Sarbatori Fericite!

Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus

"Când i te destăinuieşti unui necunoscut nu este ca atunci când îi spui unui apropiat; mărturisirea ta nu face ca acel adevăr să devină ireversibil, ea nu este decât un abandon pe care-l poţi şterge cu guma necunoaşterii."

"Memoria este un artist ciudat, îţi desenează viaţa în culori mai vii, şterge ceea ce era mediocru şi nu păstrează decât cele mai frumoase linii, curbele cele mai emoţionante."

"..viaţa nu se trăieşte din amintiri transformate în regrete. Fericirea are nevoie de anumite certitudini, oricât ar fi ele de mici."

Dezastrul navetei spațiale Challenger

Dezastrul navetei spațiale Challenger a avut loc la 28 ianuarie 1986, când naveta spațială Challenger s-a dezmembrat la 73 de secunde după lansare, ceea ce s-a soldat cu moartea celor șapte membri ai echipajului. Naveta s-a dezintegrat deasupra Oceanului Atlantic, în dreptul coastei Floridei, la ora 16:39 UTC, 11:39 ora locală.
Dezintegrarea întregului vehicul a început după ce un O-ring din propulsorul din dreapta a cedat la lansare. Defectarea O-ringului a cauzat o ruptură în articulația propulsorului pe care o asigura, permițând ca gazul fierbinte din interiorul motorului să ajungă în exterior și să intre în contact cu aparatura propulsorului și cu rezervorul exterior de combustibil. Aceasta a condus la separarea legăturii din spate a propulsorului din dreapta și la distrugerea rezervorului din dreapta. După aceasta, forțele aerodinamice au distrus imediat vehiculul.
Compartimentul echipajului și multe alte fragmente ale vehiculului au fost în cele din urmă recuperate de pe fundul oceanului după o îndelungată operațiune de căutare. Deși nu se cunoaște momentul exact al morții echipajului, se știe că mai mulți dintre ei au supraviețuit distrugerii inițiale a navetei. Totuși, naveta nu avea sistem de evacuare și astronauții nu au supraviețuit impactului compartimentului echipajului cu suprafața oceanului.
Dezastrul a avut ca efect oprirea pentru 32 de luni a programului navetelor spațiale și formarea Comisiei Rogers, o comisie specială numită de președintele american Ronald Reagan pentru a investiga accidentul. Comisia Rogers a aflat că cultura organizațională a NASA și procesele decizionale au fost un factor-cheie al accidentului. Managerii de la NASA știau că proiectul constructorului propulsoarelor, Morton Thiokol, conținea un defect cu potențial catastrofal la nivelul O-ringurilor încă din 1977, dar nu au rezolvat problema corespunzător. De asemenea, aceștia au ignorat avertismentele inginerilor privind pericolele lansării navetei într-o zi atât de rece și nu au raportat corespunzător problemele tehnice superiorilor lor. Comisia Rogers a oferit NASA nouă recomandări de implementat înainte de reluarea zborurilor navetelor spațiale.
Lansarea a fost televizată în direct din cauza prezenței la bord a Christei McAuliffe, prima membră a proiectului Teacher in Space. Accidentul a fost foarte mediatizat: un studiu a arătat că 85% dintre americani auziseră vestea la maxim o oră de la întâmplare. Dezastrul Challenger a fost utilizat drept studiu de caz în numeroase discuții pe problema siguranței și eticii la locul de muncă și a inspirat filmul de televiziune din 1990, Challenger.

2 februarie 1871 : Orașul Roma devine capitala Italiei

Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne. Roma are o populație de 2.923.000 persoane. Aria metropolitană are o populație de în jur de 4 milioane.
Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se numără Colosseumul și Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din lume, și capitala singurei religii care are reprezentație în Națiunile Unite (ca un stat observator non-membru).
Conform legendei, Roma a fost întemeiată de gemenii Romulus și Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr., și dovezile arheologice sprijină teoria conform căreia Roma s-a dezvoltat pornind de la așezări pastorale pe Dealul Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman, și care au stat la baza noului oraș în secolul VIII î.Hr.. Orașul avea să devină capitala Regatului Roman (condus de o succesiune de șapte regi, conform tradiției), a Republicii Romane (din 509 î.Hr. - 27 î.Hr., guvernată de Senat), și în final a Imperiului Roman (din 27 î.Hr., condus de un împărat); aceste succese au depins de cuceririle militare, de dominația economică, precum și de asimilarea selectivă a civilizațiilor învecinate, în mod notabil etruscii și vechii greci. În anul 64 în timpul domniei lui Nero o mare parte a orașului a fost mistuită de incendiu. Orașul a fost reconstruit în timpul Flaviilor, dar mai ales în timpul împăraților Traian, Adrian și Caracalla.
De la fondarea Romei în 753 î.Hr., orașul a rămas neînfrânt din punct de vedere militar (deși a pierdut câteva bătălii), până în 386 î.Hr., când Roma a fost ocupată de celți (unul dintre cele trei triburi principale ale galilor), și apoi recuperată de romani în același an. Conform legendei, galii s-au oferit să returneze Roma populației sale în schimbul a cinci sute de kilograme de aur, dar romanii au refuzat, preferând să-și recapete orașul luptând mai degrabă decât să recunoască o înfrângere. Totuși, în analele Romei se spune că răscumpărarea a fost plătită și în timp ce un senator roman a protestat în fața conducătorului galilor (Brennus) spunând că greutățile folosite pentru măsurarea răscumpărării nu sunt exacte, Brennus și-a aruncat sabia peste greutăți și a rostit celebrele cuvinte: "Vae victis" (vai de cei învinși).
Dominația romană s-a extins asupra majorității Europei și malurilor Mării Mediterane, în timp ce populația ei depășea un milion de locuitori. Timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai mare, mai bogat și mai important din punct de vedere politic oraș al lumii occidentale, și a rămas astfel și când a început declinul imperiului și împărțirea sa în două, chiar dacă până la urmă și-a pierdut statutul de capitală în detrimentul orașului Milano și apoi Ravenna, și a fost depășită ca prestigiu de capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol.