Un tribut frumos pentru portretele secolului
16 ale lui Giuseppe Arcimboldo. În această serie de fotografii de Klaus
Enrique, fotograful a recreat lumea pictorului italian, de asemenea,
mult mai personale, folosind fructe și legume, precum și ouă, carne,
pește, crustacee sau pene …
viernes, 13 de junio de 2014
Pink Martini
Una dintre cele mai elegante trupe live ale
lumii, cum ii definea ziarul britanic The Times, componentii Pink
Martini sunt iremediabil indragostiti de Romania. O dovedesc numeroasele
concerte in Romania si integrarea unei piese romanesti in fabulosul lor
repertoriu international. Este vorba despre coverul piesei “Pana cand
nu te iubeam” a Mariei Tanase, culeasa de Anton Pann.
http://www.youtube.com/watch?v=0zzvfUDMfHc&hd=1
http://www.youtube.com/watch?v=0zzvfUDMfHc&hd=1
Arta incalzirii globale
In
2009, artista Néle Azevedo a creat o mie de statui de gheata cu forma
umana pe care le-a expus in piata Gendarmenmarkt din Berlín. Proiectul
numit "The Minimum Monument" (Melting Men) are ca obiectiv
constientizarea spectatorilor asupra incalzirii globale: statuile de
gheata sus asezate pe scari iar de-a lungul zilei incep a se topi.
Rezultatul sunt figurile umane care dispar incet incet, o alegorie decat
de efemera este viata (consecinta a degradarii mediului).Cal Lane
În lumea țesăturilor de finețe, jocul de forme
și contururi, indiferent cât de complicat, nu mai șochează pe nimeni.
Când croșeta este înlocuită însă de lampa de sudură, iar firul de
metalul solid, lucrurile se schimbă.
O artistă canadiancă are aceeași îndemânare la manevrarea lămpii oxiacetilenice pe care o arată și o pasionată de calibru a dantelăriei. Cu aceeași ușurință, Cal Lane descrie modele complicate, tipare artistice fascinante, cu singura diferență că materialul ei de lucru este orice suprafață metalică ieșită din uz.
În timp ce mulți alți artiști folosesc sudura pentru a îmbina metale, doamna Lane aplică exact procedeul opus. Prin decupaje și tăieturi, artista înlătură surplusul de material lăsând în locul acestuia opere de artă cât se poate de veritabile, create din obiecte cât se poate de normale. Orice, de la o lopată la portiera unei mașini devine o declarație, o creație artistică pornită din contrastul aparență – realitate.
Conceptele cu care operează artista sunt un fel de „luptători de wrestling îmbărcați într-un tutu“, absurdități create prin alăturarea unor idei pornite de la opozițiile dintre masculin și feminin, ornamental și funcțional. Greu de crezut că un bidon sau o pubelă de gunoi pot deveni forme de artă, dar în universul lui Cal Lane, nu numai că sunt considerate adevărate opere, dar vorbesc și despre lucruri precum politică, Dumnezeu sau petrol, estetică etc.
Cal Lane și-a început cariera de sudor în urma unui curs introductiv la Colegiul Camosun din Canada. A continuat cu specializarea în sculptură la Colegiul de artă și design Nova Scotia pentru ca apoi să se dedice unui curs asemănător în New York. Este deosebit de apreciată de scena artistică din America de Nord, continent pe care a obținut și numeroase premii pentru creațiile sale.
O artistă canadiancă are aceeași îndemânare la manevrarea lămpii oxiacetilenice pe care o arată și o pasionată de calibru a dantelăriei. Cu aceeași ușurință, Cal Lane descrie modele complicate, tipare artistice fascinante, cu singura diferență că materialul ei de lucru este orice suprafață metalică ieșită din uz.
În timp ce mulți alți artiști folosesc sudura pentru a îmbina metale, doamna Lane aplică exact procedeul opus. Prin decupaje și tăieturi, artista înlătură surplusul de material lăsând în locul acestuia opere de artă cât se poate de veritabile, create din obiecte cât se poate de normale. Orice, de la o lopată la portiera unei mașini devine o declarație, o creație artistică pornită din contrastul aparență – realitate.
Conceptele cu care operează artista sunt un fel de „luptători de wrestling îmbărcați într-un tutu“, absurdități create prin alăturarea unor idei pornite de la opozițiile dintre masculin și feminin, ornamental și funcțional. Greu de crezut că un bidon sau o pubelă de gunoi pot deveni forme de artă, dar în universul lui Cal Lane, nu numai că sunt considerate adevărate opere, dar vorbesc și despre lucruri precum politică, Dumnezeu sau petrol, estetică etc.
Cal Lane și-a început cariera de sudor în urma unui curs introductiv la Colegiul Camosun din Canada. A continuat cu specializarea în sculptură la Colegiul de artă și design Nova Scotia pentru ca apoi să se dedice unui curs asemănător în New York. Este deosebit de apreciată de scena artistică din America de Nord, continent pe care a obținut și numeroase premii pentru creațiile sale.
Stereogramele
Stereogramele sunt iluzii optice create
dintr-o imagine sau imagini bidimensionale. Cu alte cuvinte sunt nişte
imagini tridimensionale ascunse în imagini bidimensionale. Deşi cu acest
fel de imagini s-a experimentat încă din anii '60, stereogramele au început să fie tot mai cunoscute începând cu anul 1992.
Eu am reuşit să pun mâna pe un singur album tipărit în limba română, numit "Ochiul magic". Aşa cum se întâmplă orice lucru nou, e greu să accepţi că există şi alt mod de "a privi" lucrurile (de data asta la propriu). Pentru cei care nu au văzut niciodată o stereogramă, e greu de crezut că în amalgamul acela de punte colorate există o imagine tridimensională, pe care, dacă ai reuşit să o vezi, îţi pare că o poţi atinge (atât de reală pare).
OK... gata cu poveştile.
Există mai multe metode de a învăţa cum să priveşti o stereogramă. În principiu trebuie să înveţi că fiecare ochi trebuie să privească câte o imagine diferită. În viaţa normală amândoi ochii se concentrează asupra unui singur punct. Asta se numeşte focalizarea imaginii. La stereograme trebuie să înveţi ca ochii să se focalizeze undeva în spatele imaginii.
Metoda 1 (pentru mine cea mai "nereuşită metodă")
Ţineţi imaginea tipărită sau de pe ecran aproape de faţa voastră. Nu vă chinuiţi să vedeţi ceva... oricum e imposibil în stadiul ăsta. Încercaţi să vă "pierdeţi privirea" unde în spatele imaginii. După câteva secunde începeţi să vă depărtaţi uşor de imagine păstrând "focalizarea" tot în spatele imaginii. Aproximativ pe la 40-50 cm de imagine, păstrând focusul imaginii undeva în spatele ei, ar trebui să se înceapă formarea imaginii tridimensionale, prin suprapunerea a două imagini bidimensionale (pattern-uri).
FOARTE IMPORTANT! Linia ochilor trebuie să fie paralelă cu linia orizontală a imaginii.
Metoda 2 (aşa am învăţat eu să văd stereogramele)
Păstrează stereograma la o distanţă de 30-50 cm faţă de ochi (în funcţie de confortul fiecăruia) şi încearcă să-ţi relaxezi ochii la fel ca atunci când citeşti o carte şi gândul îţi fuge în altă parte, iar privirea se pierde undeva în spatele imaginii. La un moment dat, dacă privirea se pierde destul de departe, va întâlni o imagine compusă, imaginea tridimensională.
Metoda 3 (netestată de mine)
Aşezat liniştit în fotoliu, fixează-ţi privirea asupra unui obiect din faţa ta. Stând fixat cu privirea pe acel obiect, introdu stereograma în câmpul tău vizual, dar păstrând focusul pe acel obiect ales (cu puţin exerciţiu veţi reuşi). Acum mişcaţi stereograma în faţă sau în spate până când la un moment dat se formează imaginea tridimensională.
Eu am reuşit să pun mâna pe un singur album tipărit în limba română, numit "Ochiul magic". Aşa cum se întâmplă orice lucru nou, e greu să accepţi că există şi alt mod de "a privi" lucrurile (de data asta la propriu). Pentru cei care nu au văzut niciodată o stereogramă, e greu de crezut că în amalgamul acela de punte colorate există o imagine tridimensională, pe care, dacă ai reuşit să o vezi, îţi pare că o poţi atinge (atât de reală pare).
OK... gata cu poveştile.
Există mai multe metode de a învăţa cum să priveşti o stereogramă. În principiu trebuie să înveţi că fiecare ochi trebuie să privească câte o imagine diferită. În viaţa normală amândoi ochii se concentrează asupra unui singur punct. Asta se numeşte focalizarea imaginii. La stereograme trebuie să înveţi ca ochii să se focalizeze undeva în spatele imaginii.
Metoda 1 (pentru mine cea mai "nereuşită metodă")
Ţineţi imaginea tipărită sau de pe ecran aproape de faţa voastră. Nu vă chinuiţi să vedeţi ceva... oricum e imposibil în stadiul ăsta. Încercaţi să vă "pierdeţi privirea" unde în spatele imaginii. După câteva secunde începeţi să vă depărtaţi uşor de imagine păstrând "focalizarea" tot în spatele imaginii. Aproximativ pe la 40-50 cm de imagine, păstrând focusul imaginii undeva în spatele ei, ar trebui să se înceapă formarea imaginii tridimensionale, prin suprapunerea a două imagini bidimensionale (pattern-uri).
FOARTE IMPORTANT! Linia ochilor trebuie să fie paralelă cu linia orizontală a imaginii.
Metoda 2 (aşa am învăţat eu să văd stereogramele)
Păstrează stereograma la o distanţă de 30-50 cm faţă de ochi (în funcţie de confortul fiecăruia) şi încearcă să-ţi relaxezi ochii la fel ca atunci când citeşti o carte şi gândul îţi fuge în altă parte, iar privirea se pierde undeva în spatele imaginii. La un moment dat, dacă privirea se pierde destul de departe, va întâlni o imagine compusă, imaginea tridimensională.
Metoda 3 (netestată de mine)
Aşezat liniştit în fotoliu, fixează-ţi privirea asupra unui obiect din faţa ta. Stând fixat cu privirea pe acel obiect, introdu stereograma în câmpul tău vizual, dar păstrând focusul pe acel obiect ales (cu puţin exerciţiu veţi reuşi). Acum mişcaţi stereograma în faţă sau în spate până când la un moment dat se formează imaginea tridimensională.
Sculpturi cinetice by Anthony Howe
Secretul? Energia eoliana, puterea vantului. Howe a inteles ca poate conferi dinamism obiectelor statice cu ajutorul vantului. Astazi, creatiile sale din otel inoxidabil, care se misca la fiecare adiere, l-au transformat intr-un artist deosebit - un sculptor kinetic.
Vezi cum oameni, caracatite si spirale imense construite de el prind viata in aer liber:
http://www.youtube.com/watch?v=RshSaF_juGs
Bijuterii by Christine Rozina
Ah, în sfârşit vară, cu promisiunea unor
aventuri extraordinare, cărţi citite în aer liber, zile de vacanţă la
malul mării şi o piele bronzată pe care se văd parcă şi mai frumos
bijuteriile din pagini de carte.Haideţi să vedem azi cu ce ne încântă Christine Rozina, o nemţoaică din Aachen care a început să transforme cărţile în obiecte de artă încă din perioada în care urma cursurile unei şcoli de design.
După mai mulţi ani lucraţi ca web designer, s-a orientat către creaţia de bijuterie. Hârtia a devenit repede materialul preferat, maleabilă şi fragilă cum e, oferind posibilitatea creării unor lucrări deosebite. Sub eticheta Eternal Papers, şi-a pus întreaga creativitate şi pricepere şi, din 2010, a început să producă inele, coliere, brăţări şi cercei. La crearea lor foloseşte pagini din cărţi, inclusiv cele ilustrate, reviste, enciclopedii, hărţi. A folosit chiar şi cărţi de design, probabil cele după care a studiat chiar ea la un moment dat. E ca şi cum ar fi transformat teoria, pe care a dovedit că şi-a însuşit-o, într-un produs.
Atunci când creează în urma comenzilor primite, ascultă poveştile clienţilor săi şi se străduieşte să le ofere piese unice, personalizate, căci foloseşte în aceste cazuri bucăţi de hârtie cu însemnătate pentru fiecare în parte, precum scrisorile, de exemplu. Imaginaţi-vă cum ar fi să purtaţi verighete create din răvaşele de amor trimise de-a lungul relaţiei. Faină idee, nu credeţi?
Pentru multe dintre bijuterii foloseşte tehnica laminării, care asigură straturilor de hârtie durabilitate şi rezistenţă la apă, iar sutele de pagini de carte capătă forme deosebite. Christine e atentă la finisaje şi, pentru desăvârşirea bijuteriilor ei, foloseşte şi alte materiale, precum argint, aur, perle, mărgele sau bucăţi de piele.
Vara se anunţă mult mai elegantă cu astfel de bijuterii, căci putem avea poezii la ureche, capitole de roman se împletesc în brăţări, iar în decolteu purtăm o întreagă poveste. Ca să nu mai zic că avem lumea la degetul mic, chiar dacă sub forma unui inel făcut din hărţi.
La lecție
De câte ori sunt scos la lecție
Răspund anapoda
La toate întrebările.
Răspund anapoda
La toate întrebările.
- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.
- Care e legea gravitației?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.
- Pe ce treaptă de civilizație
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neșlefuite,
Întrucât singura piatră șlefuită
Care se găsise,
Inima,
A fost pierdută.
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neșlefuite,
Întrucât singura piatră șlefuită
Care se găsise,
Inima,
A fost pierdută.
- Știi să faci harta marilor noastre speranțe?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboară câte un balon.
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboară câte un balon.
Din toate astea se vede clar
C-o să rămân repetent,
Și pe bună dreptate.
C-o să rămân repetent,
Și pe bună dreptate.
Marin Sorescu
Sapunul de Alep
Sapunul de Alep este considerat ca fiind cel mai natural sapun existent
in lume. Nascut si inca fabricat in Alep, Siria, sapunul de Alep
contine exclusiv ingrediente vegetale si este produs manual. Artizanii
din Alep acorda o atentie deosebita fiecarei faze de preparare a acestui
sapun care devine astfel unic in lume datorita ingredientelor folosite
si a modului de preparare.
Istoricul
Sapunul de Alep se
considera ca a aparut in orasul Alep din nord-estul Siriei cu aproape un
mileniu si jumatate inaintea erei noastre si ar avea prin urmare mai
mult de 3500 de ani. Apoi, in timpul cruciadelor, reteta sa,
comercializata ambulant pe cale orala de calatorii de pe Drumul Matasii,
a ajuns in Europa prin Italia si Spania. Acesta ar fi, astfel,
stramosul tuturor sapunurilor tari din lume, si in special, al sapunului
de Marsilia, mult mai recent care dateaza de la sfarsitul secolului al
XVII-lea.
Compozitia
Ingredientul de baza este uleiul de
masline la care se adauga un minim de apa, soda calcinata vegetala,
obtinuta din cenusa de Samphire) si ulei de boabe si frunze de dafin
(Laurus Nobilis), care ii confera culoarea sa verde, datorita prezentei
clorofilei naturale inainte de uscare. Procesul de fabricare Pentru
saponificare, uleiul de masline este incalzit cu apa intr-un cazan de
cupru imens, apoi se adauga uleiul de boabe si in special cel de
frunzele de dafin pentru a completa aceasta reactie care dureaza mai
mult de douazeci de ore. Pasta rezultata, de culoare verde, este apoi
intinsa si taiata manual in calupuri. Aceste calupuri sunt apoi stivuite
sub forma de turnuri pentru o perioada de uscare de 9 – 10 luni in
beciuri foarte bine aerisite, dar ferite de lumina soarelui, timp in
care sapunul capata o noua culoare maronie. Sapunul de Alep traditional
se gaseste in general sub forma de calup dreptunghiular maroniu, pe care
sunt inscrise numele producatorului si calitatea sapunului. Calitatea
unui sapun de Alep este data de cantitatea pretiosului ulei de boabe si
frunze de dafin care se regaseste in compozitia sapunului (poate varia
de la 1% la 45%).
Proprietati
Uleiul de masline hraneste
si catifeleaza pielea, in timp ce uleiul de boabe si frunze de dafin
restabileste filmul hidrolipidic care protejeaza pielea si de asemenea
are un puternic efect antiseptic si dezinfectant.
Utilizare
Deoarece restabileste filmul hidrolipidic al pielii poate fi utilizat
zilnic fara moderatie si de asemenea pe termen lung. Este recomandat in
tratarea eczemelor si a dermatitelor atopice atat prin utilizare locala
(spalarea pielii) cat si ca detergent (multe dermatite sant cauzate de
detergentii si balsamurile pentru rufe). O alta recomandare este in
igiena zilnica a celor care sufera de psoriazis. Este indicata in
special combinatia de sapun de Alep cu namol de la Marea Moarta. Igiena
este esentiala in tratmentul acneei. Sapunul de Alep are o actiune
antiseptica, curata in profunzime si se opune blocarii porilor cu dopuri
de sebuum. Se recomanda combinatia cu namol de la Marea Moarta si cu
argila care ajuta la limitarea excesului de sebuum. O alta utilizare
este in cazul crustelor de lapte (are o actiune emolienta) si a pielii
uscate. Mai poate fi folosit ca sampon (o data sau de doua ori pe
saptamana), ca masca faciala (lasati un minut apoi clatiti) sau chiar ca
spuma de barbierit.
Bumbacul
Bumbacul este fibra naturala, cea mai utilizata in lume,
reprezentatnd jumatate din industria textila mondiala. Egiptenii
cunosteau firul de bumbac si se presupune ca il foloseau la
confectionarea vesmintelor de acum 12 000 de ani. Arheologii au gasit
fragmente de panza de bumbac, intr-o pestera din Mexic, vechi de 7 000
de ani, iar in India, bumbacul se cultiva de cel putin 3000 de ani.
Bucati de bumbac, in culori naturale, s-au gasit si in pesteri de pe
coastele nordice din Peru. Industria bumbacului s-a dezvoltat, in
Europa, incepand cu secolul al XIV-lea, iar din secolul al XVII-lea, a
ajuns si in America, prin intermediul colonistilor spanioli. In 1764,
inventatorul englez James Hargreaves a revolutionat industria
bumbacului, construind prima masina de tesut, cu mai multe fuse. In
secolul al XIX-lea, francezul Joseph Jacquard a pus la punct o masina
automata, care a contribuit enorm la cresterea productivitatii, in acest
domeniu. Primele filaturi au fost infiintate la Bombay (India), dar
dezvoltarea acestei industrii a fost curand franata de faptul ca, la
vremea respectiva, colonistii britanici preferau sa trimita bumbacul
brut in Anglia si sa il prelucreze la filaturile din Lancashire. India
si-a relansat productia de bumbac dupa ce si-a recastigat independenta,
adica dupa 1947. In prezent, in aceasta tara, anual, se produc 12 metri
de bumbac pe cap de locuitor, ocupand locul trei in lume (dupa SUA si
China).Suluri cu fire de bumbac
India este tara de care se leaga
cele mai vechi culturi de bumbac. Acestea sunt mentionate in “Rig Veda”
(Cartea Intelepciunii, 15000 i.Hr.), una dintre cele mai interesante
marturii despre cultura si civilizatia Orientului antic. Cand Cristofor
Columb a fost intampinat de locuitorii din Insulele Barbados, imbracati
in haine de bumbac, acesta a fost semnul, pentru exploratorul
italoano-spaniol, ca acestia ajunsesera in India, de unde isi
procurasera astfel de materiale, pe care indienii le obtineau din
prelucrarea fibrelor de Gossypium arboreum (Bumbacul). Dupa inflorire,
ovarul plantei se transforma intr-o capsula care contine 30-50 de
seminte, fiecare inconjurata de aproximativ 10 000 de fibre de bumbac.
Acestea sunt izolate, presate, pieptanate si prelucrate.
Cuvantul
“cotton” (bumbac), pe care il putem citi pe etichetele hainelor, isi
are originea in cuvantul arab “El Kutn”, din care a derivat, in latina
medievala, “cotonum”, “kattun”, in germana, in italiana, “cotone”,
“algodon”, in spaniola etc. Desi cultura, pe scara larga, a bumbacului,
in spatiul european, este destul de tarzie, totusi, in Antichitate,
Herodot pomeneste, in scrierile sale, de “arborele purtator de lana”,
subliniind ca indienii au un fel de planta care produce, in loc de
fructe, o lana mai frumoasa si mai moale decat aceea a oilor, aluzie la
firele care inconjoara semintele acestei plante. Alexandru cel Mare, in
urma campaniei sale, in Asia, a adus cu sine, cultivatori de bumbac si
mestesugari preceputi in prelucrarea acestor fire. In secolul I d.Hr.,
comertul cu stofe de bumbac, din India, cucereste tarile din bazinul
mediteraneean si Africa, unde si astazi, bumbacul este considerat “aurul
alb”. In savana africana, alternanta dintre perioadele cu clima umeda
si cele secetoase ofera conditii optime pentru cultivarea bumbacului,
adaugandu-se, la acestea, si solul foarte bogat in materie organica.
Chiftelute de vinete cu sos tzatziki
Pentru ca ceea ce vedeti, sunt chiftelute de vinete cu sos tzatziki
(plus un pic de ardei iute).Deci, se coc vinetele, se cojesc si se lasa
la scurs si racit. Se toaca foarte fin 1/2 de ceapa mica (pentru trei
vinete normale) si un catel de usturoi.Se adauga o felie de paine
inmuiata in lapte si mai apoi scursa bine, sare, piper, patrunjel verde
si bineanteles, vinetele tocate bine.Se mai pune un galbenus de ou si
pesmet cat cuprinde. Asta inseamna, pana
devine o pasta maleabila din care se pot forma chiftelute...sa nu fie
nici prea tare.Se dau prin pesmet si se prajesc in ulei incins. Sosul e
extrem de usor de facut:se piseaza un catel de usturoi, se adauga
castravete curatat de coaja si de seminte, apoi dat pe razatoarea mare
(eu il las cateva minute, pe hartie aborbanta), sare, marar si
iaurt.Pofta buna, dragilor !
Anisakiaza
Anisakiaza este o boala parazitara rara cauzata de infestarea cu larve
de anisakis. Anisakiile (mai ales anisakis simplex) sunt viermi din
clasa nematodclor care traiesc in stare larvara in cavitatea abdominala
si in muschii pestilor de apa de mare ca heringul, morunul si macroul.
Contaminare si simptome - lngerata prin intermediul pestilor infestati,
larva ajunge in stomac sau in intestin, apoi se cuibareste in peretele
lor. Prezenta sa se manifesta printr-o
durere abdominala uneori violenta si prin semne alergice (urticarie,
prurit, edem etc.). Cand boala nu este tratata, la cateva saptamani dupa
infestare se declanseaza o ocluzie intestinala, provocata de formarea
unei tumori care inglobeaza larva (granulom eozinofil al intestinului).
Tratament - Tratamentul anisakiazei consta in extragerea chirurgicala a
larvei. Anisakiaza se previne asigurand congelarea pestelui oceanic in
momentul pescuirii lui (el trebuie sa fie eviscerat si apoi congelat la
-20 grade Celsius) si gatindu-l pe foc.
Sindromul Shy-Drager
Sindromul Shy-Drager sau atrofia multisistemică este o boală
neurologică degenerativă determinată de degenerarea celulelor nervoase
în zone specifice ale creierului. Degenerarea celulară cauzează probleme
cu mișcarea, echilibrul și alte funcții autonome ale corpului, de
exemplu controlul vezicii urinare. Cauza acestei boli este încă
necunoscută și nu au fost identificați factorii de risc. Aproximativ 55%
din cazuri apar la bărbați în jurul vârstei de 60 de ani. Se estimează
că aceast sindrom afectează 4,6 persoane din 100 000.
Simptome
Sindromul Shy-Drager este caracterizat printr-o combinație din următoarele simptome care pot să fie prezente în orice asociere:
disfuncție autonomă
parkinsonism (rigiditate musculară/tremor și mișcare lentă)
ataxie (slabă coordonare/ mers inconstant)
parkinsonism (rigiditate musculară/tremor și mișcare lentă)
ataxie (slabă coordonare/ mers inconstant)
Tratament
Nu este descoperit nici un remediu pentru ASM, așadar tratamentul
presupune tratarea simptomelor. Gestionarea de câtre profesioniști de
reabilitare (medicina de fizică și specialiști de Reabilitare) asistați
de fizioterapeuți, ergoterapeuți, logopezi și alții, este esențială
pentru a ajuta pacienții în probleme cu mersul pe jos, mișcare în
sarcinile de zi cu zi, și probleme de vorbire. De asemenea, și
asistenții sociali pot ajuta în a face față handicapului și având acces
la serviciile de îngrijire a sănătății, atât pentru persoana cu ASM,
precum și îngrijitorilor din familie. Este recomandat în cursul
îngrijirii un neurolog specializat în "tulburările de mișcare", fiindcă
simptomele complexe de ASM, de multe ori nu sunt familiare la
profesioniști mai puțin specializați în îngrijirea sănătății.
O
problemă deosebit de gravă este hipotensiunea ortostatică (diminuarea
presiunii arteriale la pozitia în picioare), cu risc de pierdere a
cunoștintei (lesin) și vătămare corporală prin cădere. De multe ori
aceasta răspunde la Fludrocortisone, un mineralocorticoid sintetic. Un
alt tratament comun este midodrina (un alfa-antagonist). Tratamentele
nemedicale includ tehnica "head-up tilt" (ridicarea părții superioare a
patului, cu aproximativ 10 grade), tablete de sare sau creșterea în
dietă a sării, aportul generos de lichide și evitarea factorilor
declanșatori ai hipotensiunii arteriale (vreme caldă, alcoolul,
deshidratarea). Spitalizarea într-o structură destinată bolnavilor
cronici sau îngrijirea la domniciliu pot fi foarte utile pe măsură ce
incapacitatea funcțională progresează. Levodopa (L-Dopa), un medicament
folosit în tratamentul bolii Parkinson, nu reușește să îmbunătățească
simptomele bolii Parkinson la majoritatea pacienților ASM. Un studiu
recent a raportat că doar 1,5% din pacienții cu ASM au prezentat o
îmbunătățire de aproximativ 50% în timpul tratamentului cu levodopa, și
chiar și acest lucru a fost un efect de tranziție, cu o durată mai mică
de un an.
S-a sugerat că răspunsul slab la tratamentul cu L-Dopa
ar putea fi un element în diagnosticul diferențial între ASM și boala
Parkinson. Un alt studiu recent efectuat în Europa, nu a arătat un efect
terapeutic al medicamentului riluzol în tratarea ASM și a PSP.
domingo, 8 de junio de 2014
Tim Flach
Tim Flach este un fotograf bine cunoscut din
Londra. Munca sa a fost expus în Marea Britanie, Statele Unite și
Orientul Îndepărtat. El, de asemenea, ofera frecvent cursuri de
fotografie în diferite țări și a primit premii internaționale
ca: Asociația Fotografie (AOP), British Design & Art Direction (D
& AD), Club de, Comunicare Arte (CA), New York (ACNY) Art Director
și Photo District News (PDN). Tim devenit celebru datorită fotografiilor
sale stilizate de animale care nu se încadrează în noțiunile
tradiționale de fotografie cu animale sălbatice atunci când animalele
sunt prezentate în habitatul lor natural. Animalele din fotografiile
sale sunt scoase din context, iar această irealitate ne pune sa
reconsideram stereotipurile existente.
Viata in roz
Nu ne
mai mişcă nimic, poate doar ideea de a ne îmbrăţişa şi mai mult
himerele. Suntem specialişti în beţie, în a fi făptaşii propriilor
vicleşuguri. Şi poate că este mai bine aşa. Prea multă înrădăcinare în
ciment strică, dar cel puţin ne ţine aproape de concret. Aşa de concret,
încât praful ajunge să se aleagă de noi. De la ciment la praf, doar un
pas. De ce? Pentru că trăim vremurile
alienării, a manipulării de-a dreptul sofisticate, a manipulării drepte,
pozitive. Interesant termen, ne arată că totul este „pozitiv” în ziua
de azi. Pe acelaşi principiu, violul va fi transformat în „iubire fără
de scăpare”, iar crima în „moarte involuntară”. Toate sunt bune şi
frumoase, nu? Mai rămâne să ne sculăm din neant şi să ne jucăm cu
destinul aşa cum o facem pe calculator. Nu de alta, dar viaţa nici nu
înseamnă mai mult. E doar joacă inutilă. Şi asta în sensul cel mai
simplu şi onest. Goana după glorie şi monumentalizare păleşte în faţa
morţii. Totuşi, ne încăpăţânăm să gonim în neştirea armoniei, ne spunem
că tindem spre idealuri cuprinse de nesaţ şi uite aşa ajungem să sărutăm
dezgustul propriei ispite.
George Colang
George Colang
Suscribirse a:
Entradas
(
Atom
)




