viernes, 13 de junio de 2014

Klaus Enrique

Un tribut frumos pentru portretele secolului 16 ale lui Giuseppe Arcimboldo. În această serie de fotografii de Klaus Enrique, fotograful a recreat lumea pictorului italian, de asemenea, mult mai personale, folosind fructe și legume, precum și ouă, carne, pește, crustacee sau pene …
 
 

Pink Martini

Una dintre cele mai elegante trupe live ale lumii, cum ii definea ziarul britanic The Times, componentii Pink Martini sunt iremediabil indragostiti de Romania. O dovedesc numeroasele concerte in Romania si integrarea unei piese romanesti in fabulosul lor repertoriu international. Este vorba despre coverul piesei “Pana cand nu te iubeam” a Mariei Tanase, culeasa de Anton Pann.

http://www.youtube.com/watch?v=0zzvfUDMfHc&hd=1

Arta incalzirii globale

In 2009, artista Néle Azevedo a creat o mie de statui de gheata cu forma umana pe care le-a expus in piata Gendarmenmarkt din Berlín. Proiectul numit "The Minimum Monument" (Melting Men) are ca obiectiv constientizarea spectatorilor asupra incalzirii globale: statuile de gheata sus asezate pe scari iar de-a lungul zilei incep a se topi. Rezultatul sunt figurile umane care dispar incet incet, o alegorie decat de efemera este viata (consecinta a degradarii mediului).

 

Cal Lane

În lumea țesăturilor de finețe, jocul de forme și contururi, indiferent cât de complicat, nu mai șochează pe nimeni. Când croșeta este înlocuită însă de lampa de sudură, iar firul de metalul solid, lucrurile se schimbă.

O artistă canadiancă are aceeași îndemânare la manevrarea lămpii oxiacetilenice pe care o arată și o pasionată de calibru a dantelăriei. Cu aceeași ușurință, Cal Lane descrie modele complicate, tipare artistice fascinante, cu singura diferență că materialul ei de lucru este orice suprafață metalică ieșită din uz.

În timp ce mulți alți artiști folosesc sudura pentru a îmbina metale, doamna Lane aplică exact procedeul opus. Prin decupaje și tăieturi, artista înlătură surplusul de material lăsând în locul acestuia opere de artă cât se poate de veritabile, create din obiecte cât se poate de normale. Orice, de la o lopată la portiera unei mașini devine o declarație, o creație artistică pornită din contrastul aparență – realitate.

Conceptele cu care operează artista sunt un fel de „luptători de wrestling îmbărcați într-un tutu“, absurdități create prin alăturarea unor idei pornite de la opozițiile dintre masculin și feminin, ornamental și funcțional. Greu de crezut că un bidon sau o pubelă de gunoi pot deveni forme de artă, dar în universul lui Cal Lane, nu numai că sunt considerate adevărate opere, dar vorbesc și despre lucruri precum politică, Dumnezeu sau petrol, estetică etc.

Cal Lane și-a început cariera de sudor în urma unui curs introductiv la Colegiul Camosun din Canada. A continuat cu specializarea în sculptură la Colegiul de artă și design Nova Scotia pentru ca apoi să se dedice unui curs asemănător în New York. Este deosebit de apreciată de scena artistică din America de Nord, continent pe care a obținut și numeroase premii pentru creațiile sale.

Stereogramele

Stereogramele sunt iluzii optice create dintr-o imagine sau imagini bidimensionale. Cu alte cuvinte sunt nişte imagini tridimensionale ascunse în imagini bidimensionale. Deşi cu acest fel de imagini s-a experimentat încă din anii '60, stereogramele au început să fie tot mai cunoscute începând cu anul 1992.
Eu am reuşit să pun mâna pe un singur album tipărit în limba română, numit "Ochiul magic". Aşa cum se întâmplă orice lucru nou, e greu să accepţi că există şi alt mod de "a privi" lucrurile (de data asta la propriu). Pentru cei care nu au văzut niciodată o stereogramă, e greu de crezut că în amalgamul acela de punte colorate există o imagine tridimensională, pe care, dacă ai reuşit să o vezi, îţi pare că o poţi atinge (atât de reală pare).
OK... gata cu poveştile.
Există mai multe metode de a învăţa cum să priveşti o stereogramă. În principiu trebuie să înveţi că fiecare ochi trebuie să privească câte o imagine diferită. În viaţa normală amândoi ochii se concentrează asupra unui singur punct. Asta se numeşte focalizarea imaginii. La stereograme trebuie să înveţi ca ochii să se focalizeze undeva în spatele imaginii.

Metoda 1 (pentru mine cea mai "nereuşită metodă")
Ţineţi imaginea tipărită sau de pe ecran aproape de faţa voastră. Nu vă chinuiţi să vedeţi ceva... oricum e imposibil în stadiul ăsta. Încercaţi să vă "pierdeţi privirea" unde în spatele imaginii. După câteva secunde începeţi să vă depărtaţi uşor de imagine păstrând "focalizarea" tot în spatele imaginii. Aproximativ pe la 40-50 cm de imagine, păstrând focusul imaginii undeva în spatele ei, ar trebui să se înceapă formarea imaginii tridimensionale, prin suprapunerea a două imagini bidimensionale (pattern-uri).
FOARTE IMPORTANT! Linia ochilor trebuie să fie paralelă cu linia orizontală a imaginii.

Metoda 2 (aşa am învăţat eu să văd stereogramele)
Păstrează stereograma la o distanţă de 30-50 cm faţă de ochi (în funcţie de confortul fiecăruia) şi încearcă să-ţi relaxezi ochii la fel ca atunci când citeşti o carte şi gândul îţi fuge în altă parte, iar privirea se pierde undeva în spatele imaginii. La un moment dat, dacă privirea se pierde destul de departe, va întâlni o imagine compusă, imaginea tridimensională.

Metoda 3 (netestată de mine)
Aşezat liniştit în fotoliu, fixează-ţi privirea asupra unui obiect din faţa ta. Stând fixat cu privirea pe acel obiect, introdu stereograma în câmpul tău vizual, dar păstrând focusul pe acel obiect ales (cu puţin exerciţiu veţi reuşi). Acum mişcaţi stereograma în faţă sau în spate până când la un moment dat se formează imaginea tridimensională.

Sculpturi cinetice by Anthony Howe

Oricat de frumoasa si complexa ar fi, o sculptura ramane o "stana de piatra", de aluminiu, lemn sau de fier. Ii lipseste dinamismul artelor vii si oricat ti-ai dori, nu poti sa o aduci la viata. Asta a crezut si Anthony Howe pana a descoperit magia care le poate pune in miscare.

Secretul? Energia eoliana, puterea vantului. Howe a inteles ca poate conferi dinamism obiectelor statice cu ajutorul vantului. Astazi, creatiile sale din otel inoxidabil, care se misca la fiecare adiere, l-au transformat intr-un artist deosebit - un sculptor kinetic.

Vezi cum oameni, caracatite si spirale imense construite de el prind viata in aer liber:

http://www.youtube.com/watch?v=RshSaF_juGs

Bijuterii by Christine Rozina

Ah, în sfârşit vară, cu promisiunea unor aventuri extraordinare, cărţi citite în aer liber, zile de vacanţă la malul mării şi o piele bronzată pe care se văd parcă şi mai frumos bijuteriile din pagini de carte.

Haideţi să vedem azi cu ce ne încântă Christine Rozina, o nemţoaică din Aachen care a început să transforme cărţile în obiecte de artă încă din perioada în care urma cursurile unei şcoli de design.

După mai mulţi ani lucraţi ca web designer, s-a orientat către creaţia de bijuterie. Hârtia a devenit repede materialul preferat, maleabilă şi fragilă cum e, oferind posibilitatea creării unor lucrări deosebite. Sub eticheta Eternal Papers, şi-a pus întreaga creativitate şi pricepere şi, din 2010, a început să producă inele, coliere, brăţări şi cercei. La crearea lor foloseşte pagini din cărţi, inclusiv cele ilustrate, reviste, enciclopedii, hărţi. A folosit chiar şi cărţi de design, probabil cele după care a studiat chiar ea la un moment dat. E ca şi cum ar fi transformat teoria, pe care a dovedit că şi-a însuşit-o, într-un produs.

Atunci când creează în urma comenzilor primite, ascultă poveştile clienţilor săi şi se străduieşte să le ofere piese unice, personalizate, căci foloseşte în aceste cazuri bucăţi de hârtie cu însemnătate pentru fiecare în parte, precum scrisorile, de exemplu. Imaginaţi-vă cum ar fi să purtaţi verighete create din răvaşele de amor trimise de-a lungul relaţiei. Faină idee, nu credeţi?

Pentru multe dintre bijuterii foloseşte tehnica laminării, care asigură straturilor de hârtie durabilitate şi rezistenţă la apă, iar sutele de pagini de carte capătă forme deosebite. Christine e atentă la finisaje şi, pentru desăvârşirea bijuteriilor ei, foloseşte şi alte materiale, precum argint, aur, perle, mărgele sau bucăţi de piele.

Vara se anunţă mult mai elegantă cu astfel de bijuterii, căci putem avea poezii la ureche, capitole de roman se împletesc în brăţări, iar în decolteu purtăm o întreagă poveste. Ca să nu mai zic că avem lumea la degetul mic, chiar dacă sub forma unui inel făcut din hărţi.

La lecție

De câte ori sunt scos la lecție
Răspund anapoda
La toate întrebările.
- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.
- Care e legea gravitației?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.
- Pe ce treaptă de civilizație
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neșlefuite,
Întrucât singura piatră șlefuită
Care se găsise,
Inima,
A fost pierdută.
- Știi să faci harta marilor noastre speranțe?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboară câte un balon.
Din toate astea se vede clar
C-o să rămân repetent,
Și pe bună dreptate.

                                                                                                Marin Sorescu

Sapunul de Alep

ne mai cultivam si noi , ceva...!?

Sapunul de Alep este considerat ca fiind cel mai natural sapun existent in lume. Nascut si inca fabricat in Alep, Siria, sapunul de Alep contine exclusiv ingrediente vegetale si este produs manual. Artizanii din Alep acorda o atentie deosebita fiecarei faze de preparare a acestui sapun care devine astfel unic in lume datorita ingredientelor folosite si a modului de preparare. 

Istoricul

Sapunul de Alep se considera ca a aparut in orasul Alep din nord-estul Siriei cu aproape un mileniu si jumatate inaintea erei noastre si ar avea prin urmare mai mult de 3500 de ani. Apoi, in timpul cruciadelor, reteta sa, comercializata ambulant pe cale orala de calatorii de pe Drumul Matasii, a ajuns in Europa prin Italia si Spania. Acesta ar fi, astfel, stramosul tuturor sapunurilor tari din lume, si in special, al sapunului de Marsilia, mult mai recent care dateaza de la sfarsitul secolului al XVII-lea.

Compozitia

Ingredientul de baza este uleiul de masline la care se adauga un minim de apa, soda calcinata vegetala, obtinuta din cenusa de Samphire) si ulei de boabe si frunze de dafin (Laurus Nobilis), care ii confera culoarea sa verde, datorita prezentei clorofilei naturale inainte de uscare. Procesul de fabricare Pentru saponificare, uleiul de masline este incalzit cu apa intr-un cazan de cupru imens, apoi se adauga uleiul de boabe si in special cel de frunzele de dafin pentru a completa aceasta reactie care dureaza mai mult de douazeci de ore. Pasta rezultata, de culoare verde, este apoi intinsa si taiata manual in calupuri. Aceste calupuri sunt apoi stivuite sub forma de turnuri pentru o perioada de uscare de 9 – 10 luni in beciuri foarte bine aerisite, dar ferite de lumina soarelui, timp in care sapunul capata o noua culoare maronie. Sapunul de Alep traditional se gaseste in general sub forma de calup dreptunghiular maroniu, pe care sunt inscrise numele producatorului si calitatea sapunului. Calitatea unui sapun de Alep este data de cantitatea pretiosului ulei de boabe si frunze de dafin care se regaseste in compozitia sapunului (poate varia de la 1% la 45%).

Proprietati

Uleiul de masline hraneste si catifeleaza pielea, in timp ce uleiul de boabe si frunze de dafin restabileste filmul hidrolipidic care protejeaza pielea si de asemenea are un puternic efect antiseptic si dezinfectant.

Utilizare

Deoarece restabileste filmul hidrolipidic al pielii poate fi utilizat zilnic fara moderatie si de asemenea pe termen lung. Este recomandat in tratarea eczemelor si a dermatitelor atopice atat prin utilizare locala (spalarea pielii) cat si ca detergent (multe dermatite sant cauzate de detergentii si balsamurile pentru rufe). O alta recomandare este in igiena zilnica a celor care sufera de psoriazis. Este indicata in special combinatia de sapun de Alep cu namol de la Marea Moarta. Igiena este esentiala in tratmentul acneei. Sapunul de Alep are o actiune antiseptica, curata in profunzime si se opune blocarii porilor cu dopuri de sebuum. Se recomanda combinatia cu namol de la Marea Moarta si cu argila care ajuta la limitarea excesului de sebuum. O alta utilizare este in cazul crustelor de lapte (are o actiune emolienta) si a pielii uscate. Mai poate fi folosit ca sampon (o data sau de doua ori pe saptamana), ca masca faciala (lasati un minut apoi clatiti) sau chiar ca spuma de barbierit.

De asemenea are un puternic efect antimolii asa ca poate fi depozitat in dulapurile cu haine. Sapunul de Alep este considerat ca fiind cel mai natural sapun existent in lume. Nascut si inca fabricat in Alep, Siria, sapunul de Alep contine exclusiv ingrediente vegetale si este produs manual. Artizanii din Alep acorda o atentie deosebita fiecarei faze de preparare a acestui sapun care devine astfel unic in lume datorita ingredientelor folosite si a modului de preparare.
Istoricul
Sapunul de Alep se considera ca a aparut in orasul Alep din nord-estul Siriei cu aproape un mileniu si jumatate inaintea erei noastre si ar avea prin urmare mai mult de 3500 de ani. Apoi, in timpul cruciadelor, reteta sa, comercializata ambulant pe cale orala de calatorii de pe Drumul Matasii, a ajuns in Europa prin Italia si Spania. Acesta ar fi, astfel, stramosul tuturor sapunurilor tari din lume, si in special, al sapunului de Marsilia, mult mai recent care dateaza de la sfarsitul secolului al XVII-lea.

Compozitia
Ingredientul de baza este uleiul de masline la care se adauga un minim de apa, soda calcinata vegetala, obtinuta din cenusa de Samphire) si ulei de boabe si frunze de dafin (Laurus Nobilis), care ii confera culoarea sa verde, datorita prezentei clorofilei naturale inainte de uscare. Procesul de fabricare Pentru saponificare, uleiul de masline este incalzit cu apa intr-un cazan de cupru imens, apoi se adauga uleiul de boabe si in special cel de frunzele de dafin pentru a completa aceasta reactie care dureaza mai mult de douazeci de ore. Pasta rezultata, de culoare verde, este apoi intinsa si taiata manual in calupuri. Aceste calupuri sunt apoi stivuite sub forma de turnuri pentru o perioada de uscare de 9 – 10 luni in beciuri foarte bine aerisite, dar ferite de lumina soarelui, timp in care sapunul capata o noua culoare maronie. Sapunul de Alep traditional se gaseste in general sub forma de calup dreptunghiular maroniu, pe care sunt inscrise numele producatorului si calitatea sapunului. Calitatea unui sapun de Alep este data de cantitatea pretiosului ulei de boabe si frunze de dafin care se regaseste in compozitia sapunului (poate varia de la 1% la 45%).
Proprietati
Uleiul de masline hraneste si catifeleaza pielea, in timp ce uleiul de boabe si frunze de dafin restabileste filmul hidrolipidic care protejeaza pielea si de asemenea are un puternic efect antiseptic si dezinfectant.

Utilizare

Deoarece restabileste filmul hidrolipidic al pielii poate fi utilizat zilnic fara moderatie si de asemenea pe termen lung. Este recomandat in tratarea eczemelor si a dermatitelor atopice atat prin utilizare locala (spalarea pielii) cat si ca detergent (multe dermatite sant cauzate de detergentii si balsamurile pentru rufe). O alta recomandare este in igiena zilnica a celor care sufera de psoriazis. Este indicata in special combinatia de sapun de Alep cu namol de la Marea Moarta. Igiena este esentiala in tratmentul acneei. Sapunul de Alep are o actiune antiseptica, curata in profunzime si se opune blocarii porilor cu dopuri de sebuum. Se recomanda combinatia cu namol de la Marea Moarta si cu argila care ajuta la limitarea excesului de sebuum. O alta utilizare este in cazul crustelor de lapte (are o actiune emolienta) si a pielii uscate. Mai poate fi folosit ca sampon (o data sau de doua ori pe saptamana), ca masca faciala (lasati un minut apoi clatiti) sau chiar ca spuma de barbierit.
De asemenea are un puternic efect antimolii asa ca poate fi depozitat in dulapurile cu haine.

Bumbacul

Bumbacul este fibra naturala, cea mai utilizata in lume, reprezentatnd jumatate din industria textila mondiala. Egiptenii cunosteau firul de bumbac si se presupune ca il foloseau la confectionarea vesmintelor de acum 12 000 de ani. Arheologii au gasit fragmente de panza de bumbac, intr-o pestera din Mexic, vechi de 7 000 de ani, iar in India, bumbacul se cultiva de cel putin 3000 de ani. Bucati de bumbac, in culori naturale, s-au gasit si in pesteri de pe coastele nordice din Peru. Industria bumbacului s-a dezvoltat, in Europa, incepand cu secolul al XIV-lea, iar din secolul al XVII-lea, a ajuns si in America, prin intermediul colonistilor spanioli. In 1764, inventatorul englez James Hargreaves a revolutionat industria bumbacului, construind prima masina de tesut, cu mai multe fuse. In secolul al XIX-lea, francezul Joseph Jacquard a pus la punct o masina automata, care a contribuit enorm la cresterea productivitatii, in acest domeniu. Primele filaturi au fost infiintate la Bombay (India), dar dezvoltarea acestei industrii a fost curand franata de faptul ca, la vremea respectiva, colonistii britanici preferau sa trimita bumbacul brut in Anglia si sa il prelucreze la filaturile din Lancashire. India si-a relansat productia de bumbac dupa ce si-a recastigat independenta, adica dupa 1947. In prezent, in aceasta tara, anual, se produc 12 metri de bumbac pe cap de locuitor, ocupand locul trei in lume (dupa SUA si China).Suluri cu fire de bumbac

India este tara de care se leaga cele mai vechi culturi de bumbac. Acestea sunt mentionate in “Rig Veda” (Cartea Intelepciunii, 15000 i.Hr.), una dintre cele mai interesante marturii despre cultura si civilizatia Orientului antic. Cand Cristofor Columb a fost intampinat de locuitorii din Insulele Barbados, imbracati in haine de bumbac, acesta a fost semnul, pentru exploratorul italoano-spaniol, ca acestia ajunsesera in India, de unde isi procurasera astfel de materiale, pe care indienii le obtineau din prelucrarea fibrelor de Gossypium arboreum (Bumbacul). Dupa inflorire, ovarul plantei se transforma intr-o capsula care contine 30-50 de seminte, fiecare inconjurata de aproximativ 10 000 de fibre de bumbac. Acestea sunt izolate, presate, pieptanate si prelucrate.

Cuvantul “cotton” (bumbac), pe care il putem citi pe etichetele hainelor, isi are originea in cuvantul arab “El Kutn”, din care a derivat, in latina medievala, “cotonum”, “kattun”, in germana, in italiana, “cotone”, “algodon”, in spaniola etc. Desi cultura, pe scara larga, a bumbacului, in spatiul european, este destul de tarzie, totusi, in Antichitate, Herodot pomeneste, in scrierile sale, de “arborele purtator de lana”, subliniind ca indienii au un fel de planta care produce, in loc de fructe, o lana mai frumoasa si mai moale decat aceea a oilor, aluzie la firele care inconjoara semintele acestei plante. Alexandru cel Mare, in urma campaniei sale, in Asia, a adus cu sine, cultivatori de bumbac si mestesugari preceputi in prelucrarea acestor fire. In secolul I d.Hr., comertul cu stofe de bumbac, din India, cucereste tarile din bazinul mediteraneean si Africa, unde si astazi, bumbacul este considerat “aurul alb”. In savana africana, alternanta dintre perioadele cu clima umeda si cele secetoase ofera conditii optime pentru cultivarea bumbacului, adaugandu-se, la acestea, si solul foarte bogat in materie organica.

Chiftelute de vinete cu sos tzatziki

Pentru ca ceea ce vedeti, sunt chiftelute de vinete cu sos tzatziki (plus un pic de ardei iute).Deci, se coc vinetele, se cojesc si se lasa la scurs si racit. Se toaca foarte fin 1/2 de ceapa mica (pentru trei vinete normale) si un catel de usturoi.Se adauga o felie de paine inmuiata in lapte si mai apoi scursa bine, sare, piper, patrunjel verde si bineanteles, vinetele tocate bine.Se mai pune un galbenus de ou si pesmet cat cuprinde. Asta inseamna, pana devine o pasta maleabila din care se pot forma chiftelute...sa nu fie nici prea tare.Se dau prin pesmet si se prajesc in ulei incins. Sosul e extrem de usor de facut:se piseaza un catel de usturoi, se adauga castravete curatat de coaja si de seminte, apoi dat pe razatoarea mare (eu il las cateva minute, pe hartie aborbanta), sare, marar si iaurt.Pofta buna, dragilor !

Anisakiaza

ne mai cultivam si noi , ceva...!?

Anisakiaza este o boala parazitara rara cauzata de infestarea cu larve de anisakis. Anisakiile (mai ales anisakis simplex) sunt viermi din clasa nematodclor care traiesc in stare larvara in cavitatea abdominala si in muschii pestilor de apa de mare ca heringul, morunul si macroul. 

Contaminare si simptome - lngerata prin intermediul pestilor infestati, larva ajunge in stomac sau in intestin, apoi se cuibareste in peretele lor. Prezenta sa se manifesta printr-o durere abdominala uneori violenta si prin semne alergice (urticarie, prurit, edem etc.). Cand boala nu este tratata, la cateva saptamani dupa infestare se declanseaza o ocluzie intestinala, provocata de formarea unei tumori care inglobeaza larva (granulom eozinofil al intestinului).

Tratament - Tratamentul anisakiazei consta in extragerea chirurgicala a larvei. Anisakiaza se previne asigurand congelarea pestelui oceanic in momentul pescuirii lui (el trebuie sa fie eviscerat si apoi congelat la -20 grade Celsius) si gatindu-l pe foc. Anisakiaza este o boala parazitara rara cauzata de infestarea cu larve de anisakis. Anisakiile (mai ales anisakis simplex) sunt viermi din clasa nematodclor care traiesc in stare larvara in cavitatea abdominala si in muschii pestilor de apa de mare ca heringul, morunul si macroul.
Contaminare si simptome - lngerata prin intermediul pestilor infestati, larva ajunge in stomac sau in intestin, apoi se cuibareste in peretele lor. Prezenta sa se manifesta printr-o durere abdominala uneori violenta si prin semne alergice (urticarie, prurit, edem etc.). Cand boala nu este tratata, la cateva saptamani dupa infestare se declanseaza o ocluzie intestinala, provocata de formarea unei tumori care inglobeaza larva (granulom eozinofil al intestinului).
Tratament - Tratamentul anisakiazei consta in extragerea chirurgicala a larvei. Anisakiaza se previne asigurand congelarea pestelui oceanic in momentul pescuirii lui (el trebuie sa fie eviscerat si apoi congelat la -20 grade Celsius) si gatindu-l pe foc.

Sindromul Shy-Drager

ne mai cultivam si noi , ceva...!?

Sindromul Shy-Drager sau atrofia multisistemică este o boală neurologică degenerativă determinată de degenerarea celulelor nervoase în zone specifice ale creierului. Degenerarea celulară cauzează probleme cu mișcarea, echilibrul și alte funcții autonome ale corpului, de exemplu controlul vezicii urinare. Cauza acestei boli este încă necunoscută și nu au fost identificați factorii de risc. Aproximativ 55% din cazuri apar la bărbați în jurul vârstei de 60 de ani. Se estimează că aceast sindrom afectează 4,6 persoane din 100 000.

Simptome

Sindromul Shy-Drager este caracterizat printr-o combinație din următoarele simptome care pot să fie prezente în orice asociere:

    disfuncție autonomă
    parkinsonism (rigiditate musculară/tremor și mișcare lentă)
    ataxie (slabă coordonare/ mers inconstant)

Tratament

Nu este descoperit nici un remediu pentru ASM, așadar tratamentul presupune tratarea simptomelor. Gestionarea de câtre profesioniști de reabilitare (medicina de fizică și specialiști de Reabilitare) asistați de fizioterapeuți, ergoterapeuți, logopezi și alții, este esențială pentru a ajuta pacienții în probleme cu mersul pe jos, mișcare în sarcinile de zi cu zi, și probleme de vorbire. De asemenea, și asistenții sociali pot ajuta în a face față handicapului și având acces la serviciile de îngrijire a sănătății, atât pentru persoana cu ASM, precum și îngrijitorilor din familie. Este recomandat în cursul îngrijirii un neurolog specializat în "tulburările de mișcare", fiindcă simptomele complexe de ASM, de multe ori nu sunt familiare la profesioniști mai puțin specializați în îngrijirea sănătății.

O problemă deosebit de gravă este hipotensiunea ortostatică (diminuarea presiunii arteriale la pozitia în picioare), cu risc de pierdere a cunoștintei (lesin) și vătămare corporală prin cădere. De multe ori aceasta răspunde la Fludrocortisone, un mineralocorticoid sintetic. Un alt tratament comun este midodrina (un alfa-antagonist). Tratamentele nemedicale includ tehnica "head-up tilt" (ridicarea părții superioare a patului, cu aproximativ 10 grade), tablete de sare sau creșterea în dietă a sării, aportul generos de lichide și evitarea factorilor declanșatori ai hipotensiunii arteriale (vreme caldă, alcoolul, deshidratarea). Spitalizarea într-o structură destinată bolnavilor cronici sau îngrijirea la domniciliu pot fi foarte utile pe măsură ce incapacitatea funcțională progresează. Levodopa (L-Dopa), un medicament folosit în tratamentul bolii Parkinson, nu reușește să îmbunătățească simptomele bolii Parkinson la majoritatea pacienților ASM. Un studiu recent a raportat că doar 1,5% din pacienții cu ASM au prezentat o îmbunătățire de aproximativ 50% în timpul tratamentului cu levodopa, și chiar și acest lucru a fost un efect de tranziție, cu o durată mai mică de un an.

S-a sugerat că răspunsul slab la tratamentul cu L-Dopa ar putea fi un element în diagnosticul diferențial între ASM și boala Parkinson. Un alt studiu recent efectuat în Europa, nu a arătat un efect terapeutic al medicamentului riluzol în tratarea ASM și a PSP. Sindromul Shy-Drager sau atrofia multisistemică este o boală neurologică degenerativă determinată de degenerarea celulelor nervoase în zone specifice ale creierului. Degenerarea celulară cauzează probleme cu mișcarea, echilibrul și alte funcții autonome ale corpului, de exemplu controlul vezicii urinare. Cauza acestei boli este încă necunoscută și nu au fost identificați factorii de risc. Aproximativ 55% din cazuri apar la bărbați în jurul vârstei de 60 de ani. Se estimează că aceast sindrom afectează 4,6 persoane din 100 000.

Simptome

Sindromul Shy-Drager este caracterizat printr-o combinație din următoarele simptome care pot să fie prezente în orice asociere:
disfuncție autonomă
parkinsonism (rigiditate musculară/tremor și mișcare lentă)
ataxie (slabă coordonare/ mers inconstant)

Tratament

Nu este descoperit nici un remediu pentru ASM, așadar tratamentul presupune tratarea simptomelor. Gestionarea de câtre profesioniști de reabilitare (medicina de fizică și specialiști de Reabilitare) asistați de fizioterapeuți, ergoterapeuți, logopezi și alții, este esențială pentru a ajuta pacienții în probleme cu mersul pe jos, mișcare în sarcinile de zi cu zi, și probleme de vorbire. De asemenea, și asistenții sociali pot ajuta în a face față handicapului și având acces la serviciile de îngrijire a sănătății, atât pentru persoana cu ASM, precum și îngrijitorilor din familie. Este recomandat în cursul îngrijirii un neurolog specializat în "tulburările de mișcare", fiindcă simptomele complexe de ASM, de multe ori nu sunt familiare la profesioniști mai puțin specializați în îngrijirea sănătății.
O problemă deosebit de gravă este hipotensiunea ortostatică (diminuarea presiunii arteriale la pozitia în picioare), cu risc de pierdere a cunoștintei (lesin) și vătămare corporală prin cădere. De multe ori aceasta răspunde la Fludrocortisone, un mineralocorticoid sintetic. Un alt tratament comun este midodrina (un alfa-antagonist). Tratamentele nemedicale includ tehnica "head-up tilt" (ridicarea părții superioare a patului, cu aproximativ 10 grade), tablete de sare sau creșterea în dietă a sării, aportul generos de lichide și evitarea factorilor declanșatori ai hipotensiunii arteriale (vreme caldă, alcoolul, deshidratarea). Spitalizarea într-o structură destinată bolnavilor cronici sau îngrijirea la domniciliu pot fi foarte utile pe măsură ce incapacitatea funcțională progresează. Levodopa (L-Dopa), un medicament folosit în tratamentul bolii Parkinson, nu reușește să îmbunătățească simptomele bolii Parkinson la majoritatea pacienților ASM. Un studiu recent a raportat că doar 1,5% din pacienții cu ASM au prezentat o îmbunătățire de aproximativ 50% în timpul tratamentului cu levodopa, și chiar și acest lucru a fost un efect de tranziție, cu o durată mai mică de un an.
S-a sugerat că răspunsul slab la tratamentul cu L-Dopa ar putea fi un element în diagnosticul diferențial între ASM și boala Parkinson. Un alt studiu recent efectuat în Europa, nu a arătat un efect terapeutic al medicamentului riluzol în tratarea ASM și a PSP.

domingo, 8 de junio de 2014

Tim Flach

Tim Flach este un fotograf bine cunoscut din Londra. Munca sa a fost expus în Marea Britanie, Statele Unite și Orientul Îndepărtat. El, de asemenea, ofera frecvent cursuri de fotografie în diferite țări și a primit premii internaționale ca: Asociația Fotografie (AOP), British Design & Art Direction (D & AD), Club de, Comunicare Arte (CA), New York (ACNY) Art Director și Photo District News (PDN). Tim devenit celebru datorită fotografiilor sale stilizate de animale care nu se încadrează în noțiunile tradiționale de fotografie cu animale sălbatice atunci când animalele sunt prezentate în habitatul lor natural. Animalele din fotografiile sale sunt scoase din context, iar această irealitate ne pune sa reconsideram stereotipurile existente.

Viata in roz

Nu ne mai mişcă nimic, poate doar ideea de a ne îmbrăţişa şi mai mult himerele. Suntem specialişti în beţie, în a fi făptaşii propriilor vicleşuguri. Şi poate că este mai bine aşa. Prea multă înrădăcinare în ciment strică, dar cel puţin ne ţine aproape de concret. Aşa de concret, încât praful ajunge să se aleagă de noi. De la ciment la praf, doar un pas. De ce? Pentru că trăim vremurile alienării, a manipulării de-a dreptul sofisticate, a manipulării drepte, pozitive. Interesant termen, ne arată că totul este „pozitiv” în ziua de azi. Pe acelaşi principiu, violul va fi transformat în „iubire fără de scăpare”, iar crima în „moarte involuntară”. Toate sunt bune şi frumoase, nu? Mai rămâne să ne sculăm din neant şi să ne jucăm cu destinul aşa cum o facem pe calculator. Nu de alta, dar viaţa nici nu înseamnă mai mult. E doar joacă inutilă. Şi asta în sensul cel mai simplu şi onest. Goana după glorie şi monumentalizare păleşte în faţa morţii. Totuşi, ne încăpăţânăm să gonim în neştirea armoniei, ne spunem că tindem spre idealuri cuprinse de nesaţ şi uite aşa ajungem să sărutăm dezgustul propriei ispite.

George Colang