Lilith

Conform legendei Cabala, Dumnezeu ar fi creat pe Adam și pe Lilith din țărână ("Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut" - Genesa 1:27). După această părere neverificată biblic Eva ar fi venit după plecarea lui Lilith, aceasta fiind creată din coasta lui Adam ("Și omul a zis: <<Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi -femeie-, pentru că a fost luată din om.>>" - Genesa 2:23). Se întelege foarte ușor din această interpretare a Genezei că înainte de Eva a fost Lilith. Deoarece Eva este prezența substanțială a femeii în Rai, Lilith trebuia să fie îndepărtată din cadru înainte de sosirea acesteia. Lilith nu apare în Biblie; poate datorită prejudiciului adus de către autorii patriarhi care au modificat scrierile de-a lungul timpului. Lilith și Adam se iubeau foarte mult, dar când făceau dragoste, Lilith nu dorea să stea pe jos, cerând egalitate între sexe, intrând în conflict cu Adam. În urma conflictului, Lilith pleacă; o altă versiune spune că pronunțând în mod nepermis numele lui Dumnezeu YHWH (cu pronunție azi nesigură), este izgonită din Eden. Îl ia pe Șarpe (Diavolul) ca soț, răzbunându-se mai târziu pe Adam, făcându-l să ia fructul interzis.
Până în secolul optsprezece, în multe culturi ale lumii era comună practica folosirii amuletelor împotriva lui Lilith.
Aceste amulete se așezau deseori în cele patru colțuri ale camerei în care dormeau nou-născuții și aveau menirea să- i apere pe aceștia și pe mamele lor. Uneori se trasa un cerc magic în jurul patului nou-născutului, cerc pe care se scriau numele a trei îngeri însoțite de cuvintele : ” Alungată să fie Lilith ” sau ” Ferește acest copil de tot răul.
Dacă un copil râdea în somn, era semn că Lilith se afla în preajmă. Se credea că un bobârnac ușor pe nasul copilului făcea ca Lillith să dispară. Lilith este un demon feminin al nopții, prințesă a Iadului, care se presupune că zbura în căutarea pruncilor pentru a-i răpi sau strangula. În mitologia evreilor, se spune că Lillith a fost prima soție a lui Adam.
O altă variantă ar fi că Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Lilith ca frați gemeni. Lilith a cerut să fie egală cu Adam, însă încercările sale au eșuat, ea părăsindu-l în final pe Adam. În mitologia musulmană se spune că după ce l-a părăsit pe Adam, Lilith s-a împerecheat cu Satan.
Altă versiune o prezintă pe Lilith că fiind prima soție a lui Adam, înainte de Eva. Adam s-a căsătorit cu ea pentru că obosise să se acupleze cu animalele (zoofilie). El a încercat să o determine pe Lilith să stea sub el în timpul actului sexual, însă aceasta a refuzat, nesatisfăcându-i nevoia de dominație. L-a blestemat pe Adam și l-a părăsit, îndreptându-se către casa ei de lângă Marea Roșie. Adam s-a plâns lui Dumnezeu, care a trimis trei îngeri, pe Sanvi, Sansanvi și Semangelaf, pentru a o aduce pe Lilith înapoi în Eden, însă aceasta i-a sfidat pe cei trei îngeri, blestemandu-i. Cât timp a petrecut la Marea Roșie, Lilith devenise amanta demonilor, făcând câte 100 de copii în fiecare zi. Cei trei îngeri spuneau că Dumnezeu îi va lua toți acești copii dacă nu se va reîntoarce la Adam. Din nou Lilith a refuzat, fiind pedepsită ca atare.
Acesta a fost momentul în care Dumnezeu i-a dăruit-o lui Adam pe Eva, cea cuminte și supusă, exact opusul lui Lilith.
Se mai spune că atracția malefică lui Lilith față de copiii nou-născuți vine de la faptul că proprii săi copii făcuți cu demonii au fost luați de către Dumnezeu în urma refuzului său de a se reîntoarce la Adam. Cei trei îngeri trimiși au forțat-o pe Lilith să jure că ori de câte ori va întâlni numele sau chipurile lor pe amulete, va renunța la a face rău celor care le poartă.
Se fac speculații pe seama faptului că s-ar putea să existe o legătură între Lillith și Lenith, o divinitate a etruscilor, ce nu avea chip și aștepta la poarta Lumii de Dincolo împreună cu Hecate și Persephona, pentru a primi sufletele celor morți.
Lilith a mai fost asemănată cu figuri mitologice și legendare cum ar fi Regina din Saba sau Elena din Troia.
De asemenea, în Europa medievală, Lilith a fost descrisă că soție, amantă sau bunică lui Satan.

Andrei Mureșanu

Andrei Mureșanu, scris și Mureșianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistrița - d. 24 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. A fost printre conducătorii Revoluției din 1848, participând în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României. După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară, a murit în 1863 la Brașov.

Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului

La 5 noiembrie 2001, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis ca la 6 noiembrie să se marcheze Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (Rezoluția 56/4). Scopul acestei zile este să atragă atenția asupra daunelor aduse mediului (ecosistemelor) și resurselor naturale în perioadele de conflict armat, dar și asupra efectelor negative care se mențin mult timp după terminarea unui război, afectând mai multe generații.
În mod tradițional, în perioadele de război sau în timpul conflictelor, izbânda se măsura în funcție de numărul de victime și de nivelul distrugerii orașelor și a mijloacelor de trai. ONU a apreciat că trebuie luate în considerare și problemele de mediu, care anterior nu erau făcute publice, dar reprezentau efecte grave. Între acestea sunt incluse rezervele de apă poluate, culturile și pădurile incendiate sau distruse, solul otrăvit sau animalele ucise, toate aceste acte fiind săvârșite în numele câștigării unui avantaj militar.
Începând cu 1995, ONU a efectuat studii postconflict și a furnizat asistență tehnică pentru mai mult de 20 de țări, care s-au confruntat cu riscuri de mediu provocate de cauze violente.
Programul ONU pentru Mediu (UNEP) a constatat că, în ultimii 60 de ani, cel puțin 40% din toate conflictele interne au avut legătură cu exploatarea resurselor naturale, fie resurse cu valoare mare, precum diamante, aur, petrol, sau resurse insuficiente, cum ar fi solul fertil sau apa. Potrivit evoluțiilor analizate, conflictele în care au fost implicate resurse naturale au șanse duble să izbucnească din nou în viitor.
ONU acordă o importanță crescută asigurării că măsurile de mediu fac parte din strategiile de prevenire a conflictului, menținere sau consolidare a păcii.
''Trebuie să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, de la dialog și mediere până la diplomația preventivă, pentru a opri exploatarea resurselor naturale din alimentarea și finanțarea conflictul armat, respectiv destabilizarea fundațiilor fragile de pace'', a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Ziua Mondiala a Ştiintei pentru Pace şi Dezvoltare

“Ziua Mondiala a Ştiintei pentru Pace şi Dezvoltare”, proclamata în 2001 de către cea de-a 31-a Conferinţă generală a UNESCO şi marcată anual pe 10 noiembrie, are drept scop primordial construirea unei punţi de legătură între ştiinţă şi societate, dar şi asigurarea unei informări mai ample a publicului larg asupra importanţei ştiinţei.
Aceasta prilejuieşte an de an marcarea prin diverse evenimente a perspectivelor deschise de către ştiinţă, etalarea laturii preponderent umane a acesteia, implicarea activă a tinerilor în fluxul unei cariere ştiinţifice, un alt obiectiv declarat al acestor manifestări fiind acela de a face din ştiinţă o parte integrantă a culturii mondiale.

Iar pentru acei atinşi de această „magie raţionalistă”,pentru cei prinşi asemenea unor copii în mrejele fabulosului ce se produce în laboratorul eternului proces de creaţie vă urăm în zi de sărbătoare:să aveţi plenitudinea unor momente de graţie infinite, care să ia conturul realităţii şi să aducă nu doar roadele recunoaşterii, dar şi ale gratitudinii pentru dăruirea în numele Ştiinţei.Pentru acei patrioţi- oamenii de ştiinţă,care zi de zi mişcă carul pentru bineleşi gloria milenară a colţişorului nostru de rai,
pentru acei deschizători de drumuri, descoperitori de enigme, făuritori ai viitorului: fiţi cinstiţi, apreciaţi şi mereu aşa neastâmpăraţi, căci graţie celor din urmă a fost fertilizată cunoaşterea.

Toamna

Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care face legătura între vară și iarnă. În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august/septembrie pe când în emisfera sudică începutul toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această perioadă frunzele foioaselor încep să cadă. Acestea se îngălbenesc, treptat capătă o culoare roșiatică sau brună după care cad. De aceea, în America de Nord toamna este numită și fall însemnând cădere. Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte și mai răcoroase, nopțile devin din ce în ce mai lungi și mai friguroase iar în unele țări precipitațiile tind să crească treptat. Astronomic, unele țări vestice consideră că toamna începe cu echinocțiul de toamnă (23 septembrie) în emisfera nordică și echinocțiul de primăvară (21 martie) în emisfera sudică, terminându-se în emisfera nordică în ziua solstițiului de iarnă (21 decembrie) respectiv în ziua solstițiului de vară (21 iunie). În astronomia chineză echinocțiul de toamnă marchează mijlocul toamnei, aceasta începând în jurul sărbătorii Liqiu (în jurul zilei de 7 august). Pe de altă parte, meteorologii asimilează lunile martie, aprile, mai (în emisfera sudică) respectiv lunile septembrie, octombrie, noiembrie (în emisfera nordică) cu toamna deoarece pe perioada acestui anotimp perioada de lumină este vizibil din ce în ce mai mică. În unele țări, ca Statele Unite ale Americii dar și România toamna este considerată începutul anului școlar. Starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este bucuria pentru fructele pământului amestecată cu melancolia pentru vremea mohorâtă. Toamna în poezie a fost des asociată cu melancolia. Posibilitățile verii au dispărut, iar răcoarea toamnei este la orizont. Cerul devine gri și posomorât. Rainer Maria Rilke, un poet de limba germană și-a exprimat aceste sentimente în cele mai cunoscute poeme ale lui, Herbsttag (Zi de toamnă), din care unele versuri spun: Deoarece nu există nicio traducere oficială, o traducere oarecare ar fi: În special în Statele Unite toamna este asociată cu “anotimpul Halloween-ului”, cu o campanie de market foarte răspândită care îl promovează. Televiziunea, filmele, cărțile, costumele, decorațiunile interioare și industriile de confecții folosesc această perioadă pentru a-și promova produsele. Promoțiile încep cu primele zile ale lunii septembrie și se încheie cu ziua de 31 octombrie, deoarece motivele lor își pierd rapid forța după această perioadă.

Ce ne spunem cand nu ne vorbim?

Cand are prea multa libertate, omul, in loc sa zboare isi leaga aripile, iar cand nu are libertate, zboara in cercul lui limitat inchipuindu-si ca atinge infinitul.

Dormim in paturi separate...dar eu sunt sigura ca vedem acelasi rasarit. 

Omul este ceea ce isi aminteste despre sine, dar, in acelasi timp este si idealul spre care tinde.

Câteva pagini din Scott Fitzgerald si parcã totul e... altfel. Prinzi curaj sã deschizi porti. La început totul este frumos. Suntem îndrãgostiti pentru cã nu ne cunoastem. Dacã am sti ce urmeazã dupã aceea, am trage cât mai mult de îndrãgosteala asta si nu ne-ar mai interesa deloc sã punem întrebãri si sã asteptãm rãspunsuri, am alerga beti, îmbãtati de noi însine fãrã nevoia de luciditate si adevãr. Noi vrem însã cu orice pret sã terminãm cât mai repede cu misterul, crezând cã dupã aceea, în baia de lapte ce urmeazã, descoperim eternitatea. Si când colo, de cele mai multe ori, întâlnim sfârsitul. Cãci oamenii nu au curajul sã se arate goi. Le este rusine. De aceea mint. Îsi ascund cicatricile, rãnile, slãbiciunile, defectele, pãrtile vulnerabile care dor la o adiere de vânt.

Dacã mã înseli, vreau sã stiu. N-as alege sã mã minti. As alege sã stiu cã nu te-ai multumit cu ceea ce ai. Nu te-as putea ierta imediat. Orgoliul m-ar împinge sã mã rãzbun, sã te rãnesc. Dar dacã ce e în suflet depãseste orgoliul, revin la tine curând. Nu te controlez. Poti foarte usor când te întreb cine e la telefon sã îmi spui „Dan“ în loc de „Dana“. Cât eu sunt la dus, tu poti sã vorbesti cu ea linistit si sã îi spui „noapte bunã“. Cât eu mã uit la un film, tu poti sã stai pe mail sau pe messenger si sã trimiti mesaje de amor. Nu am de ce sã fiu spionul tãu. Dacã alegi sã minti, te minti în primul rând pe tine. Nu vãd de ce nu mi-ai spune direct: vreau sã trãiesc asta. Ce as putea eu sã-ti fac? Sã te opresc? Cum? Dacã vrei cu adevãrat sã trãiesti ceva, trãiesti si peste mine, si peste ceea ce te-as ruga eu. Dacã vrei sã te opresti, o faci tot pentru cã vrei tu, pentru cã alegi sã nu mã rãnesti, sã nu aduci între noi o durere meschinã, inevitabilã, umanã si pentru cã voiajul nostru este mai puternic decât satisfactia unei croaziere temporare.

Ispita este la fiecare pas. Nu trebuie sã o cauti, trebuie doar sã deschizi ochii, sufletul, picioarele, slitul, curul, gura, portofelul, spatele... depinde de fiecare în parte. Eu ispitei vreau sã-i deschid timpul, sã se manifeste, sã mã provoace, sã mã iau la trântã cu ea oi sã îi rezist. Ispita apare pentru a ne învãta sã îi facem fatã.

Cât de usor poti sã-ti vinzi sufletul... atât cât deschizi un robinet sau cât lasi sã se rostogoleascã pe asfalt un zâmbet, atât cât îti înfigi tocul de la cizmã într-o pâine caldã sau cât îti legi o brãtarã de iederã pe chip. Stãm sã ne gândim minute întregi cu ce sã ne îmbrãcãm dimineata, ce cuvinte sã folosim într-o conversatie, cu ce mascã sã defilãm în functie de context, dar oare de ce nu acordãm tot atât de mult timp unui pãrinte care ne asteaptã zile întregi si ne poartã dorul în suflet si nu ne cere sã venim sã-l vedem, sau unui copil care arde sã ne strângã în brate si noi nu suntem în acel moment acolo. Câti fluturi ucidem în tot ce facem inutil?

Oamenilor nu le este fricã de pãcat, le este fricã de consecinta pãcatului, pentru cã oamenii nu trãiesc concretul, trãiesc proiectia concretului, nu cred în viata de aici, cred în viata de apoi. Pentru cã oamenii sunt lasi. Pãcat este tot ceea ce roade constiinta.

Noi doi nu suntem despãrtiti decât fizic. As pune pariu cu tine acum cã dacã ne-am întâlni, ar fi ca si când ne-am fi tinut în brate ieri. Între noi doi nu existã timp.