiva: personala, civica, sociala sau ocupationala.
Conform aceluiasi document, invatarea permanenta presupune:
Dobandirea si actualizarea oricarui tip de abilitati, interese, cunostinte si calificari, incepand cu educatia prescolara pana la perioada de dupa pensionare. Conceptul de invatare permanenta promoveaza astfel dezvoltarea cunostintelor si competentelor necesare fiecarui cetatean pentru a se adapta la o societate bazata pe cunoastere si pentru a participa activ in toate sferele vietii economice si sociale, detinand astfel controlul propriului viitor.
Valorizarea oricaror forme de invatare, incluzand: invatarea in contexte formale, cum ar fi, de exemplu, un curs urmat la universitate; invatarea non-formala, cum ar fi de pilda abilitatile profesionale dobandite la locul de munca; invatare informala, cum ar fi invatarea inter-generatii (ex. parinti invatand sa foloseasca mijloacele moderne de comunicare de la copiii lor sau invatarea unui instrument impreuna cu un prieten).
Conform acestei definitii, invatarea permanenta presupune ca oportunitatile de invatare sa fie disponibile tuturor cetatenilor in orice moment. Concret, aceasta inseamna ca fiecare individ poate sa isi alcatuiasca propriul parcurs de educatie si formare, adaptat nevoilor si intereselor personale, in orice moment al vietii. Continutul invatarii, modul in care se realizeaza invatarea si contextul in care aceasta se produce poate varia in functie de cel care invata si de propriile cerinte de invatare.
Invatarea permanenta inseamna, de asemenea, a oferi programe de tip „a doua sansa” pentru actualizarea competentelor de baza dar si pentru a beneficia de oportunitati de invatare de nivel mai inalt. Aceasta presupune ca ofertele sistemele de educatie trebuie sa devina mai deschise si mai flexibile, astfel incat aceste oportunitati sa poata fi cu adevarat adaptate la nevoile celui care invata si la potentialul real al acestuia.
INVATA PENTRU TINE! NICIODATA NU ESTE PREA TARZIU! VEI GASI AICI SPRIJIN PENTRU ACEASTA!