Lilith

Conform legendei Cabala, Dumnezeu ar fi creat pe Adam și pe Lilith din țărână ("Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut" - Genesa 1:27). După această părere neverificată biblic Eva ar fi venit după plecarea lui Lilith, aceasta fiind creată din coasta lui Adam ("Și omul a zis: <<Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi -femeie-, pentru că a fost luată din om.>>" - Genesa 2:23). Se întelege foarte ușor din această interpretare a Genezei că înainte de Eva a fost Lilith. Deoarece Eva este prezența substanțială a femeii în Rai, Lilith trebuia să fie îndepărtată din cadru înainte de sosirea acesteia. Lilith nu apare în Biblie; poate datorită prejudiciului adus de către autorii patriarhi care au modificat scrierile de-a lungul timpului. Lilith și Adam se iubeau foarte mult, dar când făceau dragoste, Lilith nu dorea să stea pe jos, cerând egalitate între sexe, intrând în conflict cu Adam. În urma conflictului, Lilith pleacă; o altă versiune spune că pronunțând în mod nepermis numele lui Dumnezeu YHWH (cu pronunție azi nesigură), este izgonită din Eden. Îl ia pe Șarpe (Diavolul) ca soț, răzbunându-se mai târziu pe Adam, făcându-l să ia fructul interzis.
Până în secolul optsprezece, în multe culturi ale lumii era comună practica folosirii amuletelor împotriva lui Lilith.
Aceste amulete se așezau deseori în cele patru colțuri ale camerei în care dormeau nou-născuții și aveau menirea să- i apere pe aceștia și pe mamele lor. Uneori se trasa un cerc magic în jurul patului nou-născutului, cerc pe care se scriau numele a trei îngeri însoțite de cuvintele : ” Alungată să fie Lilith ” sau ” Ferește acest copil de tot răul.
Dacă un copil râdea în somn, era semn că Lilith se afla în preajmă. Se credea că un bobârnac ușor pe nasul copilului făcea ca Lillith să dispară. Lilith este un demon feminin al nopții, prințesă a Iadului, care se presupune că zbura în căutarea pruncilor pentru a-i răpi sau strangula. În mitologia evreilor, se spune că Lillith a fost prima soție a lui Adam.
O altă variantă ar fi că Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Lilith ca frați gemeni. Lilith a cerut să fie egală cu Adam, însă încercările sale au eșuat, ea părăsindu-l în final pe Adam. În mitologia musulmană se spune că după ce l-a părăsit pe Adam, Lilith s-a împerecheat cu Satan.
Altă versiune o prezintă pe Lilith că fiind prima soție a lui Adam, înainte de Eva. Adam s-a căsătorit cu ea pentru că obosise să se acupleze cu animalele (zoofilie). El a încercat să o determine pe Lilith să stea sub el în timpul actului sexual, însă aceasta a refuzat, nesatisfăcându-i nevoia de dominație. L-a blestemat pe Adam și l-a părăsit, îndreptându-se către casa ei de lângă Marea Roșie. Adam s-a plâns lui Dumnezeu, care a trimis trei îngeri, pe Sanvi, Sansanvi și Semangelaf, pentru a o aduce pe Lilith înapoi în Eden, însă aceasta i-a sfidat pe cei trei îngeri, blestemandu-i. Cât timp a petrecut la Marea Roșie, Lilith devenise amanta demonilor, făcând câte 100 de copii în fiecare zi. Cei trei îngeri spuneau că Dumnezeu îi va lua toți acești copii dacă nu se va reîntoarce la Adam. Din nou Lilith a refuzat, fiind pedepsită ca atare.
Acesta a fost momentul în care Dumnezeu i-a dăruit-o lui Adam pe Eva, cea cuminte și supusă, exact opusul lui Lilith.
Se mai spune că atracția malefică lui Lilith față de copiii nou-născuți vine de la faptul că proprii săi copii făcuți cu demonii au fost luați de către Dumnezeu în urma refuzului său de a se reîntoarce la Adam. Cei trei îngeri trimiși au forțat-o pe Lilith să jure că ori de câte ori va întâlni numele sau chipurile lor pe amulete, va renunța la a face rău celor care le poartă.
Se fac speculații pe seama faptului că s-ar putea să existe o legătură între Lillith și Lenith, o divinitate a etruscilor, ce nu avea chip și aștepta la poarta Lumii de Dincolo împreună cu Hecate și Persephona, pentru a primi sufletele celor morți.
Lilith a mai fost asemănată cu figuri mitologice și legendare cum ar fi Regina din Saba sau Elena din Troia.
De asemenea, în Europa medievală, Lilith a fost descrisă că soție, amantă sau bunică lui Satan.

Andrei Mureșanu

Andrei Mureșanu, scris și Mureșianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistrița - d. 24 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. A fost printre conducătorii Revoluției din 1848, participând în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României. După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară, a murit în 1863 la Brașov.

Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului

La 5 noiembrie 2001, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis ca la 6 noiembrie să se marcheze Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (Rezoluția 56/4). Scopul acestei zile este să atragă atenția asupra daunelor aduse mediului (ecosistemelor) și resurselor naturale în perioadele de conflict armat, dar și asupra efectelor negative care se mențin mult timp după terminarea unui război, afectând mai multe generații.
În mod tradițional, în perioadele de război sau în timpul conflictelor, izbânda se măsura în funcție de numărul de victime și de nivelul distrugerii orașelor și a mijloacelor de trai. ONU a apreciat că trebuie luate în considerare și problemele de mediu, care anterior nu erau făcute publice, dar reprezentau efecte grave. Între acestea sunt incluse rezervele de apă poluate, culturile și pădurile incendiate sau distruse, solul otrăvit sau animalele ucise, toate aceste acte fiind săvârșite în numele câștigării unui avantaj militar.
Începând cu 1995, ONU a efectuat studii postconflict și a furnizat asistență tehnică pentru mai mult de 20 de țări, care s-au confruntat cu riscuri de mediu provocate de cauze violente.
Programul ONU pentru Mediu (UNEP) a constatat că, în ultimii 60 de ani, cel puțin 40% din toate conflictele interne au avut legătură cu exploatarea resurselor naturale, fie resurse cu valoare mare, precum diamante, aur, petrol, sau resurse insuficiente, cum ar fi solul fertil sau apa. Potrivit evoluțiilor analizate, conflictele în care au fost implicate resurse naturale au șanse duble să izbucnească din nou în viitor.
ONU acordă o importanță crescută asigurării că măsurile de mediu fac parte din strategiile de prevenire a conflictului, menținere sau consolidare a păcii.
''Trebuie să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, de la dialog și mediere până la diplomația preventivă, pentru a opri exploatarea resurselor naturale din alimentarea și finanțarea conflictul armat, respectiv destabilizarea fundațiilor fragile de pace'', a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Ziua Mondiala a Ştiintei pentru Pace şi Dezvoltare

“Ziua Mondiala a Ştiintei pentru Pace şi Dezvoltare”, proclamata în 2001 de către cea de-a 31-a Conferinţă generală a UNESCO şi marcată anual pe 10 noiembrie, are drept scop primordial construirea unei punţi de legătură între ştiinţă şi societate, dar şi asigurarea unei informări mai ample a publicului larg asupra importanţei ştiinţei.
Aceasta prilejuieşte an de an marcarea prin diverse evenimente a perspectivelor deschise de către ştiinţă, etalarea laturii preponderent umane a acesteia, implicarea activă a tinerilor în fluxul unei cariere ştiinţifice, un alt obiectiv declarat al acestor manifestări fiind acela de a face din ştiinţă o parte integrantă a culturii mondiale.

Iar pentru acei atinşi de această „magie raţionalistă”,pentru cei prinşi asemenea unor copii în mrejele fabulosului ce se produce în laboratorul eternului proces de creaţie vă urăm în zi de sărbătoare:să aveţi plenitudinea unor momente de graţie infinite, care să ia conturul realităţii şi să aducă nu doar roadele recunoaşterii, dar şi ale gratitudinii pentru dăruirea în numele Ştiinţei.Pentru acei patrioţi- oamenii de ştiinţă,care zi de zi mişcă carul pentru bineleşi gloria milenară a colţişorului nostru de rai,
pentru acei deschizători de drumuri, descoperitori de enigme, făuritori ai viitorului: fiţi cinstiţi, apreciaţi şi mereu aşa neastâmpăraţi, căci graţie celor din urmă a fost fertilizată cunoaşterea.

Toamna

Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care face legătura între vară și iarnă. În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august/septembrie pe când în emisfera sudică începutul toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această perioadă frunzele foioaselor încep să cadă. Acestea se îngălbenesc, treptat capătă o culoare roșiatică sau brună după care cad. De aceea, în America de Nord toamna este numită și fall însemnând cădere. Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte și mai răcoroase, nopțile devin din ce în ce mai lungi și mai friguroase iar în unele țări precipitațiile tind să crească treptat. Astronomic, unele țări vestice consideră că toamna începe cu echinocțiul de toamnă (23 septembrie) în emisfera nordică și echinocțiul de primăvară (21 martie) în emisfera sudică, terminându-se în emisfera nordică în ziua solstițiului de iarnă (21 decembrie) respectiv în ziua solstițiului de vară (21 iunie). În astronomia chineză echinocțiul de toamnă marchează mijlocul toamnei, aceasta începând în jurul sărbătorii Liqiu (în jurul zilei de 7 august). Pe de altă parte, meteorologii asimilează lunile martie, aprile, mai (în emisfera sudică) respectiv lunile septembrie, octombrie, noiembrie (în emisfera nordică) cu toamna deoarece pe perioada acestui anotimp perioada de lumină este vizibil din ce în ce mai mică. În unele țări, ca Statele Unite ale Americii dar și România toamna este considerată începutul anului școlar. Starea sufletească ce se desprinde din sărbătorile tomnatice este bucuria pentru fructele pământului amestecată cu melancolia pentru vremea mohorâtă. Toamna în poezie a fost des asociată cu melancolia. Posibilitățile verii au dispărut, iar răcoarea toamnei este la orizont. Cerul devine gri și posomorât. Rainer Maria Rilke, un poet de limba germană și-a exprimat aceste sentimente în cele mai cunoscute poeme ale lui, Herbsttag (Zi de toamnă), din care unele versuri spun: Deoarece nu există nicio traducere oficială, o traducere oarecare ar fi: În special în Statele Unite toamna este asociată cu “anotimpul Halloween-ului”, cu o campanie de market foarte răspândită care îl promovează. Televiziunea, filmele, cărțile, costumele, decorațiunile interioare și industriile de confecții folosesc această perioadă pentru a-și promova produsele. Promoțiile încep cu primele zile ale lunii septembrie și se încheie cu ziua de 31 octombrie, deoarece motivele lor își pierd rapid forța după această perioadă.

Ce ne spunem cand nu ne vorbim?

Cand are prea multa libertate, omul, in loc sa zboare isi leaga aripile, iar cand nu are libertate, zboara in cercul lui limitat inchipuindu-si ca atinge infinitul.

Dormim in paturi separate...dar eu sunt sigura ca vedem acelasi rasarit. 

Omul este ceea ce isi aminteste despre sine, dar, in acelasi timp este si idealul spre care tinde.

Câteva pagini din Scott Fitzgerald si parcã totul e... altfel. Prinzi curaj sã deschizi porti. La început totul este frumos. Suntem îndrãgostiti pentru cã nu ne cunoastem. Dacã am sti ce urmeazã dupã aceea, am trage cât mai mult de îndrãgosteala asta si nu ne-ar mai interesa deloc sã punem întrebãri si sã asteptãm rãspunsuri, am alerga beti, îmbãtati de noi însine fãrã nevoia de luciditate si adevãr. Noi vrem însã cu orice pret sã terminãm cât mai repede cu misterul, crezând cã dupã aceea, în baia de lapte ce urmeazã, descoperim eternitatea. Si când colo, de cele mai multe ori, întâlnim sfârsitul. Cãci oamenii nu au curajul sã se arate goi. Le este rusine. De aceea mint. Îsi ascund cicatricile, rãnile, slãbiciunile, defectele, pãrtile vulnerabile care dor la o adiere de vânt.

Dacã mã înseli, vreau sã stiu. N-as alege sã mã minti. As alege sã stiu cã nu te-ai multumit cu ceea ce ai. Nu te-as putea ierta imediat. Orgoliul m-ar împinge sã mã rãzbun, sã te rãnesc. Dar dacã ce e în suflet depãseste orgoliul, revin la tine curând. Nu te controlez. Poti foarte usor când te întreb cine e la telefon sã îmi spui „Dan“ în loc de „Dana“. Cât eu sunt la dus, tu poti sã vorbesti cu ea linistit si sã îi spui „noapte bunã“. Cât eu mã uit la un film, tu poti sã stai pe mail sau pe messenger si sã trimiti mesaje de amor. Nu am de ce sã fiu spionul tãu. Dacã alegi sã minti, te minti în primul rând pe tine. Nu vãd de ce nu mi-ai spune direct: vreau sã trãiesc asta. Ce as putea eu sã-ti fac? Sã te opresc? Cum? Dacã vrei cu adevãrat sã trãiesti ceva, trãiesti si peste mine, si peste ceea ce te-as ruga eu. Dacã vrei sã te opresti, o faci tot pentru cã vrei tu, pentru cã alegi sã nu mã rãnesti, sã nu aduci între noi o durere meschinã, inevitabilã, umanã si pentru cã voiajul nostru este mai puternic decât satisfactia unei croaziere temporare.

Ispita este la fiecare pas. Nu trebuie sã o cauti, trebuie doar sã deschizi ochii, sufletul, picioarele, slitul, curul, gura, portofelul, spatele... depinde de fiecare în parte. Eu ispitei vreau sã-i deschid timpul, sã se manifeste, sã mã provoace, sã mã iau la trântã cu ea oi sã îi rezist. Ispita apare pentru a ne învãta sã îi facem fatã.

Cât de usor poti sã-ti vinzi sufletul... atât cât deschizi un robinet sau cât lasi sã se rostogoleascã pe asfalt un zâmbet, atât cât îti înfigi tocul de la cizmã într-o pâine caldã sau cât îti legi o brãtarã de iederã pe chip. Stãm sã ne gândim minute întregi cu ce sã ne îmbrãcãm dimineata, ce cuvinte sã folosim într-o conversatie, cu ce mascã sã defilãm în functie de context, dar oare de ce nu acordãm tot atât de mult timp unui pãrinte care ne asteaptã zile întregi si ne poartã dorul în suflet si nu ne cere sã venim sã-l vedem, sau unui copil care arde sã ne strângã în brate si noi nu suntem în acel moment acolo. Câti fluturi ucidem în tot ce facem inutil?

Oamenilor nu le este fricã de pãcat, le este fricã de consecinta pãcatului, pentru cã oamenii nu trãiesc concretul, trãiesc proiectia concretului, nu cred în viata de aici, cred în viata de apoi. Pentru cã oamenii sunt lasi. Pãcat este tot ceea ce roade constiinta.

Noi doi nu suntem despãrtiti decât fizic. As pune pariu cu tine acum cã dacã ne-am întâlni, ar fi ca si când ne-am fi tinut în brate ieri. Între noi doi nu existã timp.

Robert Mickelsen

Dacă vă imaginaţi că pentru a realiza veritabile opere de artă este absolut necesar să urmaţi studiile unei universităţi de profil, Robert Mickelsen reprezinta poate, cel mai elocvent exemplu că această ipoteză e falsă.

Robert are 62 de ani şi nu a luat în viaţa lui lecţii de sculptură, pictură sau arhirectură, sau cel puţin, nu în sensul propriu al expresiei, ci a deprins arta modelării în sticlă, vârându-şi nasul, înca de tânăr, în plin meşteşug, într-un atelier tradiţional de sticlărie.

La începuturile carierei sale artistice, şi-a vândut lucrările, la târg, din tarabă în tarabă, dar pe masură ce îndemânarea sa prindea tot mai multă siguranţă, piese din ce în ce mai spectaculoase au început să-i fie expuse în galerii de artă dedicate.

Astăzi, Robert Mickelsen este un artist care se bucură de un enorm respect în domeniul sticlăriei, deţine o colecţie impresionantă de opere de artă pe care le-a realizat după tehnici de lucru perfecţionate de el însuşi şi a publicat numeroase articole de specialitate, despre metodele de prelucrare a sticlei.

Iată aşadar, ce vroia să spună Victor Hugo, când afirma că „arta este o imensă deschidere spre tot ceea ce este posibil”.

http://www.mickelsenstudios.com/contents.html 

Seasons in the sun

Melodia este o adaptare dupa "Le Moribond" scrisa de belgianul Jacques Brel in 1961.

Melodia lui Brel a fost tradusa in limba engleza de cantautorul Rod McKuen. McKuen si-a intitulat melodia Seasons in the sun, iar aceasta versiune a fost inregistrata pentru prima data de catre Bob Shane de la "Kingston Trio" in 1963, dar nu a avut succes la public. The Beach Boys au inregistrat si ei melodia, dar nu a fost niciodata lansata.

Tery Jacks, care a participat la inregistrarea grupului Boys Beach, si care de fapt a prezentat piesa grupului, a rescris o parte din versuri. Versiunea lui va deveni un hit international. In versurile initiale, McKuen pastrase monologul muribundului care se adreseaza sotiei sale infidele, insa Jacks a preferat sa schimbe o parte din versuri si sa se adreseze unei prietene. Melodia a fost reluata si de multi alti artisti renumiti, printre care Nirvana, Bad Religion sau Nana Mouskouri. Westlife au readus in atentia publicului pe albumul lor de debut (1999), cand a ajuns pe locul 1 in UK Singles Chart.

https://www.youtube.com/watch?v=-tPcc1ftj8E#t=29

Thomas Wightman

Un proiect interesat din punct de vedere al ideii ce a stat la baza creării sale, cât şi ca aspect, este cel al designerului grafic Thomas Wightman, absolvent al Napier University din Edinburgh. El s-a gândit să ne aducă în atenţie problema unor tulburări de personalitate şi de panică care afectează un număr destul de mare de persoane, în încercarea de a-i determina pe cei care suferă de comportament obsesiv-compulsiv sau atacuri de panică să-şi recunoască problema şi să înţeleagă că există azi metode de tratament care să-i ajute să ducă o viaţă cât mai normală, lipsită de obsesii şi anxietate.

O iniţiativă foarte bună în lumea aceasta a noastră plină de stres şi angoase, în care depresia îşi face tot mai mult simţită prezenţa şi în care evenimente şi realităţi neplăcute afectează psihicul şi comportamentul fiecăruia dintre noi. Şi ce alt mod mai bun există pentru a trage un semnal de alarmă şi a oferi chiar terapie decât arta?

Thomas s-a oprit asupra cărţilor ca material de lucru, considerând că sunt cele mai apropiate de ceea ce vrea el să exprime. De multe ori, cei care suferă de tulburări de personalitate sau au anumite dependenţe încearcă să ascundă acest lucru de familie sau prieteni; viaţa lor e o întreagă poveste, dar ascunsă, precum cea dintre coperte. Însă odată deschisă cartea, ies la suprafaţă toate emoţiile, trăirile, obsesiile şi compulsiile ce se amestecă într-un haos ameţitor.

Drowning from Obsession e numită prima sculptură din cadrul proiectului şi e reprezentarea artistică a ceea ce experimentează cineva care are atacuri de panică, de la frica intensă la dificultăţi în respiraţie şi sentimentul de pierdere a controlului, iar metafora vizuală folosită e un vapor ce pare a se scufunda într-un vârtej de apă. Dar, aşa cum spuneam, Thomas ne aminteşte că există vindecare şi, în plan artistic, foloseşte o ancoră aflată la capătul unei frânghii de cuvinte – poate cele spuse într-o şedinţă de psihoterapie.

Cea de-a doua carte sculptată, Plagued by Doubt, pare că a fost uitată într-un colţ şi a devenit un cuib de molii care o rod încet-încet, distrugând-o. E un simbol pentru tulburările de personalitate netratate sau încă nedescoperite care îşi fac loc zi de zi în mintea celor pe care îi chinuie.

Aceeaşi idee a chinurilor prin care trece cineva care nu se poate abţine de la a executa anumite ritualuri zilnice, care simte nevoia de a controla de câteva ori la rând acelaşi lucru şi de a păstra o anume ordine e redată şi în sculptura numită Derailing my train of thought. Toate aceste compulsii nu fac decât să dea peste cap întreaga activitate de peste zi, scoţând persoana de pe făgaşul normal, asemenea unui tren ieşit de pe şine.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=549237278538627&id=487206428075046 

Once Upon a Time in America

´A fost odată în America´ ( 1984 ) este un film epic - ultimul al regizorului italian Sergio Leone, avându-i pe Robert De Niro și James Woods în rolurile principale .
Filmul prezintă dintr-o perspectivă epică teme majore legate de prietenie, amintiri, violență și trădare, văzute din perspectiva personajului principal, Noodles. Filmul este renumit deja în istoria cinematografiei, pentru complexa elaborare, pentru nivelul amplu de abordare, dar și de detaliu, al celor trei perioade în care se desfășoară acțiunea și pentru narațiunea sa intrinsecă, expozitivă, neipocrită, sinceră și deschisă.

The Pianist ( 2002 )

Pianistul este un film biografic dramatic de război din 2002 care a fost regizat de Roman Polanski, după un scenariu de Ronald Harwood cu Adrien Brody ca Władysław Szpilman. Este o adaptare după memoriile muzicianului polono-evreu Władysław Szpilman. Filmul este o coproducție Polonia, Franța, Germania și Marea Britanie.
Pianistul a avut numeroase laude și a primit mai multe premii și nominalizări. La ediția 75-a a premiilor Oscar, Pianistul a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (Polanski), cel mai bun scenariu adaptat (Ronald Harwood) și cel mai bun actor (Brody), fiind nominalizat la alte patru premii printre care și Premiul Oscar pentru cel mai bun film.
Filmul a primit Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2002,[2] Premiul BAFTA pentru cel mai bun film, Premiul BAFTA pentru cel mai bun regizor în 2003. A mai câștigat șapte premii franceze Césars inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor (pentru Brody).

Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.
În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.
În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.

cam asa ceva...

"Râd cu poftă sau plâng cu sughițuri, vorbesc mult sau tac mâlc. Nu pot fi altfel decât la extreme.
Mă afectează orice nimic și simt nevoia stupidă de a mă explica.
Regret sau îmi pare rău pentru cuvinte pe care le-am aruncat la nervi sau pentru șanse pe care le-am ratat.
Atunci când mă înfurii am tendința să ridic vocea sau să întorc spatele.
Nu întorc și celălalt obraz pentru că doare destul de rău lovitura unuia singur.
Sufăr de boala numită bun simț și umblu cu ea prin lume sperând să o mai ia și alții.
Îmi place să am spațiul meu. Sunt zile în care mă bucură și îmi face bine singurătatea camerei mele. Atât.
Iubesc să interacționez cu oamenii, să le vorbesc, să îi ascult și întind mâna oricui are nevoie de ajutor.
Nu-mi plac oamenii care vorbesc fără să fie întrebați și spun numai inepții, și nu-mi plac nici oamenii prea plini de ei, drept pentru care evit să stau la discuții cu ei mai mult decât e cazul.
Am încercat de prea multe ori să adopt atitudinea numită "indiferență" - m-am lăsat păgubașă întrucât nu mi-a ieșit niciodată. Îmi pasă fir-ar să fie!
Sunt o persoană credincioasă, dar nu vorbesc despre Dumnezeu în fiecare zi.
Îmi dăruiesc inima oamenilor și nu o dată mi s-a întâmplat să primesc bucăți ciopârțite înapoi. Am continuat totuși să cred, să sper și să iubesc.
Îmi plac lucrurile simple pentru că am tendința să le complic. Dacă ar fi deja complicate nu știu cum aș scoate-o la capăt până la urmă.
Am mințit. Și din comoditate, și din lașitate. Deși sunt o persoană sinceră, au existat lucruri pe care le-am gândit și nu le-am spus sau dacă le-am spus le-am îmbrăcat într-o haină mai frumoasă. Nu mă mândresc cu asta.
Sunt momente când mă ia gura pe dinainte, lipsindu-mi complet diplomația. Gândesc cu voce tare, uitând că oamenii pot folosi toate aceste gânduri împotriva mea.
Am greșit deseori, ba chiar am făcut aceeași greșeală și a doua oară. Și ce dacă! Din prostie, naivitate sau orice altceva am dreptul să greșesc de câte ori se poate greși ca să învăț ce trebuie.

Sunt un om cu multe defecte. Nu am pretins niciodată că nu le-aș avea, dimpotrivă, mi le-am subliniat de multe ori. Bucată cu bucată am alcătuit un întreg.
Acel întreg sunt EU și nimeni, dar absolut nimeni nu mă poate face să mă simt inferioară.
Știu cine sunt și ce pot, chiar dacă nu știu întotdeauna ce vreau.
Sunt... eu."

© Iustina Ţalea

Intersexualitatea

Intersexualitatea este o anomalie caracterizata prin prezenta, la acelasi individ, a tesutului ovarian si a tesutului testicular. Intersexualitatea este o afectiune congenitala exceptionala consecutiva unei anomalii a embriogenezei. Aceasta definitie grupeaza subiectii al caror aspect exterior poate fi foarte diferit: pur feminin, ambiguu sau pur masculin.
Atitudinea terapeutica da mai intai de toate posibilitatea de a alege, de acord cu parintii, sexul cel mai bine adaptat pentru fiecare caz, dupa aspectul fizic exterior si starea organelor interne. Daca diagnosticul nu a putut fi stabilit la nastere se ia in calcul educatia pe care copilul in cauza a primit-o deja. In continuare, este vorba de consolidarea sexului ales prin ablatie chirurgicala a organelor neadecvate si prin aport de hormoni daca acesta este necesar.
(...prin urmare... ) Orientarea sexuală se referă la sexul persoanelor care sunt în centrul dorințelor, fanteziilor și simțurilor erotice sau amoroase ale unui om, sexul față de care o persoană este "orientată". Termenii alternativi preferință sexuală sau înclinație sexuală au înțelesuri similare în majoritatea contextelor discursive.
În general, o persoană poate fi identificată ca heterosexuală (atracție principală față de persoane de sexul opus), homosexuală (atracție principală față de persoanele de același sex), bisexuală (atracție față de ambele sexe) sau asexuală (nu are atracție sexuală față de nici un sex). Există de asemenea alte încadrări, precum transsexualitatea, pansexualitatea și intersexualitatea.
Clasificarea persoanelor într-una din grupurile de mai sus este controversată, fiindcă studiile stiințifice arată că sexualitatea este foarte complexă și diferite grade de atracție sau identificare cu diverse orientări sexuale.
În publicațiile Sexual Behavior in the Human Male (1948) și Sexual Behavior in the Human Female, ambele de Alfred C. Kinsey, au fost prezentate rezultatele unei ample cercetări socio-medicale în care subiecții au fost evaluați pe baza comportamentului sexual și a altor parametrii. Această cercetare a condus la apariția celebrei scări Kinsey, ce se întinde între "complet heterosexual" și "complex homosexual". Kinsey a raportat că majoritatea persoanelor au apărut a fi "bisexuale", în sensul în care au manifestat în cursul vieții atracție față de ambele sexe, deși un sex era de preferat. În publicațiile de mai sus, între 5-10% din cei intervievați s-au considerat complet heterosexuali sau complex homosexuali. Foarte puțini s-au considerat complex bisexuali - adică, cu o atracție egală față de ambele sexe. Bazându-se pe aceste rezultate, Kinsey a ajuns la concluzia că nu există două orientări sexuale distinctive, de fapt existând doar un continuum între heterosexualitate și homosexualitate, cu bisexualitatea perfectă la mijloc, în care se încadrează majoritatea populației umane, la diferite niveluri, cu excepția celor asexuali, care formează un procentaj foarte redus din populația totală mondială. Acest continuum este suportul statistic al scării Kinsey.
Studiile moderne arată că majoritatea persoanelor din lume se consideră heterosexuale - adică, sunt plasate pe scara orientării sexuale între bisexualitate totală și heterosexualitate totală. Trebuie menționat, totuși, că foarte puțini din aceștia au preferințe sau dorințe sexuale-amoroase exclusiv pentru persoanele de sexul opus. Numărul celor care sunt plasați între bisexualitate totală și homosexualitate totală - deci, au atracție principală față de indivizi de același sex - este între 2,8% și 9% din bărbați și 1-5% dintre femei în Statele Unite ale Americii, cu nivele similare observate la nivel mondial. Numărul persoanelor care se identifică drept homosexuali este mai mare în mediile urbane decât în cele rurale. Ca și în cazul heterosexualității, foarte puține din persoanele identificate ca homosexuali au preferințe sexuale exclusiv față de același sex.

La Vita e bella (1997)

Filmul este o fabula in stil chaplinian despre puterea imaginatiei de a se impotrivi crudelor realitati din Europa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In centrul povestii se afla Guido (Roberto Benigni) - un personaj incantator, caracterizat printr-o inocenta copilareasca si nutrind un mare vis: acela de a deschide o librarie proprie. Este anul 1939. Guido a venit in Arezzo, un orasel din Toscana, impreuna cu prietenul sau, poetul Feruccio (Sergio Bustric), ignorand antisemitismul manifestat cu din ce in ce mai multa violenta de catre guvernul fascist.
Guido se indragosteste de Dora, o tanara si frumoasa profesoara (Nicoletta Braschi, actrita preferata a lui Benigni). Din pacate, Dora, pe care el o numeste "Printesa", este logodita cu un oficial fascist din localitate. Dar Guido nu se lasa impresionat si, in felul sau amuzant, reuseste sa o cucereasca pe aleasa inimii lui si sa o determine sa il urmeze.
Dupa sapte ani, ii gasim pe Guido si Dora casatoriti si cu un fiu, Giosue (Giorgio Cantarini). In sfarsit, Guido a reusit sa-si deschida libraria mult visata. Din pacate, antisemitismul a atins in Italia cote maxime si, intr-o zi, Guido si fiul sau sunt ridicati de catre fortele de ordine si internati intr-un lagar de concentrare. Pentru a ramane alaturi de cei dragi, Dora cere sa mearga si ea in lagar.
De acum incolo unicul scop al lui Guido este sa-si salveze fiul si, mai ales, sa salveze inocenta acestuia,deorece nu vrea sa ajunga precum este el.