CUM ESTE SEXUL la 20, 30, 40, 50 de ani ?

Viaţa sexuală este influenţată într-o mai mare sau mai mică măsură de vârstă. Iată câteva repere despre cum variază sexul în funcţie de vârstă! …20 de ani: hormoni+vise erotice.Din adolescenţă şi până la împlinirea vârstei de 20 de ani, băieţii şi fetele se situează biologic oarecum la poli opuşi. Din cauza creşterii nivelului de testosteron, hormon considerat adevărat „carburant” sexual, băieţii au frecvent vise erotice, materializate sau nu. În ceea ce le priveşte pe fete, ele sunt mai ales preocupate să îşi canalizeze sexualitatea pentru a-şi seduce partenerul.
20 – 30 de ani: vremea ,,descoperirilor” intime
Pentru ambele sexe, aceasta este vârsta celor mai multe descoperiri pe plan erotic. Între aceste vârste, femeile par să prefere discuţiile despre sex, spre deosebire de bărbaţi, care trec mai repede la „fapte”. Bărbaţii trebuie să ţină cont de faptul că partenerele lor au mai multă nevoie de preludiu decât ei, de stimulare a zonelor plăcerii pentru a ajunge la orgasm.
30 – 40 de ani: maturizare sexuală
Mai puţin „presaţi” de hormoni, bărbaţii şi femeile pot profita de întreaga experienţă acumulată pentru a-şi oferi reciproc plăcere, multe femei ajungând de-abia acum să trăiască adevăratele orgasme. Totuşi, acum poate surveni rutina sexuală, de aceea sexologii sfătuiesc cuplurile să acorde suficient timp vieţii intime.

40 – 50 de ani: apogeul erotic
Teoretic, între 40 şi 50 de ani ar trebui ca viaţa sexuală să fie una echilibrată şi armonioasă, mai ales în cazul partenerilor care sunt împreună de mulţi ani, care îşi cunosc dorinţele şi aşteptările sexuale. Însă, tot acum, unii bărbaţi vor să îşi trăiască din nou adolescenţa sau să îşi materializeze unele fantezii sexuale („criza bărbatului de 40 de ani”).
După 50 de ani: încă se mai poate
Schimbările hormonale asociate menopauzei şi andropauzei îşi pun amprenta şi asupra vieţii sexuale. Astfel, intrarea la menopauză îi poate da femeii sentimentul că nu mai este dorită. În plus, scăderea nivelului de estrogen îi poate diminua acesteia dorinţa de a face dragoste, neajuns care poate fi depăşit cu ajutorul terapiilor de substituţie hormonală. Bărbaţii au nevoie de mai multă stimulare, pentru că nici reacţia lor erotică nu mai este „automată”, ca la 20 de ani.

Cheia - de Adrian Paunescu

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scanteie, cu o apa, c-o papusa
Eu, cum nu-s poet prea mare,
Zic ca seamana c-o usa.

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.

De, dar ca s-ajungi sa intri , e-o problema delicata

Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntamplare , ci cu cheia potrivita ,

Cheia ei originala , orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei si... basta!
Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dansa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal .
Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta...
Ca broasca atat e buna pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa
Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.

Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
" Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui "?
Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata

Insa, dragul tatii , afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca , ti se strica jucaria .
Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa , si-a murit nedescuiata

A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai ?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.

Ce te temi mereu de usa ! o sa-mi spuneti cu temei !
Habar n-am: Bun ! Perfect !
Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.

Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.
Si exista chei... O groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cand e lumea lume, cheile le tin la ei.

Unele sunt lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.
Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se lovesca cheia si sa fie... jucausa.

Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,

Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele!
Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina

Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina !
Poti sa-i dai cu glaspapirul , smirghel , pile , ciocolata ,
Tot ce-ncerci este zadarnic , ti-a iesit din uz si gata !

Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda , fa-i un nod si pune-o-n cui !

Sunt atitea chei pe lume, cheia " SOL " si cheia " FA ",
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.
Si... zicand cum zic batranii... la o tinerete noua,
Zici... privindu-ti... amintirea ...
" AH , DE-AS FI AVUT EU DOUA !

Dictatorul

Dictatorul (The Great Dictator, Marele Dictator) este un film regizat de către Charles Chaplin, care joacă și rolul principal. Lansat pe marele ecran la data de 15 octombrie 1940, filmul este o satiră a lui Adolf Hitler și a nazismului. Filmul lui Chaplin este excepțional mai ales pentru acea perioadă (1940), când Statele Unite ale Americii nu se aflau încă în război cu Germania nazistă, mai ales datorită faptului că este o satiră curajoasă de condamnare a lui Hitler și a nazismului și de asemenea pentru portretizarea persecuțiilor la adresa evreilor din Europa. El este celebru atât datorită faptului că este primul film "vorbit" al lui Chaplin, cât și datorită succesului său comercial foarte mare.

Ștefan al III-lea

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost Domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.
Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici, conform tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută, i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobișnuită pentru acele vremuri - a decedat la 2 iulie 1504.
Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)
În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Dar odată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe și greu de fabricat) Moldova, cu o populație și resurse limitate, nu a mai putut ține pasul cu acești vecinii.
Ștefan cel Mare a fost desemnat la 21 octombrie 2006 ca „cel mai mare român al tuturor timpurilor”, în cadrul emisiunii „Mari Români” de la TVR 1 (21.30% din vorturi). Rezultatul emisiunii este însă contestat de CNA.

Carti de joc

Recordul mondial in materie de constructii realizate din carti de joc este detinut de americanul Bryan Berg. Arhitectul american are aceasta pasiune inca de la varsta de 8 ani.

In 2006, Berg a intrat in Cartea Recordurilor, realizand o cladire inalta de aproape opt metri in Dalas, Texas, folosind peste o mie de pachete de carti de joc, precizeaza Daily Mail.

Arhitectul in varsta de 37 de ani si-a perfectionat an de an tehnica realizarii de constructii din carti de joc, devenind un adevarat profesionist in domeniu. Absolvent de Harvard, Bryan Berg figureaza de mai multe ori in Cartea Recordurilor cu realizarile sale.
Cea mai grandioasa lucrare a sa, cu care a doborat recordul mondial in materie, reprezinta un hotel, la care a folosit 219.000 de carti de joc, realizand constructia in 44 de zile.
Conform declaratiilor sale, cartile de joc reprezinta forma in care se manifesta arhitectura sa. Constructiile sale sunt stabile, el folosind tehnici proprii, dar si datorita geometriei structurale, cartile de joc fiind plasate in unghi drept.
In 2004 a realizat castelul Cenusaresei, la Walt Disney World, in Orlando, Florida. In ultimii ani a folosit o noua tehnica de stivuire a cartilor de joc, pe verticala si nu pe orizontala, ceea ce a redus numarul cartilor de joc de care ar avea nevoie la constructia unor turnuri la aproape jumatate.
In septembrie 2009 a ratat recordul mondial Guinness pentru cea mai inalta structura care poate fi realizata in 60 de minute, constructia sa naruindu-se dintr-o greseala.

http://cardstacker.com/projects.html 

Prejudecata

Cuvântul prejudecată este cel mai adesea folosit cu referire la opiniile preconcepute față de anumiți oameni sau o persoană din motive de rasă / etnie, sex, clasă socială, vârstă, handicap, religie, sexualitate, naționalitate sau alte caracteristici personale. Se poate referi, de asemenea, la convingerile nefondate și poate include „orice atitudine excesivă, care este deosebit de rezistentă la influența rațională.” Gordon Allport a definit prejudecata ca un „sentiment, favorabil sau nefavorabil, față de o persoană sau un lucru, înainte de, sau nefiind bazat pe, experiența reală."

Zorba Grecul

Zorba Grecul – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis –, cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas. Cartea porneşte de la o întâmplare reală – în tinereţe, Kazantzakis deschisese, în tovărăşia unui aventurier, o mină de lignit în Pelopones. Pentru tânărul narator intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o dimineaţă ceţoasă, pe ţărmul Greciei continentale, se dovedeşte providenţială: călăuzit de noul său prieten, acesta descoperă atât frumuseţea aspră a unei umanităţi atemporale, cât şi răspunsul la întrebările metafizice care îl condamnau la inacţiune. Asemenea lui Falstaff sau lui Sancho Panza, Zorbas îi oferă o nouă cheie a înţelegerii lumii. Datorită lui, naratorul îndrăzneşte să caute dragostea; alături de el, asistă neputincios la spectacolul violenţei şi al morţii. Publicat la Atena în 1946 şi în anul urmă-tor la Paris, romanul începe să fie tradus rapid încă din timpul vieţii scriitorului, popularitatea lui sporind după lansarea filmului lui Kakoyannis.

https://www.youtube.com/watch?v=fPWU8hy0McY 

Mă-nnebunesc salcâmii!

astăzi m-a pălit damblaua,
ieșind, oleacă, pe răcoare,
să prind un rasărit de soare;
mestecând, din mers, cafeaua,
 strângeam, între dinți, luleaua.

băi, zic, ce frumoasă-i viața,
când ești prieten cu dabija!
că îțî poartă dânsul grija
să te scoale, dimineața,
 cu un rânjet toată fața.

mă împiedic, iar, de câinii,
care stau întinși de lene;
parcă-s păsări fără pene,
că nu-s morți, precum stăpânii
 și turbez, văzând... salcâmii!

ce mireasmă, ce vigoare,
asta da, natură vie!
simt și eu că-mi reinvie
 acel dor de fată mare
 cu bentiță și candoare.

și deodată simt plămânii
cum se umflă cu ozon;
din luleaua - biberon
sug la ea, trăgând de sânii...
ptiu, mă-nnebunesc salcâmii! 

( George Safir)

Deviza zilei

Nu lua viața în serios: nimeni nu scapă viu din ea.
Doctore, mă chinuie îngrozitor coloana. (Constantin Brâncuşi)
Posteritatea va crede că am avut un singur ou ... (Cristofor Columb)
Prefer rima îmbrăţişată. (Veronica Micle)
Femeile cu picioare lungi, sunt cele mai bune la pat. (Procust)
Duc o viaţă regulată; mă culc la şapte, mă scol la şapte. (Albă ca Zăpada)
Femeia model trebuie să fie tânară. (Corneliu Baba)
A fost nuntă cu dar, dar ... nu cine ştie ce! (Zamfira)
N-aveţi, cumva, un foc? (Nero)
Şi totuşi, se învârteşte! (Galileo Galilei, la un chef)
Suntem rude, dar, mai îndepărtate. (Fraţii Grimm)
Eu sunt o excepţie: mi-am făcut carul vara. (Nicolae Grigorescu)
De când cu politica, am tras poezia pe linie moartă. [A.(carul) Păunescu]
Justiţia noastră este bolnavă. (un doctor în drept)
Am fost corigent la zoologie şi literatură. (La Fontaine)
Am oscilat între Şcoala Ardeleană şi Şcoala Militară. (Petru Maior)
Aria cercului se bucură de o celebritate nemeritată ... (Giuseppe Verdi)
Noi vrem pământ! (un extraterestru)
Nu intraţi în marile complexe cu soţia ... (Freud)
Am picat la ţanc! (Aurel Vlaicu)
Tabloul lui Repin este lipsit de simboluri. (Mendeleev)
Într-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la pătrat. (Pitagora)
Când pun mâna pe un roman bun, nu-l las până nu-l termin. (Cleopatra)
Cartea mea de căpătâi este "Dupa douazeci de ani" ... (Silviu Brucan)
Mă duc să mă caut. (Fiul rătăcitor)
Aştept Ziua Recunoştinţei. (Peneş Curcanul)
Ce mică-i lumea! (Gulliver în ţara piticilor)
Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus)
Toţi oamenii de valoare au zburat din Români. (Henri Coandă)
De fapt, la ţară, eu n-am nici o vară, ci, un văr. (George Topârceanu)
Vrem să ne păstrăm limba şi portul. (un constănţean - Radu Mazăre)
Ca orice om, am fost şi eu la strâmtoare. (Magellan)
Marile cuceriri le-am facut în ... hanurile din drumurile mele. (Gingis-Han)
Eu stau, tu stai, el stă ... (Imnul de stat)
Oştenii mei, astăzi avem exerciţii de tragere. (Vlad Tepeş)
Americanii s-au obişnuit cu insula în coastă. (Fidel Castro)
Am ajuns în America, pentru că m-a trimis nevasta după ... cartofi. (Cristofor Columb)
Forma mea de protest este demonstraţia ... (Pitagora)
Nu sunt de acord cu femeile care îşi spionează bărbaţii. (Mata-Hari)

De ce e bine să fii prost?

"Nu cred că există om, mai ales în lumea actuală, să nu creadă despre el că este minunat. Amorul propriu nu-l lasă, îl ţine pur şi simplu legat de oglindă, iar de acolo până la narcisism e doar un pas. Sigur că egocentrismul se află la rădăcină, iar voinţa la creştetul conturului personal. Şi uite aşa, dintr-un ego exacerbat nu pot să iasă decât mici tirani, iar lumea postmodernă cultivă cu migală portretul omului bun la toate.

Pe această logică, orice diletant devine specialist în nimic. Unul care aruncă o pată pe o hârtie, e pictor. Altul care se scarpină în cap, metafizician. Şi tot aşa. Ei bine, în această lume autosuficientă să spui că eşti prost devine în sine o barbarie. Cum să fii prost când toţi sunt deştepţi? Cum să comiţi o asemenea atrocitate? În fond, Socrate nu a fost îngropat de societate pentru că a avut curajul să spună că îndoiala e mai presus de certitudine? Deci, într-o lume certă, tot ce pare incert este demn de a fi condamnat.

Cu toate astea, prefer prostia, decât făţărnicia autosuficienţei epistemice. Mai bine să nu ştim cum stau lucrurile decât să ştim. Mai bine să spunem că nu ştim, dar să rezolvăm problema, decât să spunem că ştim şi de fapt să nu ştim. E mai pragmatic aşa, mai onest, dacă nu întrec limita.
Prostul o să ştie mereu cum stau lucrurile. Niciodată nu o să se înşele, o să fie mai cert ca matematica, o să convingă, o să dea cu pumnul, o să spulbere. Şi asta pentru că nimic nu-i poate sta în cale dacă „ştie cum stau lucrurile”. Aşa că, să nu uităm, hai să nu ştim cum stau lucrurile, poate e mai…onest aşa!"

Nina Cassian

"De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă
ca hoitul luminând în întuneric.
Nu mi se mai observă fragila mea carcasă,
nici ochiul devenit mai fix şi sferic,
nici zdreanţa mâinilor pe obiecte,
nici mersul, inutil desfigurat de jind,
- ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte,
ca nimbul putregaiului sclipind".

(Nina Cassian)

Bufnița

Bufnitele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.
Bufniță sau buhă este un nume dat mai multor specii de păsări din familia Strigidae (Strigide), ordinul Strigiformes. Majoritatea sunt solitare și nocturne.
Cea mai cunoscută în România este Bufnița, Bufnița mare sau Buha, numită științific Bubo bubo.
Bufnița are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm si 170 cm anvergura aripilor. Este o pasăre impresionantă, care a dat naștere la numeroase povestiri și legende. Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanțe de până la 15 km de cuib, acoperind prin urmare cca. 700 km pătrați. Cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Ca și populațiile de vulpi și pisici sălbatice și populația de bufnițe depinde direct de populațiile de rozătoare (șoareci, șobolani, iepuri, bizami etc). La nevoie se hrănește și cu insecte. Răspândită în Eurasia și nordul Africii, buha se găsește la noi mai ales în Lunca Dunării și zonele de câmpie, mai bogate în rozătoare.
Superstițiile occidentale au atribuit bufniței și celorlalți reprezentanți ai ordinului Strigifomes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Aduse de populațiile de coloniști apuseni și la români, unele din aceste superstiții au prins pe alocuri, ca de pildă ce după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva. În vechime, folclorul românesc atribuia bufniței rolul de mesager sau vestitor al pădurii. Deși culorile variază în funcție de specie, culoarea cea mai des întâlnită este maro închis și deschis, în partea anterioară fiind vizibile dungi în nuanțe de alb combinat cu negru sau galben. Are aripile lungi, iar coada și picioarele sunt scurte. Ghearele puternice îi sunt necesare pentru a se agăța bine pe crengile copacilor și pentru a vâna.

Albert Einstein

Atunci cand auzim numele lui Albert Einstein mintea ne fuge imediat la teoria relativitatii de care multi au auzit, dar ale carei taine putini le cunosc. Mult mai accesibile tuturor sunt insa tainele din viata personala a celebrului savant, care se pare ca a fost cel putin la fel de complicata si plina de ciudatenii ca si teoria care a revolutionat lumea stiintei.
Albert Einstein a avut un copil nelegitim si a fost casatorit cu verisoara lui.
Albert a fost un copil grasut cu capul neobisnuit de mare. Se spune ca atunci cand mama lui l-a vazut, imediat dupa nastere, a crezut ca are un copil cu capul diform, iar familia l-a considerat de-a dreptul monstruos. Medicul i-a linistit insa, spunandu-le ca in cateva saptamani proportiile corpului se vor echilibra. Intr-adevar, toate temerile s-au risipit in cativa ani, Albert dezvoltandu-se ulterior ca un copil normal, chiar daca prea lent.
In plus, cunoscutii au povestit ca Einstein vorbea foarte rar, iar atunci cand o facea rostea cuvintele foarte greoi, "impiedicandu-se" in respiratie. Asa se face ca pana la 9 ani parintii sai au crezut ca au un copil retardat. Evident, realitatea a dovedit contrariul.
Circula si o anecdota pe aceasta tema. Se spune ca micul Albert a catadicsit intr-o seara sa deschida gura si sa rosteasca: "supa este prea fierbinte". Extaziati, parintii l-ar fi intrebat: "Si de ce nu ai spus pana acum?". "Pentru ca nu s-a mai intamplat", ar fi fost raspunsul sec dat de Einstein.
In 1895, la varsta de 17 ani, Albert Einstein a aplicat pentru o admitere anticipata la Universitatea Politehnica din Elvetia(Eidgenossische Technische Hochschule sau ETH). Din pacate, a trecut cu brio de examenele la matematica si stiinte, dar a picat la celelalte, istorie, geografie, etc., si a fost nevoit sa astepte inca un an pentru a putea incepe cursurile, a doua oara avand mai mult succes la examene.
In 1898 tanarul Albert se indragosteste nebuneste de Mileva Maric, o colega sarboaica de la ETH (singura femeie de acolo, studenta la matematica), iar aceasta ii daruieste un copil nelegitim, o fetita.
Fetita s-a nascut in 1902, in casa parintilor Milevei, la Novi Sad, si a fost botezata Lieserl, dar din corespondentele purtate reiese ca Einstein nu ar fi vazut-o niciodata iar soarta ei ulterioara a ramas necunoscuta. Michele Zackheim sustine in cartea "Fiica lui Einstein" ca aceasta ar fi murit de scarlatina la numai un an si ca ea fusese pusa pe lista de adoptii.
Albert si Mileva s-au casatorit pana la urma si au avut alti doi copii, doi baieti, Hans Albert si Eduard. Activitatea didactica prestigioasa si desele calatorii si-au pus insa amprenta asupra relatiei dintre cei doi soti care s-a deteriorat treptat. In aceste conditii, se spune ca Einstein i-ar fi propus sotiei sale un ... contract prin care el promitea sa locuiasca in continuare alaturi de ea si sa isi respecte angajamentele sociale cu cateva conditii.
Astfel, Mileva trebuia sa se angajeze ca va continua sa ii spele hainele si sa i le puna in ordine, sa ii serveasca de trei ori pe zi masa in camera lui si sa mentina ordindea si curatenia in dormitorul lui, mai ales pe biroul de lucru care ii era destinat exclusiv.
Alte prevederi din acest contract neobisnuit sunau cam asa: "vei tacea din gura daca eu iti voi cere acest lucru".
Mileva a acceptat aceste conditii.
Scrisoare a lui Einstein catre sotie, descoperita dupa 94 de ani
Chiar si asa, divortul s-a produs (printre altele si din cauza infidelitatii celebrului fizician), iar Einstein s-a recasatorit in 1919 cu ...verisoara sa, Elsa Lowenthal, cu toate ca isi dorise sa o ia de nevasta pe ...fiica ei, Ilse, cu 18 ani mai tanara decat el. Din pacate, Ilse a spus ca nu este atrasa de Albert, ca il iubeste ca pe un tata si ca nu doreste sa se marite cu el.
Spre deosebire de Mileva, Elsa a fost mult mai toleranta cu faimosul ei sot si a inchis ochii in fata numeroaselor aventuri amoroase pe care Einstein se spune ca le-ar fi avut.
Dupa moartea sa, in 1955, creierul lui Einstein a fost furat de medicul legist care ii facuse autopsia la Spitalul Princeton, Thomas Stoltz Harvey. Acesta a dus pretioasa "comoara" acasa la el, unde a pastrat-o intr-un recipient si a refuzat sa o predea autoritatilor, preferand sa fie concediat din aceasta cauza.
Multi ani mai tarziu, Harvey a obtinut permisiunea fiului savantului, Hans Albert, de a face cercetari pe creierulul lui Einstein. Harvey a trimis diverse mostre unor savanti din intreaga lume in incercarea de a gasi explicatii stiintifice cu privire la genialitatea acestuia. Ipotezele au fost numeroase, dar nu in totalitate acceptate de toata lumea, motiv pentru care misterul a ramas nedescifrat pana azi.

Ciocănitoarea Woody

Ciocănitoarea Woody (engleză Woody Woodpecker) este un personaj fictiv din seria cu același nume creată de Walter Lantz pentru Universal Pictures. Acesta a debutat în 1940 în desenul Knock Knock. Serialul a fost de multe ori renăscut și reformat dar a rămas popular pentru aproape patru decenii și a lăsat studioul să mai facă desene teatricale până în 1972 când acesta s-a închis.
În România, desenele sunt difuzate pe canalul TVR1 cu subtitrare în limba română.
Woody și celelalte personaje au re-apărut în 1999 în The New Woody Woodpecker Show

Anxietatea

Anxietatea (neurotism) este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz. Tulburările de anxietate sunt foarte frecvente și afectează 14% din populație. Acuzele pacienților sunt de natură fizică, ei nefiind conștienți că la baza problemelor apărute stă anxietatea .
Tulburările de anxietate cuprind o serie de probleme. În această categorie se includ următoarele forme: anxietate generalizată, fobia socială, fobii specifice (ex. fobia de insecte, frica de spații deschise sau închise), atacul de panică, tulburarea obsesiv-compulsivă și stresul post-traumatic.
Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecvent întâlnită în viața de zi cu zi. Aproximativ 25% din populație suferă de anxietate care ar necesita tratament într-o anumita perioadă a vieții lor. Alți 25% au o anxietate mai puțin severă (ex. frica de șoareci sau păianjeni).
Fiecare dintre noi a trecut prin experiente de frică intensă, care este o emoție umană normală, și care ne ajută în confruntarea cu pericolul. Dar unii oameni trăiesc o frică foarte intensă și irațională, care nu este justificată prin prezența unei situații periculoase. O persoană anxioasă continuă să simtă o neliniște permanentă, care interferează și cu viața sa cotidiana. Acesta poate să indice prezenta unei tulburări de anxietate. Însumând cele spuse mai sus, anxietatea resimțită de o persoană este o frica foarte intensă și nejustificată de un pericol adevărat.